Ridván Messages

CASA UNIVERSALĂ A DREPTĂȚII

Riḍván 2010

Cu inimile pline de admiraţie pentru cei ce Îl urmează pe Bahá'u'lláh, suntem fericiţi să anunţăm că, pe măsură ce soseşte anotimpul acestui Ridván, cel mai plin de bucurie, în fiecare continent al globului este pe cale să aibă loc o nouă suplimentare a programelor intensive de creştere, ridicând numărul total din întreaga lume peste ţinta de 1.500 şi asigurând realizarea ţelului Planului de Cinci Ani cu un an înainte de încheierea acestuia. Ne plecăm capetele întru recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru această uimitoare realizare, această semnificativă victorie. Toţi cei ce au lucrat în acest domeniu vor aprecia binefacerea pe care El a revărsat-o asupra comunităţii Sale, prin acordarea unui întreg an pentru a întări modelul de expansiune şi consolidare care acum este pe cale de a fi întemeiat pretutindeni, în pregătire pentru sarcinile pe care această comunitate va fi chemată să şi le asume în următoarea întreprindere globală – un plan cu durata de cinci ani, al cincilea dintr-o serie cu scopul explicit de înaintare a procesului de intrare în trupe.

Ne simţim mişcaţi, pe când ne oprim cu această festivă ocazie, să facem clar că ceea ce trezeşte un sentiment atât de profund de mândrie şi recunoştinţă în inimile noastre nu este atât de mult realizarea numerică pe care aţi înfăptuit-o, oricât de remarcabilă ar fi aceasta, ci o combinaţie de dezvoltări la un nivel mai profund al culturii, pe care o atestă această realizare numerică. Importantă printre aceste realizări este sporirea pe care noi am observat-o în capacitatea prietenilor de a conversa cu alţii pe teme spirituale şi de a vorbi cu uşurinţă despre Persoana lui Bahá'u'lláh şi despre Revelaţia Sa. Ei au înţeles foarte bine că propovăduirea este o cerinţă de bază a unei vieţi de generoasă dăruire.

În mesaje recente ne-am exprimat bucuria pentru faptul de a fi martorii unei statornice măriri a ritmului propovăduirii pe tot globul. Realizarea acestei fundamentale obligaţii spirituale de către credinciosul individual a fost şi va continua să fie întotdeauna o trăsătură indispensabilă a vieţii bahá'í. Ceea ce a făcut evident întemeierea a 1.500 de programe intensive de creştere este cât de curajoşi şi decişi au devenit credincioşii de rând în a păşi în afara cercului lor restrâns de prieteni şi membri ai familiei, gata să fie conduşi de Mâna călăuzitoare a Celui Atotmilostiv către suflete receptive, oriunde ar putea locui acestea. Chiar cele mai modeste estimări sugerează că există acum zeci de mii dintre cei care participă în campanii periodice pentru a stabili legături de prietenie pe bazele unei înţelegeri împărtăşite cu cei priviţi mai înainte ca străini.

În eforturile lor de a prezenta punctele esenţiale ale Credinţei în mod simplu şi fără echivoc, credincioşii au beneficiat foarte mult de exemplul ilustrativ al Cărţii 6 a Institutului Ruhi. Acolo unde este apreciată logica de la baza acestei prezentări şi se depăşeşte impulsul de a o converti într- o formulă, această logică dă naştere unei conversaţii între două suflete – o conversaţie distinsă de profunzimea înţelegerii realizate şi de natura relaţiilor stabilite. În măsura în care conversaţia continuă dincolo de întâlnirea iniţială şi se formează veritabile prietenii, un efort de acest fel al propovăduirii directe poate deveni un catalizator pentru un durabil proces de transformare spirituală. Fie că primul contact cu astfel de prieteni nou-descoperiţi provoacă o invitaţie către ei de a se înrola în comunitatea bahá'í, sau de a participa la una dintre activităţile acesteia, nu constituie o grijă copleşitoare. Mai important este ca fiecare suflet să se simtă binevenit pentru a se alătura comunităţii în contribuirea la îmbunătăţirea societăţii, începând să parcurgă o cale de servire faţă de umanitate, cale pe care, fie la început, sau mai departe de-a lungul acesteia, se poate petrece înrolarea formală.

Semnificaţia acestei dezvoltări nu ar trebui subestimată. În fiecare zonă geografică, odată ce este pus la loc un model consistent de acţiune, trebuie acordată atenţie pentru a-l extinde într-un mod mai cuprinzător printr-o reţea de colaboratori şi cunoştinţe, în timp ce energiile sunt focalizate simultan asupra nişelor mai mici de populaţie, fiecare dintre aceste nişe trebuind să devină un centru de intensă activitate. Într-o zonă geografică urbană, un astfel de centru de activitate ar putea fi cel mai bine definit de limitele unei vecinătăţi; într-o zonă geografică fundamental rurală în caracter, un sat mic ar oferi un spaţiu social convenabil pentru acest scop. Cei ce servesc în aceste medii, atât localnici, cât şi învăţători călători, vor privi în mod corect munca lor în termeni de construire a comunităţii. A desemna acestor eforturi de propovăduire etichete precum “din uşă în uşă”, chiar dacă primul contact ar putea implica vizitarea fără anunţ prealabil a celor ce locuiesc într-o casă, nu ar acorda aprecierea cuvenită unui proces ce caută să extindă capacitatea în cadrul unei populaţii, capacitate de a-şi asuma propria dezvoltare spirituală, socială şi intelectuală. Activităţile ce propulsează acest proces, şi în care sunt invitaţi să se angajeze prietenii nou-descoperiţi – întâlniri care întăresc caracterul devoţional al comunităţii; lecţii care hrănesc inimile şi minţile fragede ale copiilor; grupuri care canalizează energiile vulcanice ale adolescenţilor; cercurile de studiu, deschise tuturor, care dau putinţă oamenilor din diferite medii să înainteze pe picior de egalitate şi să exploreze aplicarea învăţăturilor în vieţile lor individuale şi colective – toate aceste activităţi ar putea la fel de bine să aibă nevoie să fie menţinute o vreme cu asistenţă din afara populaţiei locale. Este totuşi de aşteptat ca multiplicarea acestor activităţi de bază să fie curând susţinută de către resurse umane indigene vecinătăţii sau satului însuşi – de către bărbaţi şi femei dornici cu toţii să îşi îmbunătăţească condiţiile materiale şi spirituale din mediul lor înconjurător. Ar trebui deci să apară treptat un ritm al vieţii de comunitate, ritm proporţional cu capacitatea unui nucleu în expansiune, nucleu compus din indivizi dedicaţi viziunii lui Bahá'u'lláh despre o nouă Ordine Mondială.

În acest context, receptivitatea se manifestă într-o dorinţă voluntară de a participa la un proces de construire a comunităţii, proces pus în mişcare de către activităţile de bază. În zonă după zonă geografică în care operează acum un program intensiv de creştere, sarcina care se găseşte înaintea prietenilor în anul care vine este de a propovădui în cadrul uneia sau mai multor populaţii receptive, întrebuinţând o metodă directă în expunerea de către ei a fundamentelor Credinţei lor, şi de a găsi acele suflete tânjind să se scuture de letargia impusă asupra lor de societate şi să lucreze împreună unii cu alţii în vecinătăţile sau satele lor pentru a începe un proces de transformare colectivă. Dacă prietenii persistă în acest fel în eforturile lor de a învăţa modurile şi metodele de construire a comunităţii la nivele mici, suntem siguri că ţelul mult-dorit al participării universale la treburile Credinţei se va apropia cu câteva ordine de mărime pentru a fi mai uşor atins.

Pentru a se ridica la nivelul acestei provocări, credincioşii şi instituţiile care îi servesc vor trebui să întărească procesul de institut din zona geografică, sporind semnificativ înlăuntrul limitelor ei geografice numărul celor capabili să acţioneze ca facilitatori ai cercurilor de studiu; căci ar trebui să fie recunoscut că oportunitatea acum deschisă în faţa prietenilor, cea de a cultiva o viaţă vibrantă de comunitate în vecinătăţi şi sate, viaţă caracterizată de un profund simţ al scopului, a fost făcută posibilă doar prin dezvoltări cruciale care au intervenit de-a lungul ultimei decade în acel aspect al culturii bahá'í aparţinând aprofundării.

Atunci când, în decembrie 1995, am chemat la întemeierea institutelor de pregătire peste tot în lume, modelul cel mai larg impus în comunitatea bahá'í pentru a ajuta credincioşii să-şi aprofundeze cunoaşterea de către ei a Credinţei a constat în principal din cursuri şi lecţii ocazionale, de durate variate, adresate unei varietăţi de subiecte. Acel model a satisfăcut foarte bine nevoile unei comunităţi mondiale bahá'í pe cale de apariţie, încă mică numeric şi preocupată în general cu răspândirea ei geografică pe glob. Am făcut clar totuşi la acel moment că o altă abordare a studiului scrierilor va trebui să capete formă, o abordare care va da imbold unor numere mari către câmpul de acţiune, pentru ca procesul intrării în trupe să se accelereze apreciabil. În legătură cu acest lucru, am cerut ca institutele de pregătire să asiste contingente mereu crescătoare de credincioşi în a servi Cauza prin furnizarea de cursuri care să împărtăşească cunoaşterea, perspectivele pătrunzătoare şi abilităţile cerute pentru a îndeplini multiplele sarcini asociate cu o expansiune şi consolidare accelerate.

A citi Scrierile Credinţei şi a se strădui să obţină o mai adecvată înţelegere a semnificaţiei copleşitoarei Revelaţii a lui Bahá'u'lláh sunt obligaţii puse asupra fiecăruia dintre discipolii Săi. Tuturor le este poruncit să se cufunde în oceanul Revelaţiei Sale şi să se împărtăşească, în acord cu capacităţile şi înclinaţiile fiecăruia, din perlele de înţelepciune care zac în acest ocean. În această lumină, lecţiile locale de aprofundare, şcolile de vară şi de iarnă, şi adunări special pregătite în care acei credincioşi având cunoştinţe despre scrieri erau capabili să împărtăşească cu ceilalţi perspective despre subiecte specifice, toate acestea au apărut în mod natural ca trăsături proeminente ale vieţii bahá'í. Aşa cum obiceiul de a citi zilnic Scrierile va rămâne o parte integrală a identităţii bahá'í, tot la fel aceste forme de studiu vor continua să deţină un loc în viaţa colectivă a comunităţii. Dar înţelegerea implicaţiilor Revelaţiei, atât în termeni de creştere individuală, cât şi de progres social, se multiplică enorm atunci când studiul şi servirea sunt alăturate şi desfăşurate simultan. Acolo, în câmpul de servire, este probată cunoaşterea, apar din practică întrebări, şi sunt realizate noi nivele de înţelegere. În sistemul de educaţie la distanţă care a fost acum întemeiat în ţară după ţară – sistem ale cărui elemente includ cercul de studiu, facilitatorul şi programa de studii a Institutului Ruhi – comunitatea bahá'í din întreaga lume a dobândit capacitatea de a da putinţă miilor, ba chiar milioanelor de oameni să studieze Scrierile în grupuri mici cu scopul explicit de a transpune învăţăturile bahá'í în realitate, ducând mai departe munca Credinţei către stadiul următor: expansiune şi consolidare susţinute şi pe scară largă.

Fie ca nimeni să nu eşueze în a aprecia posibilităţile astfel create. Pasivitatea este alimentată de forţele societăţii de astăzi. Este stimulată cu sporită eficienţă încă din copilărie o dorinţă de a fi amuzat, cultivând generaţii dornice să fie conduse de oricine se dovedeşte abil în apelarea la emoţii superficiale. Chiar în multe sisteme educaţionale elevii sunt trataţi ca şi când ar fi recipienţi desemnaţi să primească informaţii. Faptul că lumea bahá'í a reuşit în a dezvolta o cultură care promovează un mod de gândire, studiu şi acţiune, mod în care se consideră cu toţii ca parcurgând o cale comună de servire – sprijinindu-se reciproc şi înaintând împreună, respectuoşi faţă de cunoaşterea pe care fiecare dintre ei o posedă în orice moment şi evitând tendinţa de a împărţi credincioşii în categorii precum aprofundaţi şi neinformaţi – acest fapt este o realizare de enorme proporţii. Şi în acest fapt se găseşte dinamica unei mişcări de neoprit.

Imperativ este şi calitatea procesului educaţional stimulat la nivelul cercului de studiu să sporească marcat de-a lungul următorului an, astfel încât să se realizeze potenţialul populaţiei locale de a crea o astfel de dinamică. În această privinţă va trebui ca mult să se facă de către cei ce servesc ca facilitatori. A lor va fi provocarea de a oferi un mediu care este vizat în cursurile institutului, un mediu ducând la împuternicire spirituală a indivizilor, care vor ajunge să se vadă pe ei înşişi ca agenţi activi ai propriei lor învăţări, ca protagonişti ai unui efort constant de a aplica respectiva cunoaştere pentru a efectua transformare individuală şi colectivă. Dacă se va eşua în aceasta, nu contează câte cercuri de studiu se vor forma într-o zonă geografică, căci forţa necesară pentru a propulsa schimbarea nu va fi generată.

Dacă munca facilitatorului trebuie să atingă tot mai înalte grade de excelenţă, trebuie reamintit că responsabilitatea fundamentală pentru dezvoltarea resurselor umane într-o regiune sau într-o ţară revine institutului de pregătire. În timp ce se străduieşte să mărească numărul participanţilor săi, institutul ca structură – de la consiliu la coordonatorii de la diferite nivele şi până la facilitatorii de la nivelul de bază – trebuie să pună un accent la fel de puternic asupra eficacităţii sistemului în întregimea sa, căci la o analiză finală, câştigurile susţinute cantitativ vor fi dependente de progresul calitativ. La nivel de zonă geografică, coordonatorul trebuie să aducă atât experienţă practică, cât şi dinamism eforturilor lui de a-i însoţi pe cei ce servesc ca facilitatori. El, sau ea, ar trebui să aranjeze întâlniri periodice pentru ca aceştia să reflecteze asupra strădaniilor lor. Evenimente organizate pentru a repeta studiul segmentelor selectate din materialul institutului ar putea să se dovedească de ajutor ocazional, atâta timp cât aceste evenimente nu induc o nevoie de perpetuă pregătire. Capacităţile unui facilitator se dezvoltă progresiv pe măsură ce un individ pătrunde în câmpul de acţiune şi asistă pe ceilalţi pentru a contribui la ţelul prezentei serii de Planuri globale, prin studiul secvenţei de cursuri şi implementarea componentei lor practice. Şi pe măsură ce bărbaţi şi femei de diferite vârste parcurg secvenţa şi îşi completează studiul fiecărui curs cu ajutorul facilitatorilor, alţii trebuie să se ridice, gata de a-i însoţi în acte de servire întreprinse potrivit puterilor şi intereselor lor – în special coordonatorii responsabili pentru lecţiile destinate copiilor, pentru grupurile de adolescenţi şi pentru cercurile de studiu, acte de servire cruciale pentru însăşi perpetuarea sistemului. Faptul de a asigura că o măsură adecvată de vitalitate pulsează prin acest sistem ar trebui să continue să fie obiectul unei intense învăţări în fiecare ţară în decursul următoarelor doisprezece luni.

Preocuparea pentru educarea spirituală a copiilor a fost de mult un element al culturii comunităţii bahá'í, o preocupare care a avut ca rezultat două realităţi coexistente. Una, emulând realizările bahá'ílor din Iran, a fost caracterizată de capacitatea de a oferi lecţii sistematice de la un nivel la următorul, copiilor din familiile bahá'í, în general cu ţelul de a împărtăşi cunoştinţe de bază, despre istoria şi învăţăturile Credinţei, generaţiilor în creştere. În cele mai multe părţi ale lumii, numărul celor ce au beneficiat de astfel de lecţii a fost relativ mic. Cealaltă realitate a apărut în zone unde au avut loc înrolări pe scară largă, atât în zone rurale, cât şi în cele urbane. O atitudine de o mai mare includere a dominat acea experienţă. Totuşi, în timp ce copii din cămine de toate felurile erau dornici şi bine primiţi pentru a participa la lecţiile bahá'í, diverşi factori au împiedicat ca lecţiile să fie conduse cu gradul cerut de regularitate, an după an. Cât de plăcut impresionaţi suntem să vedem cum această dualitate, o consecinţă a circumstanţelor istorice, începe să dispară pe măsură ce prietenii pregătiţi de institutele de pretutindeni se străduiesc să ofere lecţii deschise tuturor pe o bază sistematică.

Astfel de începuturi promiţătoare trebuie acum să fie viguros urmărite. În fiecare zonă geografică posedând un program intensiv de creştere funcţional, trebuie să fie făcute eforturi de a sistematiza în continuare oferirea de educaţie spirituală unui număr tot mai mare de copii, din familii provenind din multe medii – o cerinţă a procesului de construire a comunităţii care capătă avânt în vecinătăţi şi sate. Aceasta va fi o sarcină solicitantă, una care îndeamnă la răbdare şi cooperare atât din partea părinţilor, cât şi din cea a instituţiilor. Institutului Ruhi i s-a cerut deja să accelereze planurile pentru completarea cursurile de pregătire a învăţătorilor pentru lecţii destinate copiilor la diferite nivele, inclusiv a lecţiilor corespunzătoare, începând cu copii de 5 sau 6 ani şi continuând cu cei de 10-11 ani, cu scopul de a umple golul prezent dintre lecţiile existente şi manualele pentru adolescenţi, precum “Spiritul Credinţei” şi “Puterea Sfântului Duh”, care furnizează o componentă bahá'í distinctă programului pentru acel grup de vârstă. Pe măsură ce aceste cursuri şi lecţii suplimentare devin disponibile, institutele din fiecare ţară vor fi capabile să pregătească învăţători şi coordonatori necesari pentru a dezvolta nivel cu nivel, nucleul unui program pentru educaţia spirituală a copiilor, nucleu în jurul căruia pot fi organizate elemente secundare. Între timp, institutele ar trebui să facă tot posibilul pentru a oferi învăţătorilor materiale adecvate dintre cele deja existente, pentru utilizarea acestora la lecţiile lor cu copii de diferite vârste, după cum este necesar.

Centrul Internaţional de Propovăduire a dobândit recunoştinţa noastră temeinică pentru impulsul vital pe care l-a dat eforturilor de a asigura realizarea timpurie a ţelului Planului de Cinci Ani. Căci a vedea gradul de energie pe care l-a adus acestei întreprinderi mondiale, urmărindu-i aşa de tenace progresul pe fiecare continent şi colaborând aşa de strâns cu Consilierii Continentali, a însemnat să întrezărim o clipită din puterea uluitoare inerentă Ordinii Administrative. Întrucât Centrul de Propovăduire îşi îndreaptă acum atenţia cu egală vigoare către chestiunile legate de eficacitatea activităţilor la nivel de zonă geografică, fără îndoială că va acorda o consideraţie specială implementării de lecţii bahá'í pentru copii. Suntem încrezători că analizarea de către această instituţie a experienţei căpătate în următorul an în câteva zone geografice alese, reprezentativă pentru diverse realităţi sociale, va arunca o lumină asupra chestiunilor practice care vor face posibilă întemeierea de lecţii regulate pentru copii de orice vârstă în vecinătăţi şi sate.

Rapida răspândire a programului pentru împuternicire spirituală a adolescenţilor este încă o expresie a avansului cultural din comunitatea bahá'í. În timp ce tendinţele globale proiectează o imagine a acestui grup ca problematic, pierdut în vâltorile tumultuoaselor schimbări fizice şi emoţionale, insensibil şi consumat de preocupări de sine, comunitatea bahá'í – prin limbajul pe care îl întrebuinţează şi abordările pe care le adoptă – se mişcă decisiv în direcţia opusă, văzând în adolescenţi, în loc de acea imagine negativistă, altruism, un acut simţ al dreptăţii, aprigă râvnă de a învăţa despre univers şi o dorinţă de a contribui la construirea unei lumi mai bune. Relatare după relatare, în care adolescenţii din ţări de pe întreaga planetă dau glas gândurilor lor ca participanţi la program, atestă validitatea acestei viziuni. Există toate indicaţiile că programul angajează conştiinţa lor tot mai extinsă în explorarea realităţii, explorare care îi ajută să analizeze forţele constructive şi distructive acţionând în societate şi să recunoască influenţa pe care aceste forţe o exercită asupra gândurilor şi acţiunilor lor, ascuţindu-le percepţia spirituală, amplificând puterile lor de exprimare şi consolidând structurile morale care le vor servi apoi de-a lungul întregii lor vieţi. La o vârstă în care puterile intelectuale, spirituale şi fizice pe cale de dezvoltare le devin accesibile, le sunt date uneltele necesare pentru a combate forţele care i-ar lipsi de adevărata lor identitate ca fiinţe nobile şi i-ar împiedica să lucreze pentru binele comun.

Faptul că această componentă majoră a programului explorează teme dintr-o perspectivă bahá'í, dar nu în modul instrucţiei religioase, a deschis calea către extinderea acestei componente către adolescenţi într-o varietate de împrejurări şi circumstanţe. În multe asemenea situaţii deci, cei ce implementează programul pătrund cu încredere într-un domeniu de acţiune social, întâlnind un spectru de chestiuni şi posibilităţi care sunt monitorizate şi organizate într-un proces global de învăţare de către Oficiul pentru Dezvoltare Socială şi Economică din Ţara Sfântă. Deja cantitatea acumulată de cunoaştere şi experienţă a generat capacitatea, în câteva zone geografice răspândite pe tot globul, astfel încât fiecare să susţină un număr de peste o mie de adolescenţi în cadrul programului. Pentru a-i ajuta şi pe alţii să avanseze rapid în această direcţie, Oficiul a stabilit o reţea de locaţii în toate continentele, cu asistenţa unui corp de credincioşi, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru a oferi pregătire coordonatorilor din zeci şi zeci de zone geografice. Aceste persoane-resursă continuă să sprijine coordonatorii la întoarcerea acestora în zonele lor geografice, dându-le putinţa să creeze un mediu încărcat spiritual în care programul pentru adolescenţi să poată prinde rădăcini.

Mai multă cunoaştere cu siguranţă va fi dobândită în acest domeniu al strădaniilor, deşi deja este clar un model de acţiune. Doar capacitatea comunităţii bahá'í limitează dimensiunile răspunsului la cererea pentru program din partea şcolilor şi grupurilor civice. În cadrul zonelor geografice care sunt astăzi ţinta unui program intensiv de creştere, există o largă gamă de situaţii, de la cele cu câteva grupuri sporadice de adolescenţi şi până la acelea ce menţin un număr suficient pentru a necesita serviciile unui coordonator dedicat, care să primească sprijin permanent de la o locaţie de răspândire a învăţării. Pentru a asigura că această capacitate sporeşte de-a lungul întregului spectru al acestor zone geografice, chemăm la înfiinţarea a 32 de locaţii de învăţare, fiecare deservind circa douăzeci de zone geografice cu coordonatori cu normă întreagă de lucru, care să fie funcţionale până la sfârşitul Planului curent. În toate celelalte astfel de zone geografice, ar trebui acordată prioritate creării de capacitate de-a lungul anului viitor, pentru a oferi acest program, multiplicând sistematic numărul de grupuri de adolescenţi.

Dezvoltările pe care le-am menţionat până acum – sporirea capacităţii de a propovădui direct Credinţa şi de a deschide o discuţie orientată pe scop şi pe teme de importanţă spirituală cu oameni din toate mediile sociale, înflorirea unei abordări de studiu a Scrierilor care e înrădăcinată în acţiune, reînnoirea angajamentului de a oferi educaţie spirituală tinerilor din vecinătăţi şi sate pe o bază regulată, şi răspândirea ca influenţă a unui program care insuflă în adolescenţi simţul unui dublu scop moral, de a-şi dezvolta potenţialităţile înnăscute şi de a contribui la transformarea societăţii – toate acestea sunt reîntărite, şi nu în mică măsură, de încă un progres la nivelul culturii, ale cărui implicaţii sunt într-adevăr cuprinzătoare. Această evoluţie în conştiinţa colectivă este discernabilă în frecvenţa tot mai sporită cu care cuvântul “însoţeşte” apare în conversaţiile dintre prieteni, un cuvânt înzestrat cu noi înţelesuri pe măsură ce este integrat în vocabularul comun al comunităţii bahá'í. Acesta semnalizează întărirea semnificativă a unei culturi în care învăţarea este modul de operare, un mod care stimulează participarea informată a tot mai mulţi oameni într-un efort unit de a aplica învăţăturile lui Bahá'u'lláh la construirea unei civilizaţii divine, construire despre care Păzitorul declară că este misiunea fundamentală a Credinţei. O astfel de abordare oferă un izbitor contrast cu falimentul spiritual şi căile muribunde ale unei ordini sociale vechi, care adesea caută să stăpânească şi exploateze energia umană prin dominaţie, prin lăcomie, prin vină sau prin manipulare.

Deci în relaţiile dintre prieteni această dezvoltare în cultură îşi găseşte expresia în calitatea interacţiunilor lor. Învăţarea ca mod de operare impune ca toţi să îşi asume o postură de umilinţă, o condiţie în care respectiva persoană devine uitătoare de sine, punându-şi deplina încredere în Dumnezeu, bizuindu-se pe puterea Sa atotsusţinătoare şi încrezătoare în asistenţa Sa ce nu dă greş, ştiind că El şi numai El poate preschimba gâza în vultur şi picătura într-o mare nemărginită. Şi într-o astfel de stare, sufletele lucrează laolaltă neîncetat, găsindu-şi plăcerea nu aşa de mult în propriile lor realizări, ci în progresul şi servirea celorlalţi. Astfel, gândurile lor sunt concentrate tot timpul asupra ajutorării reciproce de a escalada înălţimile serviciului adus Cauzei Sale şi a se avânta în cerul cunoaşterii Sale. Aceasta este ceea ce vedem noi în modelul actual de activitate ce se extinde peste tot pe glob, propagat de tineri şi vârstnici, de veterani şi nou-înrolaţi, lucrând alături unii cu alţii.

Acest progres în cultură nu doar influenţează relaţiile dintre indivizi, ci efectele sale pot fi resimţite de asemenea în conducerea treburilor administrative ale Credinţei. Cum învăţarea a ajuns să creeze distincţie în modul de funcţionare al comunităţii, anumite aspecte ale luării deciziilor, privitoare la expansiune şi consolidare, au fost desemnate corpului de credincioşi, dând putinţa ca planificarea şi implementarea să devină mai corespunzătoare circumstanţelor din teren. A fost în mod specific creat un spaţiu în modul de funcţionare al întâlnirii de reflecţie, pentru ca cei angajaţi în activităţi la nivel de zonă geografică să se adune din când în când cu scopul de a ajunge la un consens asupra stării curente a situaţiei lor, în lumina experienţei şi călăuzirii primite de la instituţii, şi să determine care sunt paşii imediat următori. Un spaţiu similar este deschis de către institut, care prevede ca cei ce servesc ca facilitatori, învăţători pentru lecţii destinate copiilor şi animatori ai grupurilor de adolescenţi dintr-o zonă geografică să se întâlnească de câteva ori şi să se consulte asupra experienţei lor. Intim conectate la acest proces consultativ de la nivelul de bază al comunităţii sunt agenţiile institutului de pregătire şi a Comitetului Zonal de Propovăduire, împreună cu membrii Corpului Auxiliar, ale căror interacţiuni în strânsă asociere oferă încă un spaţiu în care deciziile ţinând de creştere sunt luate, în acest caz cu un mai mare grad de formalitate. Mecanismul acestui sistem la nivel zonal, născut din exigenţe, indică spre o importantă caracteristică a administraţiei bahá'í: asemenea unui organism viu, are codată în ea capacitatea de a acomoda grade tot mai înalte de complexitate, în termeni de structuri şi procese, relaţii şi activităţi, pe măsură ce evoluează sub călăuzirea Casei Universale a Dreptăţii.

Faptul că instituţiile Credinţei la toate nivelele – de la cel local şi regional până la cel naţional şi continental – sunt capabile să administreze o asemenea complexitate tot mai sporită cu o dexteritate din ce în ce mai mare, este atât un semn cât şi o necesitate a statornicei lor maturizări. Relaţiile în evoluţie dintre structurile administrative au adus Adunarea Spirituală Locală la pragul unui nou stadiu în exercitarea responsabilităţilor de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, de a mobiliza energiile credincioşilor şi de a făuri un mediu care este constructiv spiritual. Cu ocazii anterioare am explicat că maturitatea unei Adunări Spirituale nu poate fi estimată doar de regularitatea întâlnirilor ei şi de eficienţa funcţionării. Mai degrabă tăria ei trebuie evaluată în mare măsură prin vitalitatea vieţii spirituale şi sociale a comunităţii pe care o serveşte – o comunitate în creştere care întâmpină contribuţiile constructive atât ale celor ce sunt formal înrolaţi, cât şi ale celor ce nu sunt. Este satisfăcător de văzut că abordările, metodele şi instrumentele curente furnizează pentru Adunările Spirituale Locale, chiar şi pentru cele nou- formate, mijloacele de a-şi îndeplini responsabilităţile, pe măsură ce ele pornesc să asigure că cerinţele Planului de Cinci Ani sunt satisfăcute aşa cum se cuvine în localităţile lor. Într-adevăr, implicarea adecvată a Adunării în Plan devine crucială pentru orice tentativă de a cuprinde numere mari – acest fapt însuşi fiind o cerinţă a manifestării deplinei dimensiuni a puterilor şi capacităţilor acestei instituţii.

Dezvoltarea Adunărilor Spirituale Locale, la care suntem siguri că o să fim martori în decursul următorilor câţiva ani, este făcută posibilă de către forţa în creştere a Adunărilor Spirituale Naţionale, a căror abilitate de a gândi şi acţiona strategic a crescut perceptibil, în special pe măsură ce ele au învăţat să analizeze procesul de construire a comunităţii la nivel de bază cu o sporită acuitate şi eficacitate şi să introducă în acest proces, în măsura necesară, asistenţă, resurse, încurajare şi iubitoare călăuzire. În ţările unde condiţiile au cerut acest lucru, ele au transferat un număr din responsabilităţile lor în această privinţă asupra Consiliilor Regionale, descentralizând anumite funcţii administrative, amplificând capacitatea administrativă în zone de sub jurisdicţia lor, şi stimulând seturi de acţiuni mai sofisticate. Nu este exagerat să se spună că deplina angajare a Adunărilor Naţionale a fost instrumentală în crearea avântului final cerut pentru a atinge ţelul Planului curent, şi ne aşteptăm să vedem în continuare dezvoltări în această direcţie pe măsură ce, concertat şi împreună cu Consilierii, ele efectuează în decursul lunilor critice şi iute trecătoare ce ne stau în faţă un efort suprem pentru a pregăti comunităţile lor să se îmbarce în întreprinderea următorilor cinci ani.

Fără îndoială evoluţia instituţiei Consilierilor constituie unul dintre cele mai semnificative progrese din Ordinea Administrativă bahá'í în decursul ultimei decade. Această instituţie a făcut deja salturi extraordinare în dezvoltarea ei atunci când, în ianuarie 2001, Consilierii şi membrii Corpului Auxiliar s-au adunat în Ţara Sfântă pentru conferinţa marcând ocuparea de către Centrul Internaţional de Propovăduire a sediului său permanent de pe Muntele Carmel. Nu este nici o îndoială că energiile eliberate de acel eveniment au propulsat rapid instituţia înainte. Gradul de influenţă pe care Consilierii şi auxiliarii lor l-au exercitat asupra progresului Planului demonstrează că ei şi-au asumat locul lor natural în fruntea câmpului de propovăduire. Suntem încrezători că anul ce vine va lega şi mai strâns laolaltă instituţiile Ordinii Administrative în colaborare, pe măsură ce toate se străduiesc să reîntărească, fiecare potrivit funcţiilor şi responsabilităţilor ei în evoluţie, modul de învăţare care a devenit o proeminentă trăsătură a funcţionării comunităţii – şi asta cu atât mai urgent în acele zone geografice care experimentează programe intensive de creştere.

Revelaţia lui Bahá'u'lláh este vastă. Ea cheamă la profundă schimbare nu doar la nivelul individului, ci de asemenea şi în structura societăţii. “Nu este obiectul fiecărei Revelaţii”, proclamă El Însuşi, “cel de a efectua o transformare în întregul caracter al omenirii, o transformare care se va manifesta pe ea însăşi atât lăuntric, cât şi exterior, care va afecta atât viaţa ei lăuntrică, cât şi condiţiile externe?” Munca ce avansează astăzi în fiecare colţ al globului reprezintă ultimul stadiu al strădaniei bahá'í, în plină desfăşurare, de a crea nucleul glorioasei civilizaţii conţinute în învăţăturile Sale, a cărei construire este o întreprindere de o infinită complexitate şi scară, una care va cere secole de solicitare a umanităţii pentru a o duce la capăt şi a da roade. Nu există scurtături, nici formule. Doar în măsura în care este făcut efort pentru a ne baza pe perspectivele pătrunzătoare de la Revelaţia Sa, de a fi conectaţi la cunoaşterea acumulată a rasei umane, de a aplica învăţăturile Sale în mod inteligent asupra vieţii umanităţii, şi de a ne consulta asupra chestiunilor ce apar, doar aşa va interveni învăţarea necesară şi se va dezvolta capacitatea.

În acest proces pe termen lung de clădire a capacităţii, comunitatea bahá'í a devotat aproape o decadă şi jumătate pentru a sistematiza experienţa sa în câmpul propovăduirii, învăţând să deschidă anumite activităţi către tot mai mulţi oameni şi să susţină expansiunea şi consolidarea ei. Toţi sunt bineveniţi să intre în calda îmbrăţişare a comunităţii şi să primească subzistenţă de la mesajul dătător de viaţă al lui Bahá'u'lláh. Nu există bucurie mai mare, putem fi siguri de asta, decât ca un suflet, tânjind după Adevăr, să găsească adăpost în fortăreaţa Cauzei şi să îşi tragă vlaga de la puterea unificatoare a Legământului. Totuşi fiecare fiinţă umană şi fiecare grup de indivizi, indiferent dacă sunt număraţi printre discipolii Săi sau nu, îşi pot lua inspiraţie din învăţăturile Sale, beneficiind de oricare nestemate de înţelepciune şi cunoaştere care îi vor ajuta să facă faţă provocărilor aflate înaintea lor. Într-adevăr, civilizaţia care cheamă către ea umanitatea nu va fi realizată doar prin eforturile comunităţii bahá'í. Numeroase grupuri şi organizaţii, animate de spiritul solidarităţii mondiale care este o manifestare indirectă a concepţiei lui Bahá'u'lláh despre principiul unităţii omenirii, vor contribui la civilizaţia destinată să apară din zbuciumul şi haosul societăţii din ziua de astăzi. Ar trebui să fie clar pentru oricine că acea capacitate creată în comunitatea bahá'í de-a lungul Planurilor globale succesive o face tot mai capabilă să ofere asistenţă în multiplele şi diversele dimensiuni ale construirii civilizaţiei, deschizând-o către noi frontiere ale învăţării.

În mesajul nostru de Ridván 2008 am indicat că, pe măsură ce prietenii au continuat să lucreze la nivelul zonei geografice, ei se vor găsi atraşi tot mai mult în viaţa societăţii şi vor fi provocaţi să extindă procesul de învăţare sistematică în care sunt ei angajaţi pentru ca acest proces să cuprindă o mai largă gamă de eforturi umane. O bogată tapiserie a vieţii de comunitate începe să apară în fiecare zonă geografică pe măsură ce acte de adoraţie comună, intersectate cu discuţii asumate în cadrul intim al căminului, sunt ţesute laolaltă cu activităţi ce oferă educaţie spirituală tuturor membrilor populaţiei – adulţi, tineri şi copii. Conştiinţa socială este natural elevată pe măsură ce, de exemplu, conversaţii animate proliferează printre părinţi, privitoare la aspiraţiile copiilor lor şi proiecte de servire răsar la iniţiativa adolescenţilor. Odată ce resursele umane dintr-o zonă geografică sunt într-o suficientă abundenţă, şi modelul de creştere este ferm întemeiat, angajarea comunităţii în societate poate şi într-adevăr trebuie să sporească. La acest punct crucial din desfăşurarea Planului, când atât de multe zone geografice se apropie de un astfel de stadiu, pare potrivit ca prietenii de pretutindeni să reflecteze asupra naturii contribuţiilor pe care comunităţile lor vibrante şi în creştere le vor face la progresul material şi spiritual al societăţii. În această privinţă, se va dovedi productiv să se gândească în termenii a două domenii de activitate interconectate şi reciproc reîntărindu-se: implicarea în acţiune socială şi participarea la dezbaterile predominante în societate.

De-a lungul decadelor, comunitatea bahá'í a dobândit multă experienţă în aceste două domenii de strădanii umane. Există desigur mult mai mulţi bahá'í care sunt angajaţi ca indivizi în acţiune socială şi dezbateri publice prin intermediul ocupaţiilor lor. Un număr de organizaţii ne- guvernamentale, inspirate de învăţăturile Credinţei şi operând la nivele regionale şi naţionale, lucrează în domeniul dezvoltării sociale şi economice pentru binele oamenilor lor. Agenţii ale Adunărilor Spirituale Naţionale contribuie prin diferite căi la promovarea ideilor ce duc la bunăstare publică. La nivel internaţional, agenţii precum Biroul Naţiunilor Unite a Comunităţii Internaţionale Bahá'í, îndeplinesc o funcţie similară. În măsura necesară şi dezirabilă, prietenii lucrând la nivelul de bază al comunităţii se vor putea bizui pe această experienţă şi capacitate pe măsură ce se străduiesc să se adreseze preocupărilor societăţii din jurul lor.

Concepută în cel mai adecvat mod în termeni de spectru, acţiunea socială se poate întinde de la eforturi destul de neformalizate de durată limitată asumate de indivizi sau grupuri mici de prieteni, până la programe de dezvoltare socială şi economică cu un înalt nivel de complexitate şi sofisticare implementate de organizaţii de inspiraţie bahá'í. Indiferent de scară şi rază, întreaga acţiune socială caută să aplice învăţăturile şi principiile Credinţei pentru a îmbunătăţi unele aspecte ale vieţii sociale sau economice a unei populaţii, oricât de modestă ar fi această îmbunătăţire. Astfel de strădanii sunt distinse deci de scopul lor declarat, de a promova bunăstarea materială a populaţiei, pe lângă bunăstarea ei spirituală. Faptul că civilizaţia mondială aflată acum la orizontul umanităţii trebuie să dobândească o coerenţă dinamică între cerinţele materiale şi spirituale ale vieţii, se află în centrul învăţăturilor bahá'í. Clar este că acest ideal are implicaţii profunde pentru natura oricărei acţiuni sociale întreprinse de către bahá'í, oricare ar fi dimensiunile şi raza ei de influenţă. Deşi condiţiile vor varia de la ţară la ţară, şi poate de la o zonă geografică la alta, solicitând de la prieteni o varietate de eforturi, există anumite concepte fundamentale pe care toţi ar trebui să le ţină minte. Unul este locul central al cunoaşterii faţă de existenţa socială. Perpetuarea ignoranţei este cea mai amarnică formă de opresiune; reîntăreşte multele ziduri ale prejudecăţilor care se înalţă ca bariere pentru realizarea unităţii omenirii, totodată ţel şi principiu operator al Revelaţiei lui Bahá'u'lláh. Accesul la cunoaştere este dreptul fiecărei fiinţe umane, şi participarea la generarea, aplicarea şi difuzarea cunoaşterii, este o responsabilitate pe care toţi trebuie să o poarte pe umeri în măreaţa întreprindere a construirii unei civilizaţii mondiale prospere – fiecare individ potrivit talentelor şi abilităţilor sale. Dreptatea cere participare universală. Astfel, în timp ce acţiunea socială ar putea implica furnizarea de bunuri şi servicii sub o formă oarecare, principala preocupare a acestei acţiuni sociale ar trebui să fie clădirea capacităţii de a participa la crearea unei lumi mai bune în cadrul unei populaţii date. Schimbarea socială nu este un proiect pe care un grup de oameni îl duc la îndeplinire pentru beneficiul altui grup. Dimensiunea şi complexitatea acţiunii sociale trebuie să fie proporţionale cu resursele umane disponibile într-un sat sau o vecinătate pentru a o duce mai departe. Este mai bine deci ca eforturile să înceapă pe o scară modestă şi să crească organic pe măsură ce se dezvoltă capacitatea din cadrul unei populaţii. Capacitatea se ridică la noi nivele, desigur, pe măsură ce protagoniştii schimbării sociale învaţă să aplice cu tot mai sporită eficacitate elementele Revelaţiei lui Bahá'u'lláh, împreună cu conţinuturile şi metodele ştiinţei, la realitatea lor socială. Această realitate ei trebuie să se străduiască să o citească într-o manieră consistentă cu învăţăturile Sale – văzând în semenii lor umani giuvaeruri de o inestimabilă valoare şi recunoscând efectele procesului dual de integrare şi dezintegrare atât asupra inimilor, cât şi asupra minţilor, ca şi asupra structurilor sociale.

Acţiunea socială eficace serveşte la îmbogăţirea participării la dezbaterile societăţii, aşa cum perspectivele pătrunzătoare dobândite din angajarea la anumite dezbateri pot ajuta la clarificarea conceptelor ce conferă formă acţiunii sociale. La nivelul zonei geografice, implicarea în dezbaterea publică se poate întinde de la un act la fel de simplu ca prezentarea ideilor bahá'í în conversaţiile de fiecare zi, până la activităţi mai formalizate precum pregătirea de articole şi participarea la adunări dedicate temelor de preocupare socială – schimbările climatice şi de mediu, guvernarea şi drepturile omului, pentru a menţiona doar câteva. Implică de asemenea interacţiuni pline de semnificaţii cu grupuri civice şi organizaţii locale în sate şi vecinătăţi.

În legătură cu aceasta ne simţim obligaţi să dăm un avertisment: va fi important pentru toată lumea să recunoască faptul că valoarea angajării în acţiune socială şi dezbatere publică nu trebuie judecate prin abilitatea de a aduce înrolări. Deşi strădanii în aceste două domenii de activitate ar putea la fel de bine avea ca efect o sporire a mărimii comunităţii bahá'í, ele nu sunt întreprinse în acest scop. Sinceritatea în această privinţă este un imperativ. Mai mult, ar trebui exercitată grijă pentru a evita supralicitarea experienţei bahá'í sau atragerea unei necuvenite atenţii asupra eforturilor aflate abia la început, precum programul de împuternicire spirituală a adolescenţilor, care ar fi bine să fie lăsate să se maturizeze în propriul lor ritm. Cuvântul de ordine în toate cazurile este umilinţă. În timp ce transmit entuziasm faţă de convingerile lor, prietenii trebuie să se păzească împotriva proiectării unui aer de triumfalism, prea puţin potrivit printre ei înşişi, şi cu atât mai puţin potrivit în alte circumstanţe.

Atunci când descriem aceste noi oportunităţi ce se deschid acum la nivelul zonei geografice, nu vă cerem în nici un fel să schimbaţi cursul vostru actual. Nici nu ar trebui să vă imaginaţi că asemenea oportunităţi reprezintă o arenă alternativă de servire, aflată în competiţie cu munca de expansiune şi consolidare, competiţie pentru resursele şi energiile limitate ale comunităţii. De-a lungul anului ce vine, procesul de institut şi modelul de activitate căruia acesta îi dă naştere ar trebui să continue să fie întărite, şi propovăduirea ar trebui să rămână de o absolută importanţă în mintea fiecărui credincios. Nu ar trebui să se caute prematur o implicare mai mare în viaţa societăţii. Aceasta se va petrece în mod natural pe măsură ce prietenii din fiecare zonă geografică perseverează în aplicarea prevederilor Planului printr-un proces de acţiune, reflecţie, consultaţie şi studiu, şi învaţă ca şi rezultat al acestui proces. Implicarea în viaţa societăţii va înflori pe măsură ce este treptat sporită capacitatea comunităţii de a promova propria ei creştere şi de a-şi menţine vitalitatea. Ea va căpăta coerenţă cu eforturile de a extinde şi consolida comunitatea până la măsura în care atrage elemente ale structurii conceptuale care guvernează seria curentă de planuri globale. Şi va contribui la mişcarea populaţiilor către viziunea lui Bahá'u'lláh despre o civilizaţie mondială prosperă şi paşnică în măsura în care întrebuinţează acele elemente în mod creativ în noi arii de învăţare.

Dragi prieteni: cât de des Iubitul Dascăl şi-a exprimat speranţa că inimile credincioşilor vor deborda de iubire unii pentru alţii, că ei nu vor suporta nici o linie de demarcare, ci vor privi întreaga umanitate întocmai precum o singură familie. “Nu priviţi pe nimeni ca străin”, este îndemnul său; “ci mai degrabă priviţi pe toţi oamenii ca prieteni, căci dragostea şi unitatea vin cu greu când vă aţintiţi privirea asupra diferenţelor”. Toate dezvoltările examinate în paginile precedente nu sunt, la cel mai profund nivel, decât o expresie a dragostei universal realizate prin puterea Sfântului Duh. Căci nu dragostea pentru Dumnezeu este cea care arde toate vălurile înstrăinării şi divizării şi leagă inimile laolaltă în perfectă unitate? Nu dragostea Sa este cea care vă îmboldeşte înainte către câmpul de servire şi vă dă putinţa de a vedea în fiecare suflet capacitatea de a-L cunoaşte şi a-L adora? Nu sunteţi voi entuziasmaţi de cunoaşterea faptului că Manifestarea Sa a îndurat bucuros o viaţă de suferinţă din dragostea Sa pentru umanitate? Priviţi în propriile voastre rânduri, la fraţii şi surorile voastre dragi din Iran. Nu exemplifică ei tăria născută din dragostea de Dumnezeu şi din dorinţa de a-L servi? Capacitatea lor de a transcende cele mai crude şi amarnice persecuţii nu denotă capacitatea a milioane şi milioane de oameni oprimaţi din lume de a se ridica şi a lua decisivă parte la construirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ? Neabătuţi de concepte sociale divizive, continuaţi şi duceţi mesajul lui Bahá'u'lláh sufletelor în aşteptare din fiecare vecinătate urbană, din fiecare cătun rural, din fiecare colţ al globului, atrăgându-le către comunitatea Sa, comunitatea Celui Mai Mare Nume. Nu părăsiţi niciodată gândurile şi rugăciunile noastre şi vom continua să Îl implorăm pe Cel Atotputernic să vă reîntărească cu minunatul Său har.

1 La amiaza celei de-a unsprezecea zi a festivalului de Riḍván în urmă cu o sută de ani, ‘Abdu’l-Bahá, stând înaintea unui public de câteva sute de persoane, a înălţat un târnăcop şi a străpuns covorul de iarbă ce acoperea locul Templului de la Grosse Pointe, la nord de Chicago. Cei invitaţi să pună temelia împreună cu El în acea zi de primăvară proveneau din diverse medii – norvegian, indian, francez, japonez, persan, indigen american, pentru a numi doar câteva. Era de parcă încă neclădita Casă de Adoraţie împlinea deja dorinţele Dascălului, exprimate în ajunul ceremoniei, pentru astfel de edificii: „ca umanitatea să îşi poată găsi un loc de întâlnire” şi „ca proclamarea unităţii omenirii să pornească de la curţile ei deschise de sfinţenie”.

2 Ascultătorii săi cu acea ocazie, şi toţi cei ce L-au auzit în decursul călătoriilor Sale în Egipt şi Ascultătorii în Occident, trebuie să fi înţeles doar prea puţin implicaţiile cu bătaie lungă ale cuvintelor Sale pentru societate, pentru valorile şi preocupările acesteia. Există oare cineva până în ziua de astăzi care să pretindă că a întrezărit ceva înafară de o aluzie îndepărtată şi vagă a viitoarei societăţi căreia Revelaţia lui Bahá’u’lláh este destinată să îi dea naştere? Căci fie ca nimeni să nu presupună că civilizaţia către care divinele învăţături propulsează omenirea va veni doar de la ajustări ale ordinii actuale. Departe de acest lucru. Într-o prelegere oferită la câteva zile după ce El a aşezat piatra de temelie a Templului Mamă al Occidentului, ‘Abdu’l-Bahá a declarat că „printre rezultatele manifestării forţelor spirituale va fi faptul că lumea umană se va adapta unei noi forme sociale”, că „dreptatea lui Dumnezeu va deveni evidentă în toate treburile omenirii”. Acestea, şi nenumărate alte rostiri ale Dascălului către care comunitatea bahá’í se întoarce de fiecare dată în această perioadă centenară, sporesc conştientizarea distanţei ce separă societatea, aşa cum este structurată acum, de uimitoarea viziune pe care Tatăl Său a dăruit-o lumii.

3 Din păcate, în ciuda lăudabilelor eforturi a persoanelor bine intenţionate din fiecare ţară care lucrează la îmbunătăţirea circumstanţelor din societate, obstacolele care împiedică realizarea unei astfel de viziuni par pentru mulţi de netrecut. Speranţele lor se năruiesc peste presupuneri eronate despre natura umană, presupuneri ce pătrund atât de adânc structurile şi tradiţiile vieţii din ziua de astăzi, încât au atins statutul de fapte stabilite. Aceste presupuneri par să nu lase loc pentru Către extraordinarul rezervor de potenţial spiritual disponibil oricărui suflet iluminat care se inspiră din acesta; mai degrabă, ele se bizuie pentru a se justifica pe eșecurile umanităţii, ale căror exemple reîntăresc zilnic un sentiment comun de disperare. Un văl stratificat de false premise întunecă astfel un adevăr fundamental: starea lumii reflectă o distorsionare a spiritului uman, nu natura lui esenţială. Scopul fiecărei Manifestări a lui Dumnezeu este de a efectua o transformare atât în viaţa lăuntrică, cât şi în condiţiile exterioare ale umanităţii. Şi această transformare se petrece în mod natural pe măsură ce un grup tot mai numeros de oameni, uniţi prin preceptele divine, caută în mod colectiv să dezvolte capacităţi spirituale pentru a contribui la un proces de schimbare a societăţii. Asemeni pământului dur lovit de Dascăl acum un veac, teoriile predominante ale epocii ar putea la început să pară de nepătruns faţă de schimbări, dar ele fără îndoială vor păli şi prin „revărsările primăvăratice ale mărinimiei lui Dumnezeu”, „florile adevăratei înţelegeri” vor răsări proaspete şi frumoase.

4 Aducem mulţumiri lui Dumnezeu că prin puterea Cuvântului Său, voi – comunitatea Celui Mai Mare Nume al Său – cultivaţi medii în care poate înflori adevărata înţelegere. Chiar şi cei ce îndură întemniţarea pentru Credinţă, prin nespusa lor jertfă şi statornicie, dau putinţă „zambilelor cunoaşterii şi înţelepciunii” să înflorească în inimile înduioşate. Pe întreg pământul, suflete dornice sunt angajate în munca de construire a unei noi lumi prin implementarea sistematică a prevederilor Planului de Cinci Ani. Atât de bine au fost percepute trăsăturile lui, încât simţim că nu există nici o nevoie de a comenta mai mult despre ele aici. Rugile noastre, oferite la Pragul unei Providenţe Atotmărinimoase, sunt pentru ca asistenţa Adunării din Înalturi să vă fie acordată fiecăruia dintre voi în contribuţia la progresul Planului. Dorinţa noastră fierbinte, întărită de mărturia eforturilor voastre consacrate pe durata anului trecut, este ca voi să vă intensificaţi aplicarea fără greş a cunoaşterii pe care o căpătaţi prin experienţă. Acum nu este timpul de a avea reţineri; prea mulţi rămân inconştienţi de noul răsărit. Cine, dacă nu voi, poate transmite divinul mesaj? „Pe Dumnezeu”, afirmă Bahá’u’lláh, referindu-Se la Cauză, „aceasta este arena discernământului şi a detaşării, a viziunii şi elevării, unde nimeni nu poate da pinteni cailor, decât vitejii călăreţi ai Celui Milostiv, care au tăiat orice ataşament de lumea existenţei”.

5 A privi lumea bahá’í la lucru înseamnă a contempla o perspectivă într-adevăr strălucitoare. În viaţa credinciosului individual care doreşte, mai presus de toate, să invite pe alţii întru comuniune cu Creatorul şi să aducă servicii umanităţii, pot fi găsite semnele transformării spirituale menite pentru fiecare suflet de către Domnul Erei. În spiritul care animează activităţile oricărei comunităţi bahá’í dedicate sporirii capacităţii membrilor ei, tineri şi bătrâni, ca şi pe cele ale prietenilor şi colaboratorilor acesteia, de a servi bunăstarea generală, poate fi percepută o indicaţie despre cum s-ar putea dezvolta o societate întemeiată pe învăţături divine. Iar în acele zone geografice avansate unde activitatea guvernată de cadrul structural al Planului există din abundenţă şi necesitatea de a asigura o coerență între liniile de acţiune este de cea mai mare importanță, structurile administrative în evoluţie oferă întrezăriri, chiar dacă slabe, despre cum vor ajunge în mod treptat instituţiile Credinţei să îşi asume o mai deplină gamă a responsabilităţilor lor pentru a promova bunăstarea şi progresul uman. Clar, deci, dezvoltarea individului, a comunităţii şi a instituţiilor deţine o imensă perspectivă. Dar dincolo de aceasta, observăm cu deosebită bucurie cum relaţiile care leagă aceste trei entităţi sunt marcate de o aşa de blândă afecţiune şi sprijin reciproc.

6 Prin contrast, relaţiile dintre cei trei actori corespunzători din lumea în ansamblu – cetăţeanul, corpul politic şi instituţiile societăţii – reflectă discordia ce caracterizează stadiul turbulent de tranziţie al umanităţii. Nevrând să acţioneze ca părţi interdependente ale unui întreg organic, ele încleştate într-o luptă pentru putere care în cele din urmă se dovedeşte zadarnică. Cât de extrem de diferită este societatea pe care o înfăţişează ‘Abdu’l-Bahá în nenumărate Tablete şi prelegeri – unde interacţiunile de zi cu zi, la fel ca şi relaţiile statelor, capătă formă prin conştiinţa unităţii omenirii. Relaţii pătrunse de această conştiinţă sunt cultivate de către bahá’í şi de către prietenii lor în sate şi vecinătăţi de peste tot din lume; de la aceste relaţii pot fi detectate miresmele pure ale reciprocităţii şi cooperării, ale concordiei şi dragostei. Într-un astfel de cadru modest, apare o alternativă vizibilă la dezbinarea familiară a societăţii. Deci se poate vedea faptul că individul care doreşte să îşi exercite exprimarea de sine în mod responsabil participă plin de grijă la consultaţia dedicată binelui comun şi respinge tentaţia de a insista asupra opiniei personale; o instituţie bahá’í, apreciind nevoia pentru acţiune coordonată canalizată către scopuri rodnice, ţinteşte, nu să controleze, ci să hrănească şi să încurajeze; comunitatea, care trebuie să preia controlul propriei sale dezvoltări, recunoaşte o valoare nepreţuită în unitatea câștigată prin angajamentul din toată inima la planurile trasate de către instituţii. Sub influenţa Revelaţiei lui Bahá’u’lláh, relaţiile dintre aceste trei entităţi sunt înzestrate cu o nouă căldură, o nouă viaţă; în totalitate, ele constituie o matrice în cadrul căreia se maturizează treptat o civilizaţie mondială spirituală, purtând amprenta divinei inspiraţii.

7 Lumina Revelaţiei este destinată să lumineze fiecare domeniu al activităţii umane; în fiecare din ele, relaţiile care susţin societatea trebuie să fie remodelate; în fiecare lumea caută exemple despre cum ar trebui să fie fiinţele umane unele faţă de altele. Vă oferim să luați în considerare, dat fiind rolul său evident în generarea neliniștii de care aşa de mulţi oameni au fost recent cuprinși, viaţa economică a umanităţii, unde nedreptatea este tolerată cu indiferenţă şi câştigul disproporţionat este privit ca emblema succesului. Aşa de profund înrădăcinate sunt astfel de atitudini dăunătoare, încât este greu de imaginat cum ar putea oricare individ de unul singur să schimbe standardele predominante prin care sunt guvernate relaţiile în acest domeniu. Cu toate acestea, există cu siguranţă practici pe care un bahá’í le-ar evita, precum lipsa de onestitate în tranzacţii sau exploatarea economică a altora. Aderarea loială la sfaturile divine cere ca să nu existe contradicţii între comportamentul economic al cuiva şi convingerile acelei persoane ca bahá’í. Prin aplicarea în viaţa personală a acelor principii ale Credinţei care se corelează cu cinstea şi echitatea, un singur suflet poate susţine un standard cu mult deasupra pragului coborât prin care se măsoară pe sine lumea. Umanitatea este epuizată de lipsa unui model de viaţă către care să aspire; noi așteptăm de la voi să a ocrotiți şi să creşteți comunităţi ale căror căi vor oferi speranţă lumii. 8 În mesajul nostru de Riḍván din 2001, am indicat faptul că în ţări unde procesul de intrare în trupe a fost suficient de avansat şi condiţiile din comunităţile naţionale au fost favorabile, am fi aprobat întemeierea unor Case de Adoraţie la nivel naţional, a căror apariţie ar deveni o trăsătură a Celei de-a Cincea Epoci Formative a Credinţei. Cu nemăsurată bucurie anunţăm acum că Mashriqu’l-Adhkár va fi înălţat în două ţări: Republica Democratică Congo şi Papua Noua Guinee. În acestea, criteriile pe care noi le-am stabilit au fost în mod demonstrabil satisfăcute, iar răspunsul popoarelor lor la posibilităţile create de seria curentă de Planuri nu a fost mai puţin remarcabil. Odată cu construirea ultimului dintre templele continentale pe cale de execuţie în Santiago, iniţierea de proiecte pentru clădirea Caselor naţionale de Adoraţie oferă încă o răsplătitoare dovadă a pătrunderii

9 Este astfel posibil încă un pas. Mashriqu’l-Adhkár, descris de ‘Abdu’l-Bahá ca „unul dintre cele mai vitale instituţii ale lumii”, reuneşte două aspecte esenţiale şi inseparabile ale vieţii bahá’í: adoraţie şi servire. Uniunea dintre acestea două este de asemenea reflectată şi în coerenţa ce există între trăsăturile constructoare de comunitate ale Planului, în special înmugurirea unui spirit devoţional care îşi găseşte expresia în adunări pentru rugăciuni şi a unui proces educativ care dezvoltă capacitatea de servire a umanității. Corelarea dintre adoraţie şi servire este deosebit de pronunţată în acele zone geografice din lume unde comunităţile bahá’í au crescut semnificativ în mărime şi vitalitate, şi unde este vizibil angajamentul în acţiune socială. Unele dintre acestea au fost desemnate ca locaţii pentru răspândirea învăţării, astfel încât să hrănească abilitatea prietenilor de a face să avanseze programul pentru adolescenţi în regiunile asociate. Capacitatea de a susţine acest program, aşa după cum am indicat recent, alimentează de asemenea dezvoltarea cercurilor de studiu şi pe cea a lecţiilor pentru copii. Astfel, dincolo de scopul ei fundamental, locaţia pentru învăţare fortifică întreaga schemă de expansiune şi consolidare. În cadrul acestor zone geografice poate fi contemplată, în anii viitori, apariţia unui Mashriqu’l-Adhkár local. Cu inimile revarsând de mulţumire către Străvechea Frumuseţe, ne bucurăm să vă informăm că intrăm în consultaţie cu respectivele Adunări Spirituale Naţionale privitor la înălţarea primei Case locale de Adoraţie în fiecare dintre următoarele zone geografice: Battambang, Cambogia; Bihar Sharif, India; Matunda Soy, Kenya; Norte del Cauca, Columbia şi Tanna, Vanuatu.

10 Pentru a sprijini construirea celor două Mashriqu’l-Adhkár naţionale şi cinci locale, am decis să întemeiem un Fond pentru Temple la Centrul Mondial Bahá’í în beneficiul tuturor proiectelor de acest gen. Prietenii de pretutindeni sunt invitaţi să contribuie într-un spirit de sacrificiu la acest fond, în măsura permisă de propriile mijloace.

11 Iubiţi colaboratori: terenul desţelenit de mâna lui ‘Abdu’l-Bahá cu o sută de ani în urmă urmează să fie din nou desţelenit în încă şapte ţări, acesta fiind doar preludiul zilei când în fiecare oraş şi sat, în supunere față de porunca lui Bahá’u’lláh, va fi înălţată o clădire pentru adorarea Domnului. De la aceste Puncte unde Răsare Pomenirea de Dumnezeu vor străluci razele luminii Sale şi vor răsuna imnurile laudei Sale.

1 Riḍván 2006 este un moment încărcat cu un spirit de triumf şi anticipare. Discipolii lui Bahá’u’lláh de pretutindeni pot fi pe drept cuvânt mândri de magnitudinea realizărilor lor pe durata Planului de Cinci Ani, care tocmai se încheie. Şi către viitor ei pot privi cu încrederea care este conferită doar acelora a căror hotărâre este oţelită prin experienţă. Întreaga lume bahá’í este mişcată la contemplarea dimensiunii acestei îndrăzneţe acţiuni de cinci ani care se găseşte în faţa ei, a profunzimii de consacrare pe care o va cere, şi a rezultatelor pe care este destinată să le realizeze. Rugăciunile noastre se alătură rugăciunilor voastre pe când vă întoarceţi cu recunoştinţă către Bahá’u’lláh pentru privilegiul de a fi martorii desfăşurării scopului Său pentru umanitate.

2 În mesajul nostru, din 27 decembrie 2005, către Consilierii adunaţi în Ţara Sfântă, transmis în aceeaşi zi către toate Adunările Spirituale Naţionale, am descris trăsăturile Planului de Cinci Ani care se va întinde din 2006 până în 2011. Prietenii şi instituţiile lor au fost îndemnaţi să studieze pe deplin acest mesaj, şi conţinutul lui vă este, fără îndoială, familiar. Chemăm acum pe fiecare dintre voi să vă concentraţi energiile pentru a putea fi siguri că în decursul următorilor cinci ani ţelul stabilirii de programe intensive de creştere în nu mai puţin de 1.500 de zone geografice din întreaga lume va fi realizat cu succes. Faptul că, în lunile ce au urmat plecării Consilierilor de la Centrul Mondial, fundaţia pentru lansarea Planului a fost aşa de rapid şi sistematic aşezată într-o ţară după alta, indică dorinţa arzătoare cu care comunitatea bahá’í îşi asumă provocarea care îi este prezentată. Deşi nu este nevoie să elaborăm mai mult cerinţele Planului, ne simţim obligaţi să oferim, pentru reflecţia voastră, câteva comentarii asupra contextului global în care vor fi desfăşurate eforturile voastre individuale şi colective.

3 Cu mai mult de şaptezeci de ani în urmă, Shoghi Effendi a alcătuit scrisorile sale despre Ordinea Mondială, în care a oferit o analiză pătrunzătoare a forţelor acţionând în lume. Cu o elocvenţă care a fost doar a lui, el a descris două mari procese care au fost puse în mişcare de către Revelaţia lui Bahá’u’lláh, unu distructiv şi celălalt integrator, ambele propulsând umanitatea către Ordinea Mondială pe care El a conceput-o. Eram avertizaţi de către Păzitor să nu „ne lăsăm înşelaţi de tărăgănarea dureroasă caracterizând dezvoltarea unei civilizaţii“ care este laborios întemeiată, sau să nu ne lăsăm „amăgiţi de manifestările efemere de reîntoarcere a prosperităţii care uneori pare a fi capabilă să oprească influenţa distructivă a relelor cronice care afectează instituţiile unei epoci în decădere.“ Nici o trecere în revistă a cursului evenimentelor din recentele decade nu poate să nu recunoască sporirea avântului proceselor pe care el le-a analizat atunci cu atâta precizie.

4 Trebuie doar să se ia în considerare criza morală tot mai profundă cuprinzând umanitatea pentru a aprecia măsura în care forţele dezintegrării au distrus structura societăţii. Oare evidenţele egoismului, suspiciunii, fricii şi fraudei, pe care Păzitorul le-a perceput cu atâta claritate, nu au devenit aşa de răspândite încât să fie vizibile cu uşurinţă chiar şi unui observator obişnuit? Ameninţarea terorismului, de care a vorbit el, nu se înalţă gigantică şi ameninţătoare peste scena internaţională, preocupând deopotrivă minţile tinerilor şi bătrânilor din oricare colţ al globului? Setea de vanităţi, bogăţii şi plăceri pământeşti şi urmărirea cu febrilitatea a acestora nu şi-au consolidat puterile şi influenţa lor astfel încât să îşi asume autoritatea asupra unor asemenea valori umane precum fericirea, fidelitatea şi dragostea? Oare slăbirea solidarităţii familiale şi atitudinea iresponsabilă faţă de căsătorie nu au ajuns la asemenea proporţii încât să pună în pericol existenţa acestei unităţi fundamentale a societăţii? „Pervertirea naturii umane, degradarea comportamentului uman, corupţia şi disoluţia instituţiilor umane“, despre care ne-a avertizat Shoghi Effendi, se revelează în mod trist „în cele mai rele şi revoltătoare aspecte ale lor“.

5 Păzitorul aşează cea mai mare parte a vinei pentru prăbuşirea morală a umanităţii asupra declinului religiei ca forţă socială. „De-ar fi ca lampa religiei să fie întunecată“, ne atrage el atenţia asupra cuvintelor lui Bahá’u’lláh, „vor apare haosul şi confuzia, şi luminile cinstei, dreptăţii, liniştii şi păcii vor înceta să strălucească“. Decadele ce au urmat scrierii acestor scrisori nu au văzut doar o continuă deteriorare a capacităţii religiei de a exercita influenţă morală, dar şi trădarea maselor prin comportamentul necuviincios al instituţiilor religioase. Încercările de a reînvigora religia au dat naştere doar unui fanatism care, dacă este lăsat necontrolat, ar putea distruge temelia relaţiilor civilizate dintre oameni. Persecuţia bahá’ílor din Iran, recent intensificată, este ea singură o amplă dovadă a determinării forţelor întunericului de a stinge flacăra credinţei oriunde ea arde strălucitor. Deşi încrezători în triumful suprem al Cauzei, nu îndrăznim să uităm avertismentul Păzitorului conform căruia Credinţa va trebui să facă faţă unor duşmani mai puternici şi mai insidioşi decât cei care au afectat-o în trecut.

6 Nu este nici nevoie de a comenta pe larg asupra neputinţei oamenilor de stat, o altă temă tratată cu atâta măiestrie de Păzitor în scrisorile sale despre Ordinea Mondială. Prăpastia economică tot mai adâncă dintre bogaţi şi săraci, persistenţa animozităţilor vechi de secole dintre naţiuni, numărul crescând al celor care au fost nevoiţi să-şi părăsească căminele, creşterea extraordinară a violenţei şi crimei organizate, sentimentul pătrunzător de insecuritate, prăbuşirea serviciilor sociale de bază în atât de multe regiuni, exploatarea nediscriminată a resurselor naturale — toate acestea nu sunt decât câteva semne ale inabilităţii conducătorilor lumii de a proiecta scheme viabile de alinare a relelor umanităţii. Nu trebuie spus că nu s-au exercitat eforturi sincere, multiplicate chiar, decadă după decadă. Totuşi aceste eforturi, oricât de ingenioase, au eşuat mult să înlăture „rădăcina răului care a tulburat atât de brutal echilibrul societăţii din ziua de astăzi“. „Nici măcar“, afirmă Păzitorul, “actul însuşi de a proiecta mecanismul necesar pentru unificarea politică şi economică a lumii... nu furnizează prin el însuşi antidotul împotriva otrăvii care subminează stăruitor vigoarea popoarelor şi naţiunilor organizate“. El afirmă încrezător: „Ce altceva decât acceptarea fără rezerve a Divinului Program“ enunţat de Bahá’u’lláh, „încorporând în principiile lui esenţiale schema divin prescrisă pentru unificarea omenirii în această epocă, cuplată cu o neîmblânzită convingere în eficacitatea infailibilă a fiecăreia şi a tuturor prevederilor acestei scheme, este în cele din urmă capabilă să reziste asaltului forţelor dezintegrării interne care, dacă nu sunt ţinute sub control, vor continua să consume organele vitale ale unei societăţi tot mai disperate“.

7 Pătrunzătoare, într-adevăr, este descrierea făcută de Shoghi Effendi procesului accelerat al dezintegrării în lume. La fel de izbitoarea este acurateţea cu care el a analizat forţele asociate cu procesul integrării. El vorbeşte de o „difuzare treptată a spiritului de solidaritate mondială care apare spontan din confuzia generalizată a unei societăţi dezorganizate“ ca o manifestare indirectă a conceperii de către Bahá’u’lláh a principiului unităţii omenirii. Acest spirit de solidaritate a continuat să se răspândească de-a lungul decadelor, şi astăzi efectul lui este vizibil într-o gamă de dezvoltări, de la respingerea prejudecăţilor rasiale, adânc înrădăcinate, la conştiinţa înmugurindă a cetăţeniei mondiale, de la conştientizarea tot mai amplă a importanţei mediului înconjurător la eforturile colaborative în promovarea sănătăţii publice, de la grija pentru drepturile omului la acţiunile sistematice pentru educaţie universală, de la stabilirea de activităţi interconfesionale la înflorirea sutelor de mii de organizaţii locale, naţionale şi internaţionale, angajate într-o oarecare formă de acţiune socială.

8 Totuşi, pentru cei ce-L urmează pe Bahá’u’lláh cele mai semnificative dezvoltări în procesul de integrare sunt acelea direct legate de Credinţă, dintre care multe au fost stimulate de Păzitor însuşi şi care au avansat extraordinar de la modestele lor începuturi. De la micul nucleu de credincioşi cărora el le împărtăşea primele sale planuri de propovăduire a crescut o comunitate internaţională cu câte o prezenţă în mii de localităţi, fiecare urmând un model bine stabilit de activitate care încorporează principiile şi aspiraţiile Credinţei. Pe temelia Ordinii Administrative, pe care el a aşezat-o cu atâta chin pe durata primelor decade ale ministeriatului său, s-a ridicat o largă reţea strâns legată de Adunări Spirituale Naţionale şi Locale administrând cu sârguinţă treburile Cauzei în mai mult de o sută optzeci de ţări. De la primele contingente de membri ai Corpului Auxiliar pentru Protecţia şi Propagarea Credinţei, corp înfiinţat de el, s-a ridicat o legiune de aproape o mie de lucrători hotărâţi şi curajoşi servind în câmp sub îndrumarea a optzeci şi unu de Consilieri abil călăuziţi de Centrul Internaţional de Propovăduire. Evoluţia Centrului Administrativ Internaţional al Credinţei din incinta Centrului Spiritual Mondial, un proces pentru care Păzitorul a consacrat atât de multă energie, a trecut un prag crucial prin ocuparea de către Casa Universală a Dreptăţii a sediului ei de pe muntele Carmel şi prin completarea ulterioară a clădirii Centrului Internaţional de Propovăduire şi a Centrului pentru Studiul Textelor. Instituţia Huquqú’lláh a progresat stăruitor sub îndrumarea şi administrarea Mâinii Cauzei lui Dumnezeu, Dr. ‘Alí-Muhammad Varqá, numit Împuternicit de Shoghi Effendi cu cincizeci de ani în urmă, culminând în 2005 cu stabilirea unui Consiliu Internaţional proiectat să promoveze aplicarea permanentă şi pe larg a acestei puternice legi, o sursă de nepreţuite binecuvântări pentru toată omenirea. Eforturile Păzitorului de a eleva profilul Credinţei în cercurile internaţionale s-au dezvoltat într-un sistem extins de relaţii externe, capabil atât de a apăra interesele Credinţei, cât şi de a proclama mesajul ei universal. Respectul de care se bucură Credinţa în forumurile internaţionale, ori de câte ori iau cuvântul reprezentanţii ei, este realizarea cea mai demnă de notat. Loialitatea şi devoţiunea pe care o au membrii unei comunităţi reflectând diversitatea întregii rase umane pentru Legământul lui Bahá’u’lláh constituie o rezervă de tărie a cărei similaritate nu poate fi pretinsă de nici un alt grup organizat.

9 Păzitorul a prevăzut că în epocile succesive ale Erei Formative Casa Universală a Dreptăţii va lansa o serie de acţiuni îndrăzneţe care vor „simboliza unitatea şi vor coordona şi unifica activităţile“ Adunărilor Spirituale Naţionale. În decursul a trei epoci succesive, până acum, comunitatea bahá’í a muncit asiduu în cadrul Planurilor globale lansate de Casa Dreptăţii şi a reuşit în instaurarea unui model de viaţă bahá’í care promovează dezvoltarea spirituală a individului şi canalizează energiile colective ale membrilor acestei comunităţi către reînvierea spirituală a societăţii. Această comunitate a dobândit capacitatea de a ajunge cu mesajul la numere mari de suflete receptive, de a le confirma, şi de a aprofunda înţelegerea lor a principiilor esenţiale ale Credinţei pe care au îmbrăţişat-o. Această comunitate a învăţat să traducă principiul consultaţiei enunţat de Fondatorul ei într-un instrument eficient pentru decizie colectivă şi să-şi educe membrii pentru a-l utiliza. A proiectat programe pentru educarea spirituală şi morală a membrilor ei mai tineri şi a extins aceste programe nu doar la proprii copii şi preadolescenţi, dar şi pentru cei ai comunităţii extinse nebahá’í. Cu rezerva de talent aflată la dispoziţia ei, a creat un bogat corp de literatură care include volume în zeci de limbi care se adresează atât propriilor nevoi, cât şi interesului publicului general. A devenit tot mai implicată în treburile societăţii, asumându-şi un mare număr de proiecte de dezvoltare socială şi economică. În mod deosebit, de la deschiderea celei de-a cincea epoci în 2001, comunitatea a făcut salturi semnificative în multiplicarea resurselor sale umane printr-un program de pregătire care ajunge la baza comunităţii, şi a descoperit metode şi instrumente pentru stabilirea unui model sustenabil de creştere.

10 În contextul interacţiunii forţelor descrise aici trebuie văzut imperativul avansării procesului intrării în trupe. Planul de Cinci Ani, care începe acum, cere să vă concentraţi energiile asupra acestui proces şi să vă asiguraţi ca cele două mişcări complementare din inima procesului să fie accelerate. Aceasta ar trebui să fie grija voastră dominantă. Pe măsură ce eforturile voastre dau roade şi dinamica creşterii ajunge la un nou nivel de complexitate, vor exista provocări şi oportunităţi pentru Centru Mondial însuşi de a se adresa în viitorii cinci ani unor domenii ca afacerile externe, dezvoltarea economică şi socială, administraţie şi aplicarea legii bahá’í. Creşterea comunităţii a necesitat deja efectuarea unor noi aranjamente pentru a dubla numărul de pelerini la patru sute pentru fiecare grup începând cu octombrie 2007. Sunt câteva alte proiecte care vor trebui să fie urmărite. Printre acestea sunt: dezvoltarea în continuare a grădinilor înconjurând Mormântul lui Bahá’u’lláh, ca şi Grădina Riḍván şi Mazra’ih; restaurarea clădirii Arhivelor Internaţionale; reparaţii la structura Mormântului lui Báb, a căror dimensiune nu este încă clară; şi construcţia Casei de Adoraţie din Chile aşa cum a fost vizată de Păzitor, ultima dintre Mashriqu’l-Adhkár-urile continentale. Pe măsură ce aceste străduinţe avansează, vă vom chema din timp în timp pentru asistenţă, atât sub forma sprijinului financiar cât şi a talentelor specializate, având în minte că resursele Credinţei ar trebui să fie canalizate, în cea mai mare măsură posibil, către cerinţele Planului.

11 Dragi prieteni: nu poate fi ignorat faptul că forţele dezintegrării sporesc ca rază de acţiune şi putere. Este la fel de clar că comunitatea Celui Mai Mare Nume a fost călăuzită către o tot mai mare tărie de Mâna Providenţei şi acum trebuie să sporească în mărime şi să îşi mărească resursele. Cursul stabilit de către Planul de Cinci Ani este drept înainte. Cum pot cei dintre noi care sunt conştienţi de starea nenorocită a umanităţii şi de direcţia către care se desfăşoară istoria să nu se ridice la maximul capacităţii şi să nu ne dedicăm ţelului său? Oare nu sunt adevărate pentru noi astăzi cuvintele Păzitorului cum că „scena este pusă“, aşa cum erau şi atunci când le-a scris el, pe durata primului Plan de Şapte Ani? Fie ca vorbele lui să vă răsune în urechi: „Nu este timp de pierdut“. „Nu este loc de şovăială“. „O astfel de oportunitate este de neînlocuit“. „A încerca, a persevera înseamnă a asigura suprema şi completa victorie“. Fiţi asiguraţi de rugăciunile noastre continue la Pragul Sfânt pentru călăuzirea şi protecţia voastră.

Semnat [Casa Universală a Dreptăţii]

Primul an al Planului de Cinci Ani aduce o elocventă mărturie spiritului de devoţiune cu care discipolii lui Bahá’u’lláh au îmbrăţişat cadrul structural pentru acţiune prezentat în mesajul nostru din 27 decembrie 2005, ca şi angajamentului lor la avansarea procesului intrării în trupe. Acolo unde, într-o zonă geografică, acest cadru structural a fost aplicat coerent în toate dimensiunile sale, este realizat un progres statornic, atât în termeni de participare a credincioşilor şi a prietenilor lor la viaţa de comunitate, cât şi în termeni de creştere numerică, unele zone geografice raportând înrolări cu sutele la fiecare câteva luni, iar alte zone geografice înrolări cu zecile. Vitală pentru această dezvoltare a fost o amplificată conştientizare a naturii spirituale a acestei întreprinderi, împreună cu o înţelegere sporită a acelor instrumente de luare a deciziilor care sunt definite de către principalele trăsături ale Planului.

Înainte de lansarea de către noi a seriilor curente de Planuri globale focalizate asupra singurului ţel al avansării procesului de intrare în trupe, comunitatea bahá’í a trecut printr-un stadiu de expansiune rapidă pe scară largă în multe părţi ale lumii — o expansiune care în cele din urmă a fost imposibil de susţinut. Provocarea, deci, stă nu atât în sporirea rândurilor Cauzei cu noi adepţi, cel puţin din populaţiile de o receptivitate dovedită, ci în încorporarea lor în viaţa comunităţii şi ridicarea din rândurile lor a unui număr adecvat dedicat expansiunii ei în continuare. Atât de crucial a fost pentru lumea bahá’í să facă faţă acestei provocări, încăt am făcut din aceasta o trăsătură centrală a Planului de Patru Ani şi am chemat Adunările Spirituale Naţionale să cheltuiască cea mai mare parte a energiilor lor pentru a crea capacitate instituţională, sub forma institutului de pregătire, pentru a dezvolta resurse umane. Contingente mereu crescânde de credincioşi, am indicat noi, ar avea nevoie să beneficieze de un program formal de pregătire proiectat să-i înzestreze cu cunoaştere şi perspective spirituale, cu talente şi abilităţi necesare să desfăşoare acte de serviciu care ar susţine expansiunea şi consolidarea pe scară largă.

Astăzi, pe măsură ce observăm modul de lucru al acelor zone geografice care sunt într-o stare robustă de creştere, notăm că în fiecare dintre acestea prietenii au continuat să întărească procesul de institut, în timp ce învaţă să mobilizeze nucleul în expansiune de suporteri activi ai Credinţei, să stabilească o schemă eficientă de coordonare a eforturilor lor, să înteţeasă iniţiativele individuale şi strădaniile colective într-un model eficient de acţiune unificată, şi să se bazeze pe analiza informaţiilor pertinente în planificarea ciclurilor activităţilor lor. Faptul că ei au găsit mijloacele pentru ducerea mai departe a muncii de expansiune şi consolidare mână în mână — cheia pentru o creştere susţinută — este demonstrabil. O astfel de dovadă va inspira cu siguranţă pe fiecare credincios devotat să rămână hotărât pe calea învăţării sistematice care a fost trasată.

Înfăptuirile acestor ani de prodigios efort nu au fost restrânse la acele zone geografice unde munca expansiunii şi consolidării pe scară largă a fost revitalizată astfel. Abordarea luată pe durata Planului de Patru Ani, urmat de Planul de Doisprezece Luni şi Planul de Cinci Ani anterior, s-a dovedit a fi instrumentală pentru crearea condiţiilor necesare credincioşilor pentru a-şi extinde strădaniile către un cerc larg de oameni, angajându-i în variate aspecte ale vieţii de comunitate. Beneficiile procesului lung de zece ani al clădirii capacităţii în cei trei participanţi la Planurile globale sunt astăzi vizibile peste tot. Pretutindeni era o nevoie de a dobândi înţelegere despre dinamica dezvoltării resurselor umane. Pretutindeni a trebuit ca prietenii să înveţe cerinţele creşterii statornice — să promoveze acţiunea sistematică şi se evite distragerile, să aducă anumite elemente de luare colectivă a deciziilor mai aproape de baza comunităţii, şi să creeze comunităţi cu un sentiment al misiunii, să încurajeze participarea universală şi să acomodeze diferite segmente ale societăţii în activităţile lor, în special copiii şi preadolescenţii, viitorii susţinători ai Cauzei lui Dumnezeu şi constructori ai Civilizaţiei Sale.

Cu o temelie atât de fermă pusă în loc, gândul primordial din mintea absolut a fiecărui credincios ar trebui să fie propovăduirea. Fie că prin eforturile lor personale ei propovăduiesc prietenilor lor la şezători şi apoi îi implică în activităţile de bază, sau că utilizează aceste activităţi ca şi instrumente lor fundamentale pentru propovăduire, fie că ei ca şi comunitate fac din munca cu copii şi preadolescenţii avântul iniţial într-o zonă geografică sau se focalizează mai întâi asupra generaţiilor mai în vârstă, fie că în strădaniile lor colective ei vizitează familiile în echipe ca parte a unei campanii intensive, sau vizitează căutători în căminele acestora periodic de-a lungul timpului — acestea sunt decizii care pot fi făcute doar potrivit circumstanţelor şi posibilităţilor prietenilor şi naturii populaţiilor cu care ei interacţionează. Ceea ce cu toţii trebuie să recunoască, indiferent de circumstanţă, este atât nevoia strigătoare a unei umanităţi care, lipsită de susţinere spirituală, se scufundă tot mai adânc în disperare, cât şi urgenţa responsabilităţii de a propovădui, care ne-a fost încredinţată nouă tuturora ca şi membri ai comunităţii Celui Mai Mare Nume.

Bahá’u’lláh a poruncit discipolilor Săi să propovăduiască Cauza. De pe-acum mii după mii de credincioşi aplică energic prevederile Planului pentru a deschide căi de călăuzire a sufletelor către Oceanul Revelaţiei Sale. Privim cu ochi plini de speranţă către ziua când propovăduirea va fi pasiunea dominantă din viaţa fiecărui credincios şi când unitatea comunităţii va fi atât de puternică încât să dea putinţa acelei stări de înflăcărare să se exprime pe ea însăşi în acţiune nedomolită în câmpul de serviciu. Aceasta, deci, este dorinţa noastră arzătoare pentru voi şi obiectul celor mai fervente rugăciuni ale noastre la Pragul Sfânt.

Semnat: [Casa Universală a Dreptăţii]

1. La deschiderea acestui glorios anotimp, ochii noştri sunt aprinşi pe când contemplăm nou dezvăluita strălucire a domului aurit ce încoronează preamăritul Mormânt al lui Báb. Restaurat la lucirea cerească pe care a dorit-o pentru el Shoghi Effendi, acest august edificiu îşi revarsă strălucirea către pământ, mare şi cer, ziua şi noaptea, atestând maiestatea şi sfinţenia Celui ale Cărui venerate rămăşiţe sunt cuprinse înlăuntrul lui.

2. Acest moment de bucurie se sincronizează cu închiderea unui capitol de bun augur din desfăşurarea Planului Divin. Doar o singură decadă mai rămâne din primul secol al Erei Formative, prima sută de ani ce trebuie petrecută sub umbra binevoitoare a Ultimei Voinţei şi Testamentului lui ‘Abdu’l-Bahá. Planul de Cinci Ani ce acum se termină este urmat de un altul, ale cărui trăsături au făcut deja obiect de intens studiu în întreaga lume bahá’í. Într-adevăr, nu am putea fi mai bucuraţi de răspunsul la mesajul nostru către Conferinţa Corpurilor Continentale ale Consilierilor şi la mesajul de Ridvan de acum douăsprezece luni. Nesatisfăcuţi cu perceperea fragmentară a conţinuturilor lor, prietenii se întorc la aceste mesaje din nou şi din nou, singuri sau în grupuri, la întâlniri formale sau adunări spontane. Înţelegerea lor este îmbogăţită prin participare activă şi informată la programele de creştere ce sunt stimulate în zonele lor geografice. În consecinţă, comunitatea bahá’í din întreaga lume a absorbit în mod conştient în câteva luni ceea ce este nevoie pentru a o propulsa într-un start încrezător către decada ce vine.

3. De-a lungul aceleiaşi perioade, probe cumulative de rebeliuni politice şi tulburări economice pe diferite continente au zguduit guverne şi popoare. Societăţile au fost aduse în pragul revoluţiei, şi în cazuri notabile, chiar şi peste acest prag. Liderii nu găsesc nici arme, şi nici garanţii de securitate. Acolo unde aspiraţiile oamenilor au ajuns neîmplinite, s-a acumulat o enormă indignare. Ne reamintim cât de la obiect a mustrat Bahá’u’lláh pe conducătorii pământului: „Oamenii voştri sunt comorile voastre. Păziţi-va ca nu cumva conducerea voastră să încalce poruncile lui Dumnezeu, iar voi să încredinţaţi pe cei ce ar trebui să îi apăraţi în mâinile jefuitorilor”. Un cuvânt de avertizare: nu contează cât de captivant ar fi spectacolul fervorii oamenilor pentru schimbare, trebuie reamintit că există interese care manipulează cursul evenimentelor. Şi, cât timp remediul prescris de Doctorul Divin nu este administrat, necazurile acestei epoci vor persista şi se vor adânci. Un observator atent al timpurilor va recunoaşte cu uşurinţă dezintegrarea accelerată, sporadică dar neîncetată, a unei ordini mondiale lamentabil de deficiente.

4. Totuşi este de asemenea perceptibilă şi contrapartea ei, procesul constructiv pe care Păzitorul l-a asociat cu „Credinţa născândă a lui Bahá’u’lláh” şi l-a descris ca „vestitorul Noii Ordini Mondiale pe care Credinţa trebuie nu după multă vreme să o întemeieze”. Efectele sale indirecte pot fi văzute în revărsarea de sentimente, în special din partea celor tineri, revărsare ce izvorăşte dintr-o dorinţă de a contribui la dezvoltarea societăţii. Este o binefacere acordată celor ce urmează Străvechea Frumuseţe faptul că această dorinţă profundă, ce izvorăşte inexorabil din spiritul uman de pretutindeni, este capabilă să îşi găsească o atât de elocventă expresie în lucrarea pe care comunitatea bahá’í o duce la îndeplinire pentru a clădi capacitate de acţiune eficientă printre diversele populaţii ale planetei. Se poate compara vreun privilegiu cu acesta?

5. Pentru o perspectivă pătrunzătoare asupra acestei lucrări, fie ca fiecare credincios să privească la ‘Abdu’l-Bahá, ale Cărui „călătorii ce au creat o epocă” îşi marchează centenarul la acest moment. Neobosit, El a expus învăţăturile în orice spaţiu social: în cămine şi holurile misiunilor, în biserici şi sinagogi, în parcuri şi pieţe publice, în vagoane de cale ferată şi pe transoceanice, în cluburi şi societăţi, în şcoli şi universităţi. Fără compromisuri în apărarea adevărului, totuşi neţărmurit de blând în maniere, El a făcut ca divinele principii universale să aibă influenţă asupra exigenţelor timpului. Către toţi fără diferenţă – oficiali, savanţi, muncitori, copii, părinţi, exilaţi, activişti, clerici, sceptici – El Şi-a împărtăşit dragostea, înţelepciunea, confortul, oricare ar fi fost nevoia specifică. În timp ce le-a elevat sufletele, El le-a provocat părerile, le-a reorientat perspectivele, le-a extins conştiinţele şi le-a focalizat energiile. El a demonstrat prin cuvânt şi faptă o asemenea compasiune şi generozitate, încât inimile au fost total transformate. Nimeni nu a fost refuzat. Marea noastră speranţă este ca reaminterea frecventă, în timpul acestei perioade de centenar, a neasemuitei consemnări a Dascălului să inspire şi să întărească pe admiratorii Săi sinceri. Aşezaţi în faţa ochilor voştri exemplul Său şi aţintiţi-vă privirea asupra lui; fie ca acesta să vă fie călăuza instinctivă în urmărirea de către voi a ţelului Planului.

6. La începuturile primului Plan global al comunităţii bahá’í, Shoghi Effendi a descris într-un limbaj riguros stadiile succesive prin care a fost aprinsă lumina divină în Síyah-Chál, a fost înveşmântată în lampa revelaţiei în Bagdad, s-a răspândit în ţări din Asia şi Africa întocmai precum a luminat cu sporită strălucire în Adrianopole şi mai târziu în Akká, a fost proiectată peste mări către continentele care mai rămăseseră, şi prin care va fi treptat răspândită peste statele şi coloniile lumii. Partea finală a acestui proces el a caracterizat-o ca „pătrunderea acestei lumini... în toate teritoriile globului rămase neatinse”, referindu-se la acest lucru ca „stadiul în care lumina triumfătoarei Credinţe a lui Dumnezeu, strălucind în toată puterea şi gloria ei, va fi scălda şi învălui întreaga planetă”. Deşi acest ţel este departe de a fi îndeplinit, lumina deja străluceşte intens în multe regiuni. În unele ţări străluceşte în fiecare zonă geografică. În ţara în care a fost aprinsă pentru întâia oară această lumină de nestins, ea arde cu putere în ciuda aceloa care ar dori să o înnăbuşe. În diverse naţiuni dobândeşte o lucire statornică prin vecinătăţi şi sate întregi, pe măsură ce candelă după candelă în inimă după inimă este aprinsă de Mâna Providenţei; ea iluminează conversaţia profundă la fiecare nivel de interacţiune umană; ea îşi aruncă razele asupra a miriade de iniţiative asumate pentru a promova bunăstarea unui popor. Şi în fiecare situaţie ea radiază de la un credincios loial, de la o comunitate vibrantă, de la o Adunare Spirituală iubitoare – fiecare dintre acestea un far luminos împotriva întunecimii.

7. Ne rugăm cu sinceritate la Sfântul Prag ca fiecare dintre voi, purtătorii unei nemuritoare flăcări, să puteţi fi înconjuraţi de puternicele confirmări ale lui Bahá’u’lláh pe măsură ce transmiteţi altora scânteia credinţei.

[semnat: Casa Universală a Dreptăţii]

„Cartea lui Dumnezeu este larg deschisă, şi Cuvântul Său îndeamnă omenirea către El.” În astfel de termeni entuziasmanţi Suprema Pană descrie venirea zilei unirii şi strângerii laolaltă. Bahá’u’lláh continuă: „Aplecaţi-vă urechile, o, prietenii lui Dumnezeu, la glasul Celui Pe Care lumea L-a asuprit, şi ţineţi-vă strâns de orice va preamări Cauza Sa”. El Îşi îndeamnă în continuare discipolii: „Cu cea mai mare prietenie şi într-un spirit de perfectă tovărăşie ţineţi sfat împreună, şi dedicaţi-vă preţioasele zile ale vieţii voastre îmbunătăţirii lumii şi promovării Cauzei Celui Ce este Cel Străvechi şi Suveranul Domn a toate”.

Iubiţi colaboratori: Această mişcătoare declaraţie ne vine în minte nechemată atunci

când vedem eforturile voastre consacrate din toată lumea în răspuns la chemarea lui Bahá’u’lláh. Splendidul răspuns la chemările Sale poate fi atestat din toate părţile. Celor ce se opresc pentru a reflecta asupra desfăşurării Divinului Plan, le devine imposibil să ignore modul cum puterea posedată de Cuvântul lui Dumnezeu este în plină ascensiune în inimile femeilor şi bărbaţilor, copiilor şi tineretului, în ţară după ţară, în cluster după cluster.

O comunitate mondială îşi rafinează abilitatea ei de a interpreta realitatea ei imediată,

de a analiza posibilităţile acesteia şi de a aplica în mod judicios metodele şi instrumentele

Planului de Cinci Ani. Aşa după cum s-a anticipat, experienţa se acumulează cel mai rapid în clusterele unde frontierele învăţării avansează în mod conştient. În astfel de locuri, sunt bine înţelese mijloacele pentru a da unui număr de indivizi în permanentă creştere putinţa de a-şi întări capacitatea lor pentru serviciu. Un vibrant institut de pregătire funcţionează ca principalul sprijin temeinic al eforturilor comunităţii de a face Planul să înainteze, şi, pe cât de devreme posibil, talentele şi abilităţile dezvoltate prin participarea la cursurile institutului sunt desfăşurate în câmp. Unii, prin interacţiunile lor de fiecare zi, întâlnesc suflete care sunt deschise la explorarea chestiunilor spirituale dusă mai departe într-o varietate de situaţii; alţii sunt într-o poziţie de a răspunde receptivităţii dintr-un sat sau o vecinătate, poate prin a se reloca în acea zonă. Numere tot mai sporite se ridică pentru a-şi lua pe umeri responsabilitatea, mărind rândurile celor care servesc ca facilitatori, animatori şi învăţători pentru copii; care administrează şi coordonează; sau care trudesc în vreun alt fel în sprijinul

activităţii. Angajamentul prietenilor de a învăţa îşi găseşte expresie prin constanţa în propriile lor strădanii şi o consimţire voluntară de a însoţi pe alţii în eforturile acelora. În continuare, ei sunt capabili să menţină ferm în vedere două perspective complementare asupra modelului de acţiune pe cale de dezvoltare în cluster: una, ciclurile de activitate de trei luni – pulsul ritmic al programului de creştere – şi cealaltă, stadiile distincte ale unui proces de educaţie pentru copii, pentru preadolescenţi, şi pentru tineri şi adulţi. În timp ce înţeleg clar relaţia ce conectează aceste trei stadii, prietenii sunt conştienţi că fiecare îşi are propria sa dinamică, propriile sale cerinţe, şi propriul său merit inerent. Mai presus de toate, toţi sunt conştienţi de acţiunea puternicelor forţe spirituale, ale căror mecanisme pot fi distinse la fel de mult în datele cantitative ce reflectă progresul comunităţii, ca şi în abundenţa de relatări ce povestesc realizările acestei comunităţi. Ceea ce este deosebit de promiţător este că multe dintre aceste distincte şi proeminente trăsături care caracterizează clusterele cel mai mult avansate sunt de

asemenea evidente în comunităţi aflate la momente mult mai timpurii în dezvoltarea lor.

Pe măsură ce experienţa prietenilor a devenit mai profundă, s-a ridicat capacitatea lor de a stimula în cadrul clusterului un model complex şi bogat de viaţă, cuprinzând sute sau chiar mii de oameni. Cât de mulţumiţi suntem să observăm multele perspective şi cunoştinţe pe care le capătă credincioşii din strădaniile lor. Ei apreciază, de exemplu, că desfăşurarea treptată a Planului la nivelul clusterului este un proces dinamic, unul care este în mod necesar complex şi nu se pretează la simplificare expeditivă. Ei văd cum această desfăşurare se mişcă înainte, pe măsure ce ei îşi sporesc abilitatea, atât de a ridica resursele umane, cât şi de a coordona şi organiza bine acţiunile celor ce se ridică. Prietenii realizează că pe măsură ce aceste capacităţi sunt amplificate, devine posibil să se integreze o gamă mai largă de iniţiative. La fel de mult au ajuns ei să recunoască faptul că atunci când este introdusă o nouă trăsătură, ea cere atenţie specială pentru un anumit timp, dar aceasta nu diminuează în nici un fel semnificaţia celorlalte aspecte ale strădaniilor lor de construire a comunităţii. Căci ei înţeleg că dacă învăţarea trebuie să fie modul lor de operare, ei trebuie să fie alerţi la potenţialul oferit de orice instrument al Planului care se dovedeşte a fi deosebit de potrivit unui anume moment şi, acolo unde li se cere, investesc o mai mare energie în dezvoltarea acestuia; de aici nu urmează totuşi, că fiecare persoană trebuie să fie ocupată cu acelaşi aspect al Planului. Prietenii au mai învăţat că nu este necesar ca principalul punct de focalizare al fazei de expansiune a fiecărui ciclu al unui program de creştere să fie orientat către acelaşi scop. Condiţiile ar putea solicita ca într-un anumit ciclu, de exemplu, atenţia să fie în mod principal orientată către invitarea sufletelor să îmbrăţişeze Credinţa prin eforturi intensive de propovăduire, întreprinse de indivizi sau în mod colectiv; într-un alt ciclu, concentrarea ar putea fi asupra multiplicării unei activităţi de bază specifice.

Mai mult, prietenii sunt conştienţi că munca pentru Cauză înaintează cu viteze diferite în diferite locuri, şi pentru un motiv bun – este, la urma urmei, un fenomen organic – şi ei capătă bucurie şi încurajare din fiecare exemplu de progres pe care îl văd. Într-adevăr, ei recunosc beneficiul care sporeşte din contribuţiile fiecărui individ la progresul întregului, şi astfel serviciul adus de fiecare, pe măsura posibilităţilor create de circumstanţele unei persoane, este salutat de toţi. Întâlnirile pentru reflecţie sunt tot mai mult văzute ca ocazii unde eforturile comunităţii, în deplinătatea lor, sunt subiect de onestă şi înălţătoare deliberare. Participanţii află ce s-a înfăptuit în general, înţeleg propriile lor silinţe în această lumină şi îşi amplifică cunoaşterea proprie despre procesul de creştere prin absorbirea sfaturilor instituţiilor şi bazarea pe experienţa credincioşilor lor care le sunt alături. O astfel de experienţă este de asemenea împărtăşită în numeroase alte spaţii ce apar pentru consultaţie printre prietenii intens angajaţi în eforturi specifice, fie că ei urmăresc o linie comună de acţiune, sau servesc într-o anumită parte a clusterului. Toate aceste perspective şi cunoştinţe sunt localizate într-o mai largă apreciere că progresul este mai uşor realizat într-un mediu pătruns de dragoste – unul în care lipsurile sunt trecute îndurător cu vederea, obstacolele sunt depăşite cu răbdare, şi abordările testate sunt acceptate cu entuziasm. Şi aşa se face că, prin înţeleapta orientare a instituţiilor şi agenţiilor Credinţei ce funcţionează la fiecare nivel, strădaniile prietenilor, oricât de modeste individual, se coagulează într-un efort colectiv pentru a face sigur că receptivitatea la chemarea Frumuseţii Binecuvântate este rapid identificată şi eficient stimulată. Un cluster aflat în această condiţie este clar unul în care relaţiile între individ, instituţii şi comunitate – cei trei protagonişti ai Planului – evoluează temeinic.

Din acest peisaj de înfloritoare activitate, o perspectivă merită o menţionare deosebită. În mesajul adresat vouă acum trei ani, ne-am exprimat speranţa că, în clusterele cu un program intensiv de creştere în funcţiune, prietenii se vor strădui să înveţe mai multe despre modurile de construire a comunităţii prin dezvoltarea de centre de activitate intensă în vecinătăţi şi sate. Speranţele noastre au fost depăşite, căci chiar şi în clustere unde programul de creştere nu a căpătat încă intensitate, eforturile câtorva, puţini la număr, de a iniţia activităţi de bază printre locuitorii unor zone mici şi-au demonstrat de multe ori eficacitatea. În esenţă, această abordare se centrează asupra răspunsului la învăţăturile lui Bahá’u’lláh din partea populaţiei care este gata pentru transformarea spirituală pe care o stimulează Revelaţia Sa. Prin participare la procesul educaţional promovat de către institutul de pregătire, ei sunt motivaţi să respingă toropeala şi indiferenţa inculcate de către forţele societăţii, şi să urmărească în loc de aceasta modele de acţiune care se dovedesc a schimba viaţa. Când această abordare a înaintat timp de câţiva ani într-o vecinătate sau sat şi prietenii au susţinut concentrarea, devin evidente treptat, dar fără greş, rezultate remarcabile. Tinerii sunt împuterniciţi ca să-şi preia responsabilitatea pentru dezvoltarea celor din jurul lor care sunt mai tineri decât ei. Generaţiile mai în vârstă salută contribuţia tineretului la discuţii pline de semnificaţii despre treburile întregii comunităţi. Pentru tineri şi bătrâni deopotrivă, disciplina cultivată prin procesul educaţional al comunităţii clădeşte capacitate pentru consultaţie, şi apar noi spaţii pentru conversaţie orientată spre scop. Totuşi schimbarea nu este restrânsă doar la bahá’í şi la cei ce sunt implicaţi în activităţile de bază la care sunt chemaţi de către Plan, şi de la care în mod rezonabil se poate aştepta să adopte de-a lungul timpului noi moduri de gândire. Însăşi spiritul locului este afectat. O atitudine devoţională ia formă în cadrul unei largi porţiuni a populaţiei. Expresii ale egalităţii dintre bărbaţi şi femei devin mai pronunţate. Educarea copiilor, atât băieţi, cât şi fete, cere o mai mare atenţie. Caracterul relaţiilor din cadrul familiilor – modelate de ipoteze vechi de secole – se modifică perceptibil. Devine predominant un sentiment al datorie faţă de comunitatea imediată a unei persoane şi faţă de mediul fizic înconjurător. Chiar şi năpasta prejudecăţilor, care îşi aruncă umbra otrăvitoare asupra oricărei societăţi, începe să dea înapoi în faţa irezistibilei forţe a unităţii. Pe scurt, munca de construire a comunităţii la care sunt angajaţi prietenii influenţează aspecte ale culturii.

În timp ce expansiunea şi consolidarea au progresat statornic de-a lungul anului trecut, alte importante zone de activitate s-au mişcat de asemenea înainte, adesea într-o strânsă paralelă. Ca un prim exemplu, avansurile la nivelul culturii care au fost atestate în unele sate şi vecinătăţi sunt datorate nu într-o mică parte celor învăţate din implicarea bahá’í în acţiune socială. Oficiul nostru de Dezvoltare Socială şi Economică a pregătit recent un document care distilează treizeci de ani de experienţă ce s-a acumulat în acest domeniu, de când a fost întemeiat acest Oficiu la Centrul Mondial Bahá’í. Printre observaţiile pe care le face este că eforturilor de angajare la acţiune socială li s-a dat un imbold vital de către institutul de pregătire. Aceasta nu doar la modul simplu, prin ridicarea resurselor umane pe care acest institut o stimulează. Pătrunzătoarele perspective spirituale, calităţile şi abilităţile care sunt cultivate de către procesul de institut s-au dovedit a fi la fel de cruciale pentru participarea la acţiune socială, pe cât de cruciale sunt pentru contribuirea la procesul de creştere. În continuare, s-a explicat cum sferele distincte de efort ale comunităţii bahá’í sunt guvernate de către un cadru structural conceptual comun, în evoluţie, compus din elemente reîntărindu-se reciproc, deşi acestea îşi asumă expresii variate în diferite domenii de acţiune. Documentul pe care noi l-am descris a fost recent împărtăşit cu Adunările Spirituale Naţionale, şi le invităm pe acestea, în consultaţie cu Consilierii, să ia în considerare modul cum conceptele pe care le explorează pot ajuta la amplificarea eforturilor existente de acţiune socială întreprinse sub auspiciile lor şi să ridice conştientizarea acestor semnificative dimensiuni ale demersului bahá’í. Aceasta nu ar trebui interpretată ca o chemare generală la activitate larg răspândită în acest domeniu – apariţia acţiunii sociale se petrece natural, pe măsură ce o comunitate în creştere capătă forţă – dar este de actualitate ca prietenii să reflecteze mai profund asupra implicaţiilor strădaniilor lor pentru transformarea societăţii. Creşterea bruscă în învăţare care se petrece în acest domeniu aşază solicitări sporite asupra Oficiului de Dezvoltare Socială şi Economică, şi sunt făcuţi paşi pentru a face sigur că funcţionarea acestuia evoluează în mod proporţional. O trăsătură deosebit de notabilă a ultimelor douăsprezece luni a fost frecvenţa cu care a fost identificată comunitatea bahá’í într-o largă varietate de contexte, cu eforturile de a produce îmbunătăţirea societăţii în colaborare cu oameni cu o mentalitate similară. De la arena internaţională şi până la nivelul de bază al vieţii săteşti, lideri de gândire din medii sociale de toate felurile şi-au exprimat conştientizarea de către ei a următorului fapt: nu doar că bahá’íi au la inimă bunăstarea umanităţii, ci şi că ei posedă o concepţie valabilă despre ceea ce este nevoie a fi înfăptuit şi mijloace eficiente pentru realizarea aspiraţiilor lor. Aceste expresii de apreciere şi suport au venit de asemenea din părţi neaşteptate mai înainte. De exemplu, chiar în Leagănul Credinţei, în ciuda formidabilelor obstacole aşezate de opresor în calea lor, bahá’íi sunt tot mai mult recunoscuţi pentru profundele implicaţii pe care le posedă mesajul lor pentru starea naţiunii lor şi respectaţi pentru determinarea lor inflexibilă de a contribui la progresul patriei lor. Suferinţa îndurată de cei credincioşi în Iran, în special în decadele de când a început cel mai recent val de persecuţii, a îmboldit pe fraţii şi surorile din alte ţări să sară în apărarea lor. Dintre înzestrările nepreţuite pe care le-a căpătat comunitatea mondială bahá’í ca o consecinţă a acestei suferinţe îndurate, menţionăm una în legătură cu acest lucru: o impresionantă reţea de agenţii specializate la nivel naţional şi care s-a dovedit capabilă de dezvoltare de relaţii în mod sistematic cu guvernele şi organizaţiile societăţii civile. În paralel cu aceasta, procesele Planurilor succesive au rafinat abilitatea comunităţii de a participa la discursurile predominante în fiecare spaţiu în care acestea intervin – de la conversaţii personale la forumuri internaţionale. La firul ierbii, implicarea în acest fel de strădanii se clădeşte natural, prin aceeaşi abordare organică ce caracterizează sporirea statornică a angajamentului prietenilor la acţiune socială, şi nu este necesară nici o încercare specială de a o stimula. Totuşi la nivel naţional această implicare devine mai adesea centrul atenţiei pentru aceleaşi agenţii dedicate şi care deja funcţionează în zeci de comunităţi naţionale, şi înaintează potrivit aceluiaşi familiar şi rodnic model de acţiune, reflecţie, consultaţie şi studiu. Pentru a amplifica astfel de eforturi, a facilita învăţarea în acest domeniu, şi pentru face sigur că paşii întreprinşi sunt coerenţi cu celelalte strădanii ale comunităţii bahá’í, am întemeiat recent la Centrul Mondial Bahá’í Oficiul de Conferinţe Publice. Vom chema acest Oficiu să asiste Adunările Spirituale Naţionale în acest domeniu prin promovarea şi coordonarea treptată a activităţilor şi sistematizarea experienţei.

Progres încurajator se petrece şi în alte domenii. În Santiago, Chile, unde Templul Mamă al Americii de Sud este pe cale de a fi înălţat, munca de construcţie continuă în ritm rapid. Construirea fundaţiilor de beton, a subsolului clădirii şi a tunelului de serviciu este completă, aşa cum sunt şi coloanele care vor suporta suprastructura. Anticiparea asociată cu acest proiect creşte, şi un sentiment similar de aşteptare animă cele şapte ţări unde trebuie să fie ridicate Mashriqu’l-Adhkar-uri locale sau naţionale. În fiecare au început pregătiri, şi contribuţiile pe care le fac credincioşii către Fondul Templelor au început să fie folosite; totuşi consideraţiile practice, precum locaţia, design-ul şi resursele reprezintă doar un aspect al muncii care este întreprinsă de către prieteni. În mod fundamental, a lor este o strădanie spirituală, una la care participă întreaga comunitate. Dascălul se referă la Mashriku’l-Adhkar ca „magnetul divinelor confirmări”, „puternica temelie a Domnului”, şi „fermul stâlp al Credinţei lui Dumnezeu”. Oriunde este acesta întemeiat, va fi în mod natural o componentă integrală a procesului de clădire a comunităţii care îl înconjoară. Deja în acele locuri unde trebuie să apară o Casă de Adoraţie, conştientizarea acestei realităţi se adânceşte în rândurile credincioşilor, care recunosc că viaţa lor colectivă trebuie să reflecte tot mai mult acea uniune dintre adoraţie şi serviciu pe care le întruchipează Mashriqu’l-Adhkar-ul.

Deci pe fiecare front vedem comunitatea bahá’í mişcându-se statornic înainte, avansând în înţelegere, dornică să capete perspective pătrunzătoare din experienţă, gata să preia noi sarcini atunci când resursele fac asta posibil, agilă în răspunsul ei la proaspete imperative, conştientă de nevoia de a asigura coerenţa dintre variatele domenii de activitate în care este angajată, pe deplin dedicată îndeplinirii misiunii ei. Entuziasmul şi devotamentul ei este vizibil în fervoarea uluitoare generată de anunţarea cu două luni în urmă a convocării de 95 de conferinţe de tineret în întreaga lume. Suntem satisfăcuţi nu doar de reacţia tinerilor înşişi, ci şi de expresiile de sprijin exprimate de tovarăşii lor de credinţă, care apreciază cum mai tinerii discipoli ai lui Bahá’u’lláh acţionează ca un stimul vital pentru întregul corp al Cauzei.

Suntem plini de speranţă datorită dovezilor succesive pe care le vedem în răspândirea mesajului lui Bahá’u’lláh, a razei de acţiune a influenţei acestuia, şi a conştientizării sporite a idealurilor pe care acest mesaj le tezaurizează. În acest anotimp al aniversărilor, chemăm la reamintire acea „Zi de supremă fericire”, separată de acest Ridvan printr-un veac şi jumătate, când Frumuseţea Abhá Şi-a proclamat pentru întâia oară Misiunea Sa însoţitorilor Săi din Grădina Najíbíyyih. Din acel loc sanctificat, Cuvântul lui Dumnezeu a mers mai departe către fiecare oraş şi fiecare ţărm, îndemnând umanitatea la o întâlnire cu Domnul ei. Şi din acea suită iniţială de îndrăgostiţi îmbătaţi de Dumnezeu, a înflorit o comunitate diversă cu acelaşi scop, flori multicolore în grădina pe care El a îngrijit-o. Cu fiecare zi care trece, numere sporite de suflete nou-trezite se întorc în implorare către Mormântul Său, locul unde noi, în onoarea acelei binecuvântate Zile şi în recunoştinţă pentru fiecare binefacere acordată asupra comunităţii Celui Mai Mare Nume, ne plecăm capetele în rugăciune la Sfântul Prag.

[semnat: Casa Universală a Dreptăţii]

Splendidul anotimp al Ridvanului se apropie, şi din înălţimile pe care le-a atins comunitatea Celui Mai Mare Nume, sunt vizibile la orizont strălucitoare perspective. Un vast teren a fost traversat: noi programe de creştere au apărut, şi în timp ce încă mai apar şi mai multe sute de astfel de programe în următoarele douăsprezece luni, au început deja eforturile de a pune în mişcare modelul necesar de activitate în aproape fiecare dintre clusterele al căror număr trebuie să ajungă la cele 5 000 stabilite ca ţintă în cadrul Planului de Cinci Ani. Programele existente capătă putere, multe arătând cu mai multă claritate ce înseamnă pentru Cauză ca să se extindă mai mult în peisajul social al unui cluster şi în cadrul unei vecinătăţi sau sat. Căile ce duc la o expansiune şi consolidare la scară mare sunt urmate cu paşi tot mai fermi, adesea tineretul brav stabilind ritmul. Devin tot mai evidente modalităţile prin care puterea social-constructivă a Credinţei poate fi eliberată în diferitele împrejurări, şi treptat, devin tot mai uşor de perceput acele trăsături definitorii care trebuie să ajungă să marcheze dezvoltarea tot mai mare în continuare a procesului de creştere dintr-un cluster.

Chemarea de a îndeplini şi sprijini această muncă este îndreptată către fiecare discipol al lui Bahá’u’lláh, şi va trezi un răspuns în fiecare inimă ce se îndurerează datorită stării nenorocite a lumii, de la ale cărei lamentabile circumstanţe atât de mulţi oameni sunt incapabili să capete alinare. Căci în cele din urmă, acţiunea sistematică, hotărâtă şi plină de abnegaţie, întreprinsă în cadrul largii cuprinderi a structurii Planului este cel mai constructiv răspuns al fiecărui credincios preocupat de relele tot mai multe ale unei societăţi lipsite de ordine. În decursul ultimului an, a devenit încă şi mai clar că în diferite naţiuni şi în diferite moduri, s-a erodat şi epuizat tot mai mult consensul social din jurul idealurilor care au unit şi legat laolaltă în mod tradiţional un popor. Acesta nu mai poate oferi o apărare demnă de încredere împotriva unei varietăţi de ideologii egoiste, intolerante, şi toxice care se alimentează pe seama nemulţumirii şi resentimentelor. Cu o lume conflictuală, ce pare în fiecare zi tot mai puţin sigură de sine, suporterii acestor doctrine distructive devin tot mai îndrăzneţi şi neobrăzaţi. Reamintim verdictul fără echivoc al Penei Supreme: „Ei se grăbesc înainte, către Focul Iadului, şi îl iau din greşeală drept lumină”. Liderii bine intenţionaţi ai naţiunilor şi oamenii de bunăvoinţă sunt lăsaţi să se zbată pentru a repara fracturile evidente din societate şi neputincioşi în a preveni răspândirea acestora. Efectele acestei întregi situaţii pot fi văzute nu doar în conflictul direct sau în prăbuşirea ordinii. În neîncrederea ce aruncă un vecin împotriva celuilalt şi retează legăturile de familie, în antagonismul a mult din ceea ce trece drept discurs social, în nepăsarea cu care apelurile la motivaţiile umane dezonorante sunt utilizate pentru a dobândi putere şi a îngrămădi bogăţii – în toate acestea se găsesc semnele neechivoce că forţa morală care susţine societatea s-a epuizat în mod grav.

Totuşi există reasigurare în cunoaşterea faptului că, în mijlocul dezintegrării, ia formă un nou fel de viaţă colectivă, care dă expresie practică la tot ce este ceresc în fiinţele umane. Am observat cum, în special în acele locuri unde a fost menţinută intensitatea în activităţile de propovăduire şi construire a comunităţii, prietenii au fost capabili să se păzească împotriva forţelor materialismului, care riscă să submineze preţioasele lor energii. Nu doar asta, dar în confruntarea cu celelalte variate solicitări asupra timpului lor, ei nu pierd niciodată din vedere sarcinile sacre şi presante aflate dinaintea lor. O astfel de acordare a atenţiei faţă de nevoile Credinţei şi interesele umanităţii este o necesitate în fiecare comunitate. Acolo unde a fost întemeiat un program de creştere într-un cluster anterior nedeschis, vedem cum impulsurile iniţiale ale activităţii apar din dragostea faţă de Bahá’u’lláh deţinută în înima unui credincios puternic angajat. Cu toate ordinele de complexitate la care trebuie să se acomodeze cele din urmă, pe măsură ce o comunitate creşte ca mărime, întreaga activitate începe cu acest simplu fir de dragoste. Acest fir vital este cel din care este ţesut un model de efort concentrat şi răbdător, ciclu după ciclu, pentru a prezenta idei spirituale copiilor, tinerilor şi adulţilor; pentru a alimenta un sentiment de adoraţie prin adunări pentru rugăciune şi devoţiune; pentru a stimula conversaţii care iluminează înţelegerea; pentru ca numere tot mai mari să înceapă un studiu de o viaţă al Cuvântului Creator şi traducerea acestuia în fapte; pentru a dezvolta, împreună cu ceilalţi, capacitatea de serviciu; şi pentru a se însoţi reciproc unii pe ceilalţi în practicarea a ceea ce s-a învăţat. Mult iubiţi prieteni, îndrăgiţi de Frumuseţea Abhá: ne rugăm sincer pentru voi cu oricare prilej cu care ne prezentăm la Sfântul Său Prag, pentru ca dragostea voastră pentru El să vă poată da tăria de a vă consacra vieţile Cauzei Sale.

Merită o menţionare specială bogatele şi pătrunzătoarele perspective ce apar din clustere şi de la centrele de intensă activitate din cadrul acestora, acolo unde dinamicile vieţii de comunitate au cuprins mari numere de oameni. Suntem răsplătiţi atunci când vedem cum o cultură a sprijinului reciproc, fondată pe camaraderie şi serviciu umil, s-a întemeiat destul de natural prin ea însăşi în astfel de locuri, dând tot mai multor suflete putinţa să fie aduse sistematic în cadrul activităţilor comunităţii. Într-adevăr, într-un număr tot mai mare de împrejurări, mişcarea unei populaţii către viziunea lui Bahá’u’lláh pentru o nouă societate nu mai apare doar ca o perspectivă captivantă, ci ca o realitate de cale de apariţie.

Dorim să adresăm suplimentar câteva cuvinte acelora dintre voi în ale căror împrejurimi încă mai este de aşteptat să intervină un progres marcant şi care tânjesc după schimbare. Aveţi nădejde. Nu va fi mereu aşa. Nu este istoria Credinţei noastre plină de relatări despre începuturi nefavorabile, dar rezultate minunate? De câte ori faptele unor credincioşi puţini ca număr – tineri sau bătrâni – sau dintr-o singură familie, sau chiar cele ale unui singur suflet, atunci când au fost confirmate de puterea asistenţei divine, au reuşit în cultivarea de comunităţi vibrante în climate aparent neospitaliere? Să nu vă imaginaţi că propriul vostru caz este în mod inerent oricât de diferit. Schimbarea dintr-un cluster, fie ea rapidă sau cu greu câştigată, nu decurge dintr-o abordare şablonardă, şi nici din activitate întâmplătoare; ea provine din ritmul acţiunii, reflecţiei şi consultaţiei, şi este propulsată de planuri care sunt fructul experienţei. Dincolo de asta, şi oricare ar fi efectele imediate, serviciul către Cel Multiubit este în el însuşi o sursă de bucurie durabilă pentru spirit. Căpătaţi încurajare şi din exemplul fraţilor voştri din Leagănul Credinţei, de la modul cum concepţia lor constructivă, rezistenţa lor ca şi comunitate şi statornicia lor în promovarea Cuvântului Divin produc schimbarea la nivelul gândirii şi faptelor în societatea lor. Dumnezeu este cu voi, cu fiecare dintre voi. În cele douăsprezece luni care rămân din Plan, fie ca fiecare comunitate să avanseze de la poziţia ei actuală la una mai puternică.

Atotimportanta munca a expansiunii şi consolidării aşterne o solidă temelie pentru iniţiativele pe care lumea bahá'í este chemată să le asume în numeroase alte domenii. La Centrul Mondial Bahá'í se intensifică eforturile de a cataloga şi indexa metodic contţinutul a mii de Tablete care constituie acea infinit de preţioasă moştenire, Sfintele Texte ale Credinţei noastre, încredinţate nouă pentru beneficiul întregii omeniri – aceasta pentru a accelera publicarea de volume ale Scrierilor, atât în limbile lor originale, cât şi traducerea în limba engleză. Continuă în ritm susţinut eforturile de a întemeia opt Mashriqu’l-Adhkar-uri, Temple sfinte înălţate întru gloria lui Dumnezeu. Munca de afaceri externe la nivel naţional a sporit marcant în eficacitate şi a devenit tot mai sistematică, stimulată şi mai mult de transmiterea unui document, trimis Adunărilor Spirituale Naţionale acum şase luni, care se bazează pe considerabila experienţă generată în decursul ultimilor douăzeci de ani şi care furnizează o structură extinsă pentru dezvoltarea acestor iniţiative pe viitor. Între timp, două noi Oficii ale Comunităţii Internaţionale Bahá'í, surori ale Oficiului Naţiunilor Unite cu baza în New York şi Geneva şi şi ale Oficiului ei din Bruxelles au fost deschise în Adis Abbeba şi Djakarta, lărgind oportunităţile pentru perspectivele Cauzei care trebui oferite la nivel internaţional în Africa şi Asia de Sud-Est. Adesea impulsionate de cerinţele creşterii, o serie de Adunări Naţionale îşi clădesc capacitatea lor administrativă, vizibilă în administrarea lor atentă a resurselor lor disponibile, în eforturile lor de a deveni intim familiarizate cu condiţiile comunităţilor lor, şi în vigilenţa lor privind asigurarea faptului că operaţiunile lor de la Oficiile lor Naţionale devin tot mai puternice; nevoia de a sistematiza acest impresionant volum de cunoştinţe care se acumulează actualmente în acest domeniu a dus la crearea Oficiului pentru Dezvoltarea Sistemelor Administrative, situat la Centrul Mondial. Iniţiativele de diferite tipuri pentru acţiune socială continuă să se multiplice în multe ţări, dând putinţa ca să se poată învăţa mult despre cum înţelepciunea tezaurizată în Învăţături poate fi aplicată pentru a îmbunătăţi circumstanţele sociale şi economice; atât de promiţător este acest domeniu, încât am întemeiat un Consiliu Consultativ Internaţional de şapte membri la Oficiul pentru Dezvoltare Socială şi Economică, introducând următorul stadiu în evoluţia acestui Oficiu. Trei membri ai Consiliului vor servi de asemenea ca şi echipă de coordonare şi vor locui în Ţara Sfântă.

La acest Ridvan, deci, în timp ce vedem că sunt multe de făcut, vedem pe mulţi gata să facă aceste lucruri. În mii de clustere, vecinătăţi şi sate, proaspete izvoare de credinţă şi asigurare se revarsă, bucurând spiritele celor atinşi de apele lor înviorătoare. Pe alocuri, cursul este un torent statornic, în altele, deja un râu. Nu este acum momentul pentru ca vreun suflet să zăbovească pe mal – fie ca toţi să să se avânte înainte odată cu valul.

[semnat: Casa Universală a Dreptăţii]

Odată cu sosirea Regelui Festivalurilor, perioada de pregătire pentru următorul Plan global s-a încheiat: chemăm acum prietenii lui Dumnezeu la un nou angajament pe cinci ani, angajament de curaj, hotărâre și resurse.

Adunarea credincioșilor lui Bahá’u’lláh este gata de acțiune. Întâlnirile instituționale, convocate peste tot în lume în ultimele luni, au trimis semnalele succesive ale dorinței nerăbdătoare de a începe această măreață întreprindere. Imperativele conținute în mesajul adresat Conferinței Consilierilor sunt deja traduse în planuri decisive de acțiune. Decade întregi de acțiuni eroice au dat formă comunității și i-au câștigat într-o anumită măsură abilitatea dovedită de a dezvolta creșterea, oțelind-o pentru acest moment. Mai ales ultimele două decade au sporit marcant această îndelung dorită creștere în calitate.

În timpul acestei perioade, adoptarea unui cadru structural pentru acțiune i-a ajutat pe prieteni să-și hrănească și să-și cizeleze treptat capacitățile esențiale, la început dând naștere la simple acte de servire, ce au condus la modele de acțiune tot mai elaborate, care la rândul lor au solicitat dezvoltarea capacităților din ce în ce mai complexe. În acest fel, în mii de zone geografice a fost început un process sistematic de dezvoltare a resurselor umane și de clădire a comunității – și în multe dintre ele acesta a devenit foarte avansat. Focalizarea nu a fost doar asupra credinciosului individual, doar asupra comunității sau doar asupra instituțiilor Credinței; toți cei trei participanți inseparabili la evoluția noii Ordini Mondiale sunt antrenați de forțele spirituale eliberate de desfășurarea Planului Divin. Semnele progresului lor sunt tot mai evidente: în încrederea pe care nenumărați credincioși au căpătat-o să împărtășească relatări ale vieții lui Bahá’u’lláh și să discute despre implicațiile Revelației Lui și a neasemuitului Său Legământ; în contingentele crescătoare de suflete care, ca rezultat, au fost atrase către Cauza Lui și contribuie la înfăptuirea viziunii Sale unificatoare; în abilitatea bahá’ílor și a prietenilor lor să descrie în termeni elocvenți, la firul ierbii în comunitate, experiența lor despre un proces capabil să transforme caracterul și să dea formă existenței sociale; în numărul semnificativ mai mare al localnicilor dintr-o țară care, ca membri ai instituțiilor și agențiilor bahá’í, călăuzesc acum treburile comunităților lor; în dăruirea demnă de încredere, generoasă și plină de sacrificiu la Fond, atât de vitală pentru susținerea înaintării Credinței; în înflorirea fără precedent a inițiativei individuale și a acțiunii colective în sprijinul activităților de construire a comunității; în entuziamsul atât de multor suflete altruiste aflate în floarea tinereții, care aduc o uriașă vigoare aceste munci, mai ales prin a avea grijă de educația spirituală a mai tinerelor generații; în amplificarea caracterului devoțional al comunității prin întâlniri regulate pentru adorație; în sporirea capacității la toate nivelurile administrației bahá’í; în capacitatea instituțiilor, agențiilor și indivizilor de a gândi în termeni de proces, de a citi realitatea lor imediată și de a-și evalua resursele în locurile în care trăiesc, de a face planuri bazându-se pe toate acestea; în dinamica, acum familiară, a studiului, consultației, acțiunii și reflecției care a cultivat o postură instinctivă de învățare; în înțelegerea tot mai adâncă pentru ceea ce înseamnă a pune în practică Învățăturile prin acțiune socială; în găsirea tot mai multor oportunități pentru a le oferi o perspectivă bahá’í discursurilor predominante din societate; în conștientizarea unei comunități globale care, prin toate strădaniile ei, grăbește apariția unei civilizații divine prin manifestarea puterii inerente a Cauzei, de construire a societății; și într-adevăr, în conștientizarea tot mai sporită de către prieteni a faptului că prin eforturile lor de a avea grijă de transformarea lăuntrică, de a lărgi cercul unității, de a colabora cu ceilalți în câmpul servirii, de a ajuta populația să-și asume propria dezvoltare spirituală, socială și economică – și prin toate eforturile de acest fel, de a aduce îmbunătățirea lumii – se exprimă scopul religiei în sine.

Deși nu există nicio măsură care să capteze în totalitate progresul comunității bahá’í, se pot vedea multe din numărul de zone geografice din lumea întreagă, în care a fost întemeiat un program de creștere, număr despre care, cu recunoștință pentru darurile acordate de Frumusețea Abhá, confirmăm că a depășit 5 000. O fundație așa de largă precum aceasta a fost condiția preliminară pentru asumarea sarcinii cu care se confruntă acum lumea bahá’í – întărirea procesului de creștere în fiecare zonă geografică în care a început și extinderea unui model bogat al vieții de comunitate. Efortul susținut care se cere va fi unul dificil. Dar rezultatul are potențialul de a avea o însemnătate profundă, de a fi unul epocal. Pașii mici, dacă sunt regulați și rapizi, duc la o lungă distanță parcursă. Prin concentrarea asupra avansului care trebuie făcut într-o zonă geografică în perioada de început – de exemplu, în cele șase cicluri aflate înainte de prima dintre cele două aniversări bicentenare – prietenii vor face mult pentru a face posibilă atingerea țelului din decursul a cinci ani întregi. Fiecare ciclu este învestit cu oportunități iute trecătoare pentru un pas înainte, prețioase posibilități ce nu se vor întoarce.

În general în societate, din păcate, se multiplică și se înrăutățesc simptomele unei maladii tot mai profunde a sufletului. Cât de izbitor este faptul că, pe măsură ce popoarele lumii suferă din lipsa unui adevărat remediu și se întorc spasmodic de la o falsă speranță la alta, voi rafinați în mod colectiv un instrument care conectează inimile cu eternul Cuvânt al lui Dumnezeu. Cât de izbitor este faptul că, în mijlocul unei cacofonii de opinii rigide și interese opuse care devin pretutindeni tot mai înverșunate, voi vă concentrați asupra atragerii oamenilor laolaltă pentru a clădi comunități care sunt refugii ale unității. Departe de a vă demoraliza, fie ca prejudecățile și ostilitățile lumii să fie reamintiri despre cât de urgentă nevoie au sufletele din jurul vostru de balsamul vindecător pe care doar voi îl puteți oferi.

Acesta este ultimul dintr-o serie de Planuri consecutive de Cinci Ani. La încheierea lui, se va deschide o nouă fază în evoluția Planului Divin, ce va fi stabilită pentru a propulsa comunitatea lui Bahá’u’lláh către cel de-al treilea secol al Erei Bahá’í. Fie ca prietenii lui Dumnezeu din fiecare țară să aprecieze potențialul acestor câțiva ani aflați înaintea lor, ceea ce va fi o riguroasă pregătire pentru sarcinile și mai mărețe care vor veni. Larga sferă de acțiune a Planului prezent îi dă putință fiecărui individ să sprijine această muncă, oricât de umilă ar fi partea lui. Vă cerem, prețuiți colegi de muncă, adoratori ai Celui Care este Prea-Îndrăgitul lumilor, să nu cruțați niciun efort în a pune în practică tot ceea ce ați învățat și fiecare abilitate și talent pe care le aveți de la Dumnezeu, pentru a face să avanseze Planul Divin în următorul său stadiu esențial. La arzătoarele voastre implorații, noi le adăugăm pe ale noastre, oferite la Sfintele Morminte, în numele tuturor celor care trudesc pentru atotcuprinzătoarea Sa Cauză.

Cu multã bucurie în inimi şi cu mari speranţe întâmpinãm acest Ridván într-un moment de mari schimbãri, când o nouã stare de spirit este evidentã în mijlocul nostru, al tuturor. Pretutindeni în comunitatea noastrã mondialã se simte o profundã conştientizare a valorii procesului, a necesitãţii planificãrii şi a virtuţii acţiunii sistematice pentru asigurarea creşterii şi pentru dezvoltarea resurselor umane cu ajutorul cãrora poate fi susţinutã expansiunea şi poate sã fie asiguratã consolidarea. Coerenţa înţelegerii acestor premise ale progresului nu poate fi supraestimatã aşa cum nu poate fi supraestimatã nici importanţa perpetuãrii lor printr-o pregãtire bine organizatã. Şi astfel, pentru noi, atingerea unui astfel de moment de conştientizare în comunitatea noastrã este o ocazie semnificativã. Suntem profund recunoscãtori Frumuseţii Binecuvântate pentru cã suntem capabili sã recunoaştem acest moment şi sã îl aclamãm chiar la începutul acţiunii globale ce va fi lansatã în cadrul acestor zile festive.

Puterea voinţei generate de aceastã conştientizare a caracterizat conferinţa Consilierilor Continentali şi a membrilor Corpurilor lor Auxiliare care s-au întâlnit în luna ianuarie în Ţara Sfântã. Evenimentul a produs o experienţã atât de înãlţãtoare încât a atras atenţia asupra intrãrii Credinţei într-o nouã epocã, cea de-a cincea a Erei Formative. O astfel de prospeţime a vitalitãţii precum cea prezentã la aceastã întâlnire a fost înţeleasã ca o manifestare a calitãţii crescânde a activitãţii din întreaga comunitate. Aceastã observaţie a fost confirmatã de urmãrirea în ultimul an a principiilor de bazã pentru avansarea progresului intrãrii în trupe. Astfel a fost pavatã calea pentru Planul de Cinci Ani, luându-se în acest fel avânt spre intrarea în cea de a Cincea Epocã.

Prin sporirea eforturilor majore ale Planului precedent de Patru Ani, care a dat naştere la peste 300 de institute de pregãtire, Planul de Doisprezece Luni şi-a atins scopul. A cãpãtat importanţã prin rãspunsurile semnificative ale instituţiilor şi indivizilor la chemarea pentru o mai mare concentrare asupra educaţiei spirituale a copiilor şi implicarea pre-adolescenţilor în viaţa de comunitate Bahá’í. Pregãtirea învãţãtorilor pentru clasele de copii şi includerea pre-adolescenţilor în procesul de institut a devenit o parte integrantã a activitãţii Bahá’í într-un numãr de ţãri. Importanţa Planul de Doisprezece Luni, în ciuda duratei sale scurte, a depãşit obiectivele specifice prestabilite. Planul a fost o legãturã dinamicã între o epocã plinã de evenimente în istoria Bahá’í şi perspectivele foarte promiţãtoare ale uneia noi, pentru care realizãrile acestuia au pregãtit atât de bine comunitatea. Au fost gravate, de asemenea, în cronicile noastre efectele de duratã ale activitãţilor Credinţei la sfârşitul secolului douãzeci – un secol asupra cãruia meritã sã reflecteze orice Bahá’í care doreşte sã înţeleagã forţele tumultuoase ce au influenţat viaţa planetei şi procesele Cauzei, într-un moment crucial în evoluţia spiritualã şi socialã a omenirii. Pentru a veni în sprijinul unui efort atât de meritoriu, Secolul Luminii, o trecere în revistã a secolului douãzeci a fost pregãtitã la cererea noastrã şi sub supravegherea noastrã.

În nenumãrate ocazii pe durata acestei strãdanii de un an, activitãţile de afaceri externe ale Credinţei au fost vizibile în mod special. Luaţi în considerare, spre exemplu, ocaziile în care reprezentanţii Bahá’í au participat cu distincţie la evenimentele mileniului care au avut loc în lunile mai, august şi septembrie la îndemnul Secretarului General al Naţiunilor Unite. Implicaţiile unei atât de apropiate şi remarcabile implicãri a Comunitãţii Internaţionale Bahá’í în procesele Pãcii Minore vor necesita trecerea unei perioade de timp pentru a putea fi înţelese corespunzãtor. Printre alte evenimente de vârf se numãrã şi colocviul continental organizat în India de Institutul de Studii pentru Prosperitate Globalã, o nouã instituţie ce acţioneazã sub egida Comunitãţii Internaţionale Bahá’í. Adoptând tema „ştiinţã, religie şi dezvoltare“ conferinţa s-a bucurat de participarea unor organizaţii neguvernamentale de seamã din India, precum şi a unor instituţii de renume cum ar fi UNESCO, UNICEF, WHO şi Banca Mondialã. În octombrie a fost lansat pe internet Serviciul Mondial Bahá’í de Ştiri cu intenţia de a oferi atât audienţei Bahá’í cât şi ne-Bahá’í ştiri şi noutãţi despre evenimente din toatã lumea Bahá’í.

Activitãţile intense de la Centrul Mondial Bahá’í în perioada ultimului an, în cea mai mare parte, au fost fãcute cunoscute prietenilor prin rapoartele anterioare, care au inclus amãnunte despre unele realizãri cum ar fi: ocuparea de cãtre Centrul Internaţional de Predare a sediului sãu permanent pe Muntele Carmel; Conferinţa Consilierilor Continentali şi a membrilor Corpurilor lor Auxiliare, ce a avut loc în Ţara Sfântã în ianuarie; finalizarea proiectelor de pe Muntele Carmel, care primesc acum ultimele retuşuri pentru pregãtiriea evenimentelor comemorative din luna mai. În octombrie anul trecut, pentru prima datã, pelerinii şi vizitatorii au fost primiţi la noul Centru de Recepţie din Haifa care a devenit pe deplin funcţional. La Bahjí înfrumuseţarea locurilor sfinte prin dezvoltarea grãdinilor a avansat continuu; efortul a fost susţinut, de asemenea, de noul proiect iniţiat anul trecut pentru a construi un Centru al Vizitatorilor spre capãtul nordic al proprietãţii, dincolo de Poarta Collins. Programat a fi finalizat în urmãtoarele câteva luni, structura este în întregime amplasatã, iar munca progreseazã în toate domeniile, incluzând finisarea şi peisagistica. Noile facilitãţi vor îmbunãtãţi capacitatea Centrului Mondial de a primi numere crescânde de pelerini, vizitatori Bahá’í pe perioade scurte precum şi invitaţi speciali.

Pentru a încheia acest rezumat al anului, vã anunţãm cu bucurie cã dupã o absenţã de aproape trei decenii, Adunarea Spiritualã Naţionalã a Bahá’ílor din Indonezia a fost din nou aleasã în cadrul Convenţiei Naţionale ce a avut loc la Jakarta cu ocazia Sãrbãtorii de Ridván de anul trecut. O interdicţie impusã activitãţilor Bahá’í în august 1962 a restrâns cu severitate acţiunile Bahá’ílor din Indonezia în toatã aceastã perioadã, dar aceştia au dat dovadã de fermitate şi de înţelepciune în suferinţa aceasta îndelungatã, pânã când circumstanţele s-au schimbat în ţarã, rezultând ridicarea interdicţiei. Oare nu putem sã îndrãznim sã sperãm atunci, cã o astfel de ştire fericitã în ceea ce îi priveşte pe cei de o religie cu noi asediaţi în Iran, Egipt şi alte ţãri nu va întârzia sã aparã ?

Dragi Prieteni: Peste douã decenii lumea Bahá’í va sãrbãtori centenarul începutului Erei Formative. Privim înapoi la rãsãritul Erei din perspectiva realizãrilor ce cu greu puteau fi imaginate la început. Înaintea noastrã se aflã orizonturi care îndeamnã comunitatea la realizãri şi mai mãreţe în aceastã scurtã perioadã care ne desparte de centenar. Acele înãlţimi pot şi trebuie sã fie urcate. Planul de Cinci Ani, asupra cãruia atragem atenţia urgentã şi susţinutã a prietenilor din întreaga lume, este menit sã întâmpine aceastã provocare. El este primul dintr-o serie de campanii care îl vor urma pe durata acestor douãzeci de ani. Acest plan marcheazã urmãtoarea fazã în scopul realizãrii unei avansãri semnificative a procesului intrãrii în trupe. El necesitã o accelerare a acestui proces vital şi, mai mult, insistã asupra continuitãţii efortului sistematic din partea celor trei elemente constitutive ale sale: individul, instituţiile şi comunitatea .

Nu este nevoie ca cerinţele planului sã fie elaborate pentru cã acestea au fost deja stabilite în mesajul nostru cãtre Consilierii adunaţi în Ţara Sfântã şi ulterior împãrtãşit tuturor Adunãrilor Spirituale Naţionale. La scurt timp dupã conferinţa lor, Consilierii au început sã se consulte cu Adunãrile Naţionale în legãturã cu executarea Planului în zonele lor de jurisdicţie. Direcţia Planului este astfel cunoscutã de cãtre prietenii de pretutindeni, odatã ce s-au luat deja mãsuri pe plan regional şi local pentru urmãrirea ţelului sãu major. Se simte deja o conştientizare generalã cã vor fi depuse eforturi pentru a produce o mai puternicã pãtrundere a Credinţei în cât mai multe regiuni, în toate ţãrile. Spre exemplu, acolo unde circumstanţele o permit, comunitãţile locale care se aflã într-o strânsã legãturã vor fi mobilizate sã participe la programe intensive de creştere. Alte abordãri vor necesita deschideri metodice a unor noi zone, pentru care trebuie sã fie ridicaţi pionieri interni, în acelaşi spirit de sfinţire ce i-a animat pe cei ce s-au împrãştiat în toate colţurile lumii în timpurile de început, pentru a deschide teritorii virgine de peste mãri şi ţãri. Este suficient de spus cã procesul ce animã aceastã iniţiativã condusã divin se va extinde, eventual, pe mãsurã ce caracteristicile legate de acesta sunt introduse gradat şi integrate sistematic în funcţionarea sa.

O caracteristicã a celei de-a Cincea Epoci va fi îmbogãţirea vieţii devoţionale a comunitãţii prin ridicarea Caselor de Adoraţie naţionale, în mãsura în care circumstanţele din comunitãţile naţionale o permit. Programarea acestor proiecte va fi determinatã de cãtre Casa Universalã a Dreptãţii în legãturã cu avansarea procesului intrãrii în trupe la nivel de ţãri. Aceastã dezvoltare va dezvãlui în etape succesive Planul Divin al lui ‘Abdu’l-Bahá. În întregirea Templului Mamã al Occidentului, Pãzitorul a început un program pentru construirea de temple continentale. Primele dintre acestea au fost Casele de Adoraţie din Kampala, Sydney şi Frankfurt, ce au fost construite ca rãspuns la ţelurile Planului de Zece Ani. Casa Universalã a Dreptãţii a continuat în acest sens construirea Templelor din Panama City, Apia şi New Delhi. Însã aceastã etapã continentalã trebuie întregitã: mai rãmâne de construit încã un edificiu. Cu profundã recunoştinţã şi bucurie anunţãm în acest moment de sãrbãtoare decizia de a începe acest ultim proiect. În timpul Planului de Cinci Ani va fi începutã înãlţarea Templului Mamã din America de Sud, în Santiago, Chile, împlinindu-se astfel o dorinţã clar exprimatã de Shoghi Effendi .

Între timp, este momentul favorabil de a se lua noi mãsuri la Centrul Mondial, pentru dezvoltarea funcţiilor instituţiilor ce ocupã noile edificii ale Arcului. Deoarece Centrul Internaţional de Propovãduire a avansat semnificativ în activitatea sa, o atenţie specialã va fi acordatã organizãrii muncii la Centrul pentru Studiul Textelor. Un obiectiv special al acestei atenţii deosebite îl constituie îmbogãţirea traducerilor în limba englezã din Textele Sfinte. Scopul instituţiei este de a ajuta Casa Universalã a Dreptãţii în consultarea Scrierilor Sfinte şi în pregãtirea traducerilor şi comentariilor asupra textelor de bazã ale Credinţei. Mai mult, în Ţara Sfântã, va fi depus un efort continuu de a gãsi noi mãsuri pentru a face posibilã o creştere a numãrului de pelerini şi vizitatori la Centrul Mondial Bahá’í.

În mesajul nostru de Ridván de acum cinci ani, am anunţat ca va avea loc un eveniment major la Centrul Mondial care va marca finalizarea proiectelor de pe Muntele Carmel şi deschiderea pentru public a Teraselor Mausoleului lui Báb. Momentul a sosit, şi anticipãm cu exaltare primirea prietenilor din efectiv toate ţãrile la programe ce vor cuprinde o perioadã de cinci zile, între 21-25 mai. De asemenea suntem fericiţi sã anunţãm cã se iau mãsuri pentru a conecta lumea Bahá’í la aceste evenimente prin procedeele de transmisie în direct pe World Wide Web şi prin satelit, despre care au fost oferite deja informaţii. Pe mãsurã ce Centrul Mondial se concentreazã asupra pregãtirilor, emoţia creşte în rândul publicului din Haifa, unde autoritãţile municipale au preluat publicarea unei cãrţi intitulate: Mausoleu Bahá’í şi Grãdini pe Muntele Carmel, Haifa, Israel: O cãlãtorie vizualã publicare ce va coincide cu evenimentul. Mai mult, Autoritatea Poştalã a Israelului este pe cale sã decidã emiterea în acelaşi timp a unui timbru comemorativ prezentând Terasele. Semnificaţia ocaziei constã în mod principal în pauza pe care o va permite pentru trecerea în revistã a distanţei remarcabile pe care Cauza a strãbãtut-o în dezvoltarea sa, în timpul celui de-al douãzecilea secol. Va fi de asemenea timp pentru a lua în considerare implicaţiile viitoare ale realizãrilor fenomenale, simbolizate prin înãlţarea structurilor monumentale pe muntele sfânt al lui Dumnezeu – o înãlţare ce oferã privirii lumii centrele spirituale şi administrative ale Credinţei noastre.

În timp ce comunitatea noastrã sãrbãtoreşte aceste realizãri uluitoare, fie ca fiecare membru sã pãstreze în minte cã nu e timp de dormit pe lauri. În momentul de faţã, omenirea se aflã într-o stare prea disperatã pentru a ezita, chiar pentru un moment, în împãrţirea Pâinii Vieţii, coborâtã din ceruri pentru timpurile noastre. Sã nu existe astfel nici cea mai micã întârziere în avansarea procesului ce are toate şansele de reuşitã pentru a conduce sufletele tuturor celor însetaţi de adevãr la masa festivã a Domnului Oştirilor .

Fie ca El, Care vegheazã asupra destinului Sistemului Sãu divin, sã cãlãuzeascã, sã îndrume şi sã confirme fiecare efort pe care îl faceţi pentru realizarea îndatoririlor urgente aflate înaintea voastrã.

Iureşul de evenimente în interiorul şi în afara Credinţei la începutul celei de-A Cincea Epoci a Erei Formative reprezintă un spectacol copleşitor. În interiorul Cauzei importanţa istorică a evenimentelor din luna mai a anului trecut, care au marcat terminarea edificiilor pe Muntele Carmel, a tulburat simţurile întrucât impactul lor a fost instantaneu împărtăşite pretutindeni pe planetă prin transmisii prin satelit şi prin cea mai vastă acoperire în media acordată vreodată unui eveniment bahá’í. Pe măsură ce dovezile cele mai recente ale dezvăluirii clare a Tabletei Carmel au fost desfăşurate în faţa ochilor lumii într-o splendoare care îţi taie răsuflarea, Cauza lui Bahá’u’lláh a făcut un salt spre o nouă evidenţiere în continua ei ieşire din obscuritate. A fost consemnată o imagine de neşters în analele Dispensaţiei.

Această manifestare exterioară a vitalităţii care animă Credinţa noastră de nestăvilit a avut corespondentul său în avântul proceselor interne în desfăşurare încă de la începerea Planului de Cinci Ani la Riḍván anul trecut. Suntem de aceea mişcaţi să invităm delegaţii reuniţi la convenţiile naţionale şi pe toţi cei care-l urmează pe Bahá’u’lláh pretutindeni în lume să ni se alăture în reflectarea asupra câtorva trăsături esenţiale puternice ale punerii în aplicare a Planului, în timpului primului său an – trăsături care nu pot decât să bucure inimile şi să inspire încredere în potenţialităţile incalculabile ale cursului pe care l-a luat acest Plan.

În răspunsul lor înflăcărat la cerinţele lui, Adunările Spirituale Naţionale s-au angajat într-o serie de sesiuni de planificare împreună cu Consilierii Continentali înainte şi imediat după Riḍván. Acestea au stabilit ritmul pentru o lansare viguroasă evidenţiată prin paşii făcuţi pentru a realiza o nouă trăsătură a procesului intrării în trupe. În fiecare comunitate naţională, instituţiile bahá’í au început munca de cartografiere sistematică a ţării lor cu scopul de a o împărţi în clustere (grupări de localităţi) fiecare având compunerea şi mărimea în acord cu proporţia activităţilor de creştere şi dezvoltare care pot fi administrabile. O astfel de cartare, precum a fost raportată de aproximativ 150 de ţări, face posibilă realizarea unui model de expansiune şi consolidare bine ordonat. Astfel crează în egală măsură o perspectivă, sau viziune de creştere sistematică care poate fi susţinută din cluster în cluster pe întreg teritoriul ţării. Cu această perspectivă, clustere virgine, ca de exemplu teritoriile virgine identificate în campaniile anterioare, devin ţeluri pentru pionierat intern, în timp ce clusterele deschise se concentrează pe dezvoltarea lor internă mobilizată de munca reciproc întărită de cei trei componenţi care alcătuiesc Planul: individul, instituţiile şi comunitatea.

Este cât se poate de încurajator să vedem că progresul acestei munci este energizat prin procesul de institute de pregătire, care a fost consolidat în mod considerabil în anul trecut de campaniile iniţiate în multe ţări pentru creşterea numărului de îndrumători calificaţi. Acolo unde institutul de pregătire este bine stabilit şi funcţionează constant, trei activităţi de bază s-au multiplicat cu relativă uşurinţă: cercurile de studiu, activităţile devoţionale şi clasele de copii. Într-adevăr, participarea crescândă a căutătorilor în aceste activităţi, la invitaţia prietenilor lor bahá’í, a dat o nouă dimensiune scopurilor lor, având prin urmare ca efect noi înrolări. Cu siguranţă aici este o direcţie foarte promiţătoare pentru munca de propovăduire. Aceste activităţi de bază, care la început au fost plănuite în principiu pentru ca să beneficieze însăşi credincioşii, devin în mod firesc portaluri pentru intrarea în trupe. Combinând cercurile de studiu, întâlnirile devoţionale şi clasele de copii în cadrul clusterelor, a fost stabilit un model de coerenţă în liniile de acţiune şi produce deja rezultate binevenite. Avem încredere că aplicarea acestui model în întreaga lume, deţine posibilităţi imense pentru progresul Cauzei în anii care urmează.

Aceste perspective uluitoare au devenit şi mai viabile prin colosala energie pe care Centrul Internaţional de Propovăduire a investit-o în îmbogăţirea înţelegerii comunităţii mondiale asupra creşterii sistematice. Folosindu-se de avantajul oferit de începutul recent al unui nou termen de serviciu pentru membrii Corpului Auxiliar, Centrul de Propovăduire a lansat chemarea pentru a fi ţinute 16 conferinţe regionale de orientare în lunile care încheie anul. La fiecare dintre acestea a trimis doi dintre membrii săi. Concentrându-se foarte mult asupra temei „institutele de pregătire şi creştere sistematică”, conferinţele, care au avut participarea a aproape tuturor membrilor Corpului Auxiliar din întreaga lume, au aprovizionat participanţii cu o abundenţă de informaţii care, prin munca lor neobosită, se vor revărsa în întreaga structură a comunităţii.

O comunitate atât de bogat înzestrată, atât de experimentată, atât de focalizată pe planul de acţiune divin-inspirat priveşte în exterior spre o lume ai cărei locuitori s-au scufundat mai adânc, începând cu evenimentele din mai 2001 din Ţara Sfântă, în marasmul numeroaselor tulburări. Şi, cu toate acestea, tocmai în aceste condiţii aparent neospitaliere este menit Cauzei să avanseze şi va prospera. Chemările Domnului Oştirilor, nou apărutul volum care conţine traducerile în limba engleză a textelor complete ale Tabletelor lui Bahá’u’lláh către regii şi conducătorii lumii, a venit ca o reamintire prielnică a consecinţelor cumplite ale ignorării avertismentelor Sale împotriva nedreptăţii, tiraniei şi corupţiei. Şocurile violente aplicate conştiinţei oamenilor de pretutindeni subliniază urgenţa remediului pe care El l-a prescris. Astfel, noi, cetele dispersate ale servitorilor Săi loiali, am ajuns din nou să trăim timpuri ale oportunităţilor irezistibile – oportunităţi de a propovădui Cauza Sa, de a clădi Sistemul Său minunat, de a asigura prin sacrificiu urgentele mijloace materiale necesare de care în mod inevitabil depind progresul şi executarea activităţilor spirituale.

Inevitabila noastră sarcinăeste să exploatăm tulburarea actuală, fără frică sau ezitare, cu scopul de a răspândi şi demonstra virtutea transformatoare a unicului Mesaj care poate asigura pacea lumii. Nu ne-a împuternicit şi reasigurat Frumuseţea Binecuvântată cu cuvinte convingătoare? „Nu lăsaţi ca întâmplările din lume să vă întristeze”, este sfatul Său iubitor. „Jur pe Dumnezeu”, continuă El; „Marea bucuriei tânjeşte să ajungă în prezenţa ta, pentru că fiecare lucru bun a fost creat pentru tine, şi îţi va fi revelat potrivit nevoilor timpurilor.”

Neîmpiedicaţi de nici o îndoială, nestânjeniţi de nici un obstacol, grăbiţi-vă atunci cu Planul în mâini.

1 Pe măsură ce Planul de Cinci Ani intră în cel de-al treilea an al lui, avântul creşte: consemnarea realizărilor din timpul anului ce tocmai s-a terminat a depăşit cu mult pe cea a celor douăsprezece luni anterioare. Impulsionarea acestui avânt datorează la fel de mult coerenţei sporite realizată în elementele constituente ale Planului, pe cât datorează efectului animator al spiritului de nelinişte patrunzând planeta.

2 Circumstanţele prezente la deschiderea acestui nou an administrativ sunt simultan critice, provocatoare şi extraordinare prin semnificaţia lor. Întregul curs al anului anterior a fost agitat de o succesiune de crize care au culminat cu izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu. Imlicaţiile sunt nu mai puţin semnificative pentru progresul comunităţii Celui Mai Mare Nume decât sunt pentru evoluţia unei societăţi din ce în ce mai globală în vârtejurile unei tranziţii turbulente. În mod necesar, programul, scara şi tendinţele acestei tranziţii nu au fost predictibile. Într-adevăr, cât de rapidă a fost schimbarea actuală în fluxul condiţiilor lumii! În conflictul rezultant, implicând atât de evident ţările în care a prins formă istoria timpurie a Credinţei, vedem o reamintire proaspătă a avertismentului lui Bahá’u’lláh precum că: “echilibrul lumii a fost răsturnat prin influenţa vibrantă a aceste noi şi măreţe Ordini Mondiale”. Este demn de notat în particular că evenimentele acestei crize afectează un teritoriu cu o bogată moştenire bahá’í ca Irakul.

3 Tulburările cauzate de aceasta, ca şi de alte situaţii din lume au sugerat, cu o ocazie, deschiderea unui nou capitol în istoria mult preţuitei, dar amarnic oprimatei comunităţi bahá’í dintr-o ţară în care Manifestarea lui Dumnezeu pentru această Zi a locuit pentru o întreagă decadă. Cu o altă ocazie, aceste tulburări au spulberat pregătirile pentru cea de a Noua Convenţie Internaţională la Centrul Mondial al Credinţei noastre. Dar oricât de dezamăgitor, acest lucru nu îndeamnă la descurajare. Când Planul Major al lui Dumnezeu interferează cu Planul Său Minor, nu trebuie să fie nici o îndoială că la timpul cuvenit va fi deschisă providenţial o cale către o pleiadă de posibilităţi magnifice pentru promovarea intereselor glorioasei Sale Cauze.

4 Amărăciunile, temerile şi perplexităţile evocate de acest ultim conflict în dezvoltarea Păcii Celei Mici au intensificat sentimentele de amărăciune şi indignare faţă de repetatele crize care agită planeta. Neliniştea oamenilor de peste tot de pe glob este chiar în acest moment exprimată public prin demonstraţii mânioase, prea copleşitoare pentru a fi ignorate. Adesea, problemele pentru care ei protestează şi emoţiile pe care acestea le trezesc sporesc haosul şi confuzia pe care ei speră să le rezolve prin astfel de manifestaţii publice. Pentru prietenii lui Dumnezeu există o explicaţie neechivocă pentru ceea ce se petrece; ei trebuie doar să îşi reamintească viziunea şi principiile oferite de Credinţă pentru a răspundă eficient provocărilor puse de răspândirea suferinţei şi descurajării. Fie ca ei să se străduiască să înţeleagă mai profund Învăţăturile care sunt relevante prin revederea acelor scrisori ale lui Shoghi Effendi care au fost publicate în Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh, în special a celor intitulate “Ţelul unei Noi Ordini Mondiale”, “America şi Pacea Cea Mare”, şi “Dezvoltarea unei Civilizaţii Mondiale”.

5 În timp ce lumea îşi continuă tumultosul ei curs, Planul de Cinci Ani a atins capacitatea lui operaţională de a da posibilitate comunităţii noastre ca să facă salturi gigantice către ţelul ei major, avansarea procesului intrării în trupe. Detaliile unei situaţii atât de încurajatoare a treburilor Credinţei au fost date deja în scrisoarea noastră din 17 ianuarie; pe aceasta vă invităm să o studiaţi în continuare. Doar câteva detalii cheie trebuie subliniate: divizarea ţărilor în zone geografice a fost completată în 179 dintre ele; există circa 17 000 de astfel de “răsadniţe” pentru expansiune. Întâlnirile de reflecţie la nivel zonal au devenit un mijloc puternic de unificare a gândirii şi acţiunii în toate instituţiile şi localităţile; aceste întâlniri au oferit un puternic stimulent iniţiativelor instituţionale şi individuale, într-un spirit de sprijin reciproc. Procesul de institut şi-a demonstrat chiar mai proeminent decât înainte influenţa lui ca forţă generatoare de expansiune şi consolidare. Activităţile de bază ale Planului au atins o scară depăşind cu mult pe cea a anului trecut. Ca rezultat, un număr crescând de prieteni sunt acum activit în munca de propovăduire şi cea administrativă peste tot în lume, demonstrând spiritul contagios de încredere care le inspiră entuziasmul eforturilor lor. Tinerii şi copii au fost implicaţi mai sistematic în programele comunităţii, şi nebahá’íi au participat mai numeroşi la cercurile de studiu, întâlnirile devoţionale şi lecţiile pentru copii. Este într-adevăr îmbucurător de observat că în scurta perioadă de la începerea Planului, în multe comunităţi unde aceste trei activităţi de bază fuseseră sporadice, ele au devenit trăsături regulate şi s-au multiplicat. Acesta este deci un instantaneu al comunităţii mondiale, concentrată şi în mişcare, ca niciodată mai înainte.

6 Pe durata anului trecut, pe măsură ce acest model de creştere s-a înrădăcinat mai adânc în modul de operare al Planului, aveau loc alte importante dezvoltări. În câmpul afacerilor externe, agenţii ale Comunităţii Internaţionale Bahá’í s-au angajat în activităţi prea numeroase şi variate pentru a fi descrise aici, dar de un efect colectiv prea impresionant pentru a fi lăsate să treacă fără o oarecare menţionare a lor. Vârful unor astfel de activităţi a fost mesajul pe care l-am adresat în aprilie trecut liderilor religioşi ai lumii. Acesta a dat un nou impuls abordării urmate de comunitatea bahá’í pentru a atrage atenţia celor mai influente elemente ale societăţii asupra unor chestiuni de o importanţă critică pentru a asigura pacea lumii. Prin coordonarea eforturilor Oficiului de Informare Publică al Comunităţii Internaţionale Bahá’í şi eficienţa promptă a Adunărilor Spirituale Naţionale, mesajul a fost distribuit în scurt timp celor mai înalte oficialităţi şi altor eşaloane ale comunităţilor religioase de pe tot globul. Scopul acestei iniţiative este de a aduce în atenţie tuturor celor afectaţi nevoia urgentă ca conducerea religioasă să se adreseze problemei prejudecăţilor religioase, care devine treptat o tot mai serioasă primejdie pentru bunăstarea umană. Reacţiile imediate de la mulţi primitori indică faptul că mesajul este privit cu seriozitate şi în unele locuri chiar oferă noi perspective activităţilor interconfesionale.

7 În câmpul dezvoltării sociale şi economice a fost atins un ritm care impresionează din ce în ce mai profund prin efectele efortului instituţional şi individual atât asupra dezvoltării interne a comunităţii, cât şi asupra colaborării comunităţii cu alţi parteneri. Oficiul pentru Dezvoltare Socială şi Economică raportează că în timpul celui de-al doilea an al Planului au fost stabilite opt noi agenţii de dezvoltare de inspiraţie bahá’í, operând în domenii diverse precum progresul statutului femeii, sănătate, agricultură, educaţia copiilor şi sporirea capacităţilor tineretului.

8 În Ţara Sfântă, traducerea în limba engleză a epistolei în arabă a lui Bahá’u’lláh cunoscută ca Javáhiru’l-Asrár a fost editată sub titlul “Nestematele Misterelor Divine”. Restaurarea Celulei lui Bahá’u’lláh din închisoarea din ‘Akká a fost terminată, şi a început lucrul la restul etajului superior al zonei celulelor închisorii. Cât despre următorul sezon de pelerinaj, începând din octombrie 2003, numărul pelerinilor din fiecare grup va fi mărit de la 150 la 200.

9 Pe lângă aceasta, eforturile de stimulare a dezvoltării instituţiilor operând la Centrul Mondial au fost în mod special evidente în continua evoluţie a instituţiei Ḥuqúqu’lláh sub distinsa conducere a Împuternicitului, Mâna Cauzei lui Dumnezeu ‘Alí-Muḥammad Varqá. Prin înţeleapta sa iniţiativă şi constantă strădanie, dr. Varqá a inspirat educarea prietenilor de pretutindeni în ceea ce priveşte legea Ḥuququ’lláh. În decada de când legea a fost universal aplicată, a fost înfiinţată o reţea de corpuri naţionale şi regionale ale împuterniciţilor, reţea care oferă coordonare şi călăuzire în serviciul unui număr sporit de asistenţi şi reprezentanţi. Cunoştinţele despre această lege s-au răspândit pe larg, şi prietenii din toate continentele se supun acestei legi cu un spirit de devotament pe care Împuternicitul speră să îi atingă şi pe cei care nu s-au expus încă binecuvântărilor făgăduite decurgând din aderenţa la această lege.

10 În cei aproape doi ani de când am anunţat necesitatea specială pentru sprijin financiar pentru a menţine, la un standard cuvenit, clădirile şi grădinile de la Centrul Mondial, a fost întemeiat Fondul pentru Înzestrarea Centrului Mondial. Contribuţiile nu au atins încă un nivel egal cu cel al nevoilor anuale. Totuşi ne-am simţit obligaţi să punem deoparte cinci milioane de dolari din contribuţiile primite ca şi un fond specific în direcţia construirii unui fond de bază pentru a furniza o sursă de investiţii dedicată scopului original. Am făcut astfel bazându-ne pe Fondul Internaţional Bahá’í pentru a asista în acoperirea cheltuielilor necesare, suspendând activităţile care ar fi fost normal să fie întreprinse în alte domenii.

11 Suntem încântaţi să vă informăm că, în răspuns la chemarea făcută de Adunarea Spirituală Naţională din Chile, au fost primite pentru Tempul Mamă al Americii de Sud 185 de concepte de design de la arhitecţi şi designeri din toată lumea. O alegerea finală va fi anunţată în scurt timp.

12 Dragi prieteni: Răsplătiţi de evidenţa solidă a progresului care se face peste tot, ne încredem în continuele confirmări ale Domnului nostru Suprem asupra eforturilor dedicate pe care le depuneţi în cadrul structurii Planului de Cinci Ani — un plan desemnat să satisfacă cerinţele acestor timpuri. Fie ca perseverenţa voastră în urmărirea lui să elibereze acele forţe înfrânate, pentru ca, prin graţia şi favoarea Frumuseţii Abhá, procesul intrării în trupe să poată avansa prin puternice asalturi în fiecare ţară.

Priviți cum se ridică comunitatea Celui Mai Mare Nume! Doar la un an scurs de la începerea noului Plan, rapoartele atestă scara la care se încearcă acesta și începe să fie realizat. Conferirea unei mai mari intensități celor 5000 de programe de creștere cere un nivel de efort complet fără precedent. Cu o temeinică înțelegere a fundamentelor Planului, mari numere de prieteni acționează pentru satisfacerea cerințelor acestuia, demonstrând rigoare și sacrificiu în calitatea răspunsului lor. După cum s-a anticipat, unele programe intensive de creștere, care au fost îndelung susținute, devin rezervoare de cunoaștere și resurse, oferind ajutor zonelor înconjurătoare și facilitând diseminarea rapidă a experienței și perspectivelor pătrunzătoare. Centre de intensă activitate -- acele vecinătăți și sate unde munca de construire a comunitatii este cel mai mult concentrată -- se dovedesc a fi un teren fertil pentru transformarea colectivă. O legiune extinsă și învigorată de membri ai Corpului Auxiliar și asistenți ai acestora stimulează strădaniile credincioșilor, ajutându-i să capete o viziune despre cum să avanseze procesul de creștere în diferite circumstanțe și cum să identifice abordări care se potrivesc condițiilor din fiecare zonă geografică. Sprijinite de respectivele lor Adunări Spirituale Naționale, Consiliile Regionale Bahá'í învață cum poate fi stimulat și susținut avântul Planului în mod simultan într-o serie de zone geografice, în timp ce în unele țări mai mici, fără Consilii, noi entități la nivel național încep să facă același lucru. Deși, după cum ar fi de așteptat la orice proces organic, progresul rapid care este atestat în unele locuri mai trebuie încă să își facă apariția în altele, numărul total de programe intensive de creștere din lume începe deja să crească. Mai mult decât atât, ne bucurăm să vedem că participarea la activitățile Planului a sporit rapid și marcant în primele patru cicluri ale sale.

Deci, semnele pentru ceea ce ar putea aduce anul care vine, cu greu ar putea fi mai promițătoare decât atât. Și ce ar putea fi mai potrivit pentru a fi oferit Binecuvântatei Frumuseți la a două suta aniversare a Nașterii Sale, decât strădania onestă a iubiților Săi de a extinde raza de acțiune a Credinței Sale? Primul dintre cele două bicentenare ce trebuie celebrate de lumea bahá'í este astfel o ocazie cu perspective dintre cele mai senzaționale. Privit cum se cuvine, acest an prezintă o o ocazie unica, cea mai mare care a existat vreodată la nivel mondial, de a conecta inimile cu Bahá’u’lláh. Fie ca în lunile ce ne stau în față, toți să fie conștienți de această prețioasă șansă și atenți la posibilitățile care există în fiecare spațiu pentru a familiariza pe alții cu viața și sublima Sa misiune. Pentru ca oportunitatea de propovăduire care există acum în fața lumii bahá'í să fie captată la deplina ei măsură, gânduri creative trebuie să fie oferite conversațiilor ce ar putea să se desfășoare cu fiecare tip de persoană. În decursul unor astfel de conversații semnificative, percepția este elevată și inimile se deschid -- uneori imediat. În această ocupație meritorie cu toții găsim o chemare, și nimeni nu ar trebui să se lipsească de bucuria rezultată din angajarea în această activitate. Îl implorăm pe unicul Iubit ca întreg acest an bicentenar să fie umplut de această bucurie, care este cea mai pură și cea mai dulce dintre toate: cea de a vorbi unui alt suflet despre răsăritul Zilei lui Dumnezeu.

Obligațiile ce trebuie îndeplinite de către ceata celor credincioși sunt făcute și mai presante de confuzia, neîncrederea și înnourarea din lume. Într-adevăr, prietenii ar trebui să folosească fiecare oportunitate pentru a arunca o lumină ce poate ilumina calea și poate oferi asigurare celor neliniștiți, nădejde celor disperați. Ni se reamintește despre sfatul dat de Păzitor unei comunități bahá'í în cuvinte ce par intenționate chiar pentru pentru zilele noastre: „Pe măsură ce structura societății din ziua de astăzi se dizlocă și crapă sub solicitările și stresul prevestitoarelor evenimente și calamități, pe măsură ce se multiplică fisurile accentuând clivajul ce separă națiune de națiune, clasă socială de clasă socială, rasă de rasă și crez de crez, cei ce indeplinesc Planul trebuie să evoce în viețile lor spirituale și în activitățile lor administrative o încă și mai mare coeziune, și să demonstreze un mai înalt standard de efort concertat, de asistență reciprocă și de armonioasă dezvoltare în întreprinderile lor colective“. Subliniind întotdeauna semnificația spirituală a muncii Credinței și dârza hotărâre cu care credincioșii trebuie să își îndeplinească îndatoririle lor sacre, Shoghi Effendi a avertizat, de asemenea, împotriva luării oricărei părți în controversele, încâlciturile și ciondănelile politice. „Fie ca ei să se ridice deasupra oricărui partizanat și particularism“, a îndemnat el cu o altă ocazie, „deasupra disputelor vane, a calculelor mărunte, a pasiunilor trecătoare ce agită fața și atrag atenția unei lumi schimbătoare“. Acestea sunt spuma și împroșcătura inevitabile, aruncate pe măsură ce val după val convulsionează o societate turbulentă și divizată. Prea mult este în joc pentru a ne îngădui să fim distrași în acest fel. După cum fiecare discipol al lui Bahá’u’lláh știe bine, bunăstarea supremă a umanității depinde de depășirea diferendelor și de întemeierea fermă a unității ei. Fiecare contribuție pe care o fac bahá'íi la viața societății lor este îndreptată către promovarea unității; fiecare strădanie de construire a comunității este direcționată către același scop. Pentru cei obosiți de certuri, comunitățile crescând sub umbra Celui Mai Mare Nume oferă un puternic exemplu de ceea ce poate înfăptui unitatea.

Aducem laudă Domnului Domnilor, văzându-i pe atât de mulți dintre cei iubiți ai Săi, dăruind în așa de multe feluri tot ce este al lor pentru ca flamura unității omenirii să poată fi înălțată. Mult-prețuiți prieteni: acum, la începutul unui an de un deosebit bun augur, nu ar trebui ca fiecare dintre noi să contemple ce fapte cerești ar putea harul Său să ne ajute să realizăm?

Trei ani plini au trecut de la începutul etapei actuale în desfăşurarea Planului Divin, o întreprindere care îi uneşte pe discipolii lui Bahá'u'lláh într-un efort spiritual comun. Doar doi ani îi separă pe prietenii lui Dumnezeu de încheierea stabilită a acesteia. Cele două mişcări esenţiale care continuă să propulseze procesul de creştere - flux constant de participanţi prin succesiunea de cursuri ale institutului de pregătire şi mişcarea zonelor geografice de-a lungul unui continuum al dezvoltării - ambele au fost imens întărite de revărsarea de energie eliberată la conferinţele de tineret desfăşurate anul trecut. Capacitatea extinsă pe care lumea bahá´í a dobândit-o prin mobilizarea unor numere mari de tineri în câmpul servirii poate aduce acum mai multe roade . Căci în timpul care a mai rămas, sarcinile decisive de consolidare a programelor de creştere existente şi demararea altora noi cheamă la urgenţă.Comunitatea Celui Mai Mare Nume este bine poziţionată pentru ca, înainte de expirarea acestei perioade, să adauge la zonele geografice în care au apărut deja astfel de programe cele două mii care rămân până la atingerea ţelului.

Cât de bucuroşi suntem să vedem că acest efort avansează în mod viguros prin regiunile îndepărtate ale globului şi într-o diversitate de circumstanţe şi împrejurări, în zone geografice numărând aproape trei mii. Multe zone geografice sunt în punctul în care este generat avânt prin implementarea câtorva linii simple de acţiune. În altele, după cicluri succesive de activitate, a sporit numărul persoanelor care iau iniţiativa în cadrul Planului, iar ritmul de activitate s-a intensificat; pe măsură ce calitatea procesului de educaţie spirituală este amplificată prin experienţă, sufletele sunt mai uşor atrase către a participa. Din când în când, ar putea apărea o domolire în activitate sau un obstacol pe calea înainte; consultaţia asupra motivelor impasului, combinată cu răbdare, curaj şi perseverenţă, permite recâştigarea avântului. În tot mai multe zone geografice, programul de creştere sporeşte ca rază de acţiune şi complexitate, proporţional cu mărirea capacităţii celor trei protagonişti ai Planului – individul, comunitatea şi instituţiile Credinţei – pentru a crea un mediu de sprijin reciproc. Şi suntem încântaţi că, aşa după cum s-a anticipat, există un număr în creştere de zone geografice unde o sută sau mai multe persoane facilitează acum angajarea a peste o mie de persoane în ţeserea unui model de viaţă spiritual, dinamic, transformator. La baza procesului, se află chiar de la început, desigur, o mişcare colectivă către viziunea de prosperitate materială şi spirituală enunţată de Cel Care este Dătătorul de Viaţă al Lumii. Dar când sunt implicate astfel de numere mari de oameni, mişcarea unei întregi populaţii devine perceptibilă.

Această mişcare este vizibilă mai ales în acele zone geografice unde se va întemeia un Mashriqu'lAdhkár local. Una dintre acestea, de exemplu, este Vanuatu. Prietenii ce locuiesc în insula Tanna au făcut un efort extraordinar de a spori conştientizarea privind Casa de Adoraţie planificată şi au angajat deja, printr-o varietate de moduri, nu mai puţin de o treime dintre cei 30.000 de locuitori ai insulei într-o conversaţie în extindere despre semnificaţia acesteia. Abilitatea de a susţine o conversaţie elevată printre atât de mulţi oameni a fost rafinată prin ani de experienţă împărtăşind învăţăturile lui Bahá’u’lláh şi extinzând frontul de acţiune al unui vibrant institut de pregătire. Grupurile de adolescenţi de pe insulă sunt deosebit de înfloritoare, îndemnate să continue prin sprijinul şefilor satelor care văd cum participanţii sunt împuterniciţi spiritual. Încurajaţi de unitatea şi dedicarea existente printre ei, aceşti tineri nu doar au spulberat apatia pasivităţii din ei înşişi, dar prin variate proiecte practice au găsit mijloacele de a lucra pentru îmbunătăţirea comunităţii lor şi ca rezultat oameni de toate vârstele, chiar şi părinţii lor, au fost dinamizaţi către acţiune constructivă. Printre credincioşi şi în societate în general este recunoscută binecuvântarea de a se putea adresa unei Adunări Spirituale Locale pentru călăuzire şi pentru rezolvarea situaţiilor dificile şi, în schimb, deciziile Adunărilor Spirituale sunt tot mai mult caracterizate prin înţelepciune şi sensibilitate. Există multe lucruri aici care indică faptul că, atunci când elementele cadrului de acţiune al Planului sunt combinate într-un întreg coerent, impactul asupra unei populaţii poate fi profund. Şi pe fundalul unei expansiuni şi consolidări în permanentă desfăşurare – al treizecilea ciclu al programului intensiv de creştere încheindu-se recent – prietenii explorează activ împreună cu restul locuitorilor insulei ce înseamnă ca un Mashriqu'l-Adhkár, un „centru colectiv pentru sufletele oamenilor“, să fie ridicat în mijlocul lor. Cu sprijinul activ al liderilor tradiţionali, locuitorii din insula Tanna au oferit nu mai puţin de o sută de idei de design pentru Templu, demonstrând măsura în care Casa de Adoraţie a captivat imaginaţia şi deschizând perspective fascinante pentru influenţa pe care o va exercita asupra vieţilor trăite sub umbra sa.

Această relatare încurajatoare îşi are echivalentul în numeroase zone geografice avansate unde implicaţiile învăţăturilor lui Bahá’u’lláh influenţează condiţiile de viaţă din vecinătăţi şi sate. În fiecare din aceste locuri, un popor tot mai conştient de Persoana lui Bahá’u’lláh învaţă prin reflecţie asupra experienţei, consultaţie şi studiu, cum să acţioneze pe baza adevărurilor tezaurizate în Revelaţia Sa, într-un astfel de mod încât cercul tot mai larg al celor înrudiţi spiritual să fie tot mai strâns sudat laolaltă prin legături de adoraţie şi serviciu colectiv.

În multe moduri, comunităţile care au progresat cel mai mult trasează o cale care îi invită şi pe alţii să o urmeze. Totuşi, oricare ar fi nivelul de activitate dintr-o zonă geografică, cea care stimulează progresul de-a lungul unei căi de dezvoltare este capacitatea de învăţare a prietenilor locali în cadrul unei structuri comune. Fiecare îşi are partea sa în această strădanie; contribuţia fiecăruia serveşte la îmbogăţirea întregului. Cele mai dinamice zone geografice sunt cele în care indiferent de resursele pe care comunitatea le posedă sau de numărul de activităţi care sunt întreprinse, prietenii apreciază că sarcina lor este de a identifica ceea ce este necesar pentru ca progresul să aibă loc – capacitatea născândă care trebuie hrănită, noul talent ce trebuie dobândit, iniţiatorii unui efort aflat de abia la început şi care trebuie însoţiţi, spaţiul pentru reflecţie care trebuie cultivat, strădania colectivă ce trebuie coordonată – şi apoi să găsească moduri creative prin care să fie făcute disponibile timpul şi resursele necesare pentru acest lucru. Însuşi faptul că fiecare set de circumstanţe prezintă propriile lui provocări dă putinţă fiecărei comunităţi nu doar de a beneficia de ceea ce se învaţă în restul lumii bahá'í, ci şi de a spori acest volum de cunoştinţe. Conştientizarea acestei realităţi eliberează de căutarea sterilă a unei formule rigide de acţiune, permiţând în acelaşi timp perspectivelor căpătate în diverse împrejurări să ofere informaţii procesului de creştere, pe măsură ce acesta capătă o formă particulară în mediul înconjurător al fiecăruia. Această întreagă abordare este complet opusă concepţiilor înguste despre „succes“ şi „eşec“ care dau naştere fanatismului sau paralizează voinţa. Este nevoie de detaşare. Când efortul este depus numai şi numai de dragul lui Dumnezeu, atunci tot ceea ce se petrece Îi aparţine Lui şi fiecare victorie câştigată în Numele Său este o ocazie de a cânta lauda Sa.

De atât de multe ori în Scrierile Credinţei noastre este descrisă relaţia dintre efortul depus şi ajutorul ceresc acordat ca răspuns: „Numai dacă voi depuneţi efort“, este asigurarea Dascălului într-una dintre Tabletele Sale, „este sigur că aceste splendori vor străluci cu putere, aceşti nori ai milostivirii îşi vor revărsa ploaia, aceste vânturi dătătoare de viaţă se vor ridica şi vor sufla, acest mosc dulce-mirositor va fi răspândit în lung şi-n lat“. În desele noastre vizite la Sfintele Morminte, Îl implorăm cu sinceritate pe Cel Atotputernic în numele vostru să vă susţină şi să vă întărească, pentru ca strădaniile voastre de a ajunge la cei încă nefamiliarizaţi cu divinele învăţături şi ca aceştia să fie confirmaţi în Cauza Sa să fie din belşug binecuvântate şi ca bizuirea voastră pe nelimitatele Sale favoruri să fie fără şovăială. Nu lipsiţi niciodată din rugăciunile noastre şi nu vom înceta niciodată să reamintim în implorările noastre consacratele voastre acte de fidelitate în credinţă. Pe măsură ce contemplăm imperativele care stau dinaintea discipolilor Binecuvântatei Frumuseţi în decursul următorilor doi ani, chemarea viguroasă la acţiune a Dascălului este precum un pinten pentru spirit: „Sfâşiaţi vălurile, înlăturaţi obstacolele, oferiţi apele dătătoare de viaţă şi arătaţi calea către mântuire“.

CASA UNIVERSALĂ A DREPTĂŢII

Către bahá’íi lumii

Mult-iubiţi prieteni

Mii şi mii de persoane, cuprinzând diversitatea întregii familii umane, sunt angajate în studiul sistematic al Cuvântului Creator într-un mediu care este în acelaşi timp serios şi înălţător. Pe măsură ce se străduiesc să aplice în practică printr-un proces de acţiune, reflecţia şi consultaţia pătrunzătoarele perspective dobândite astfel, ei văd cum capacitatea lor de a servi Cauza se ridică la noi niveluri. Răspunzând celei mai lăuntrice şi aprinse dorinţe a fiecărei inimi de a intra în comuniune cu Făuritorul ei, ei desfăşoară acte de adoraţie colectivă în diverse aranjamente, unindu-se cu alţii în rugăciune, trezind sensibilităţi spirituale şi dând formă unui model de viaţă distins prin caracterul lui devoţional. Pe măsură ce se invită unii pe alţii în căminele lor şi fac vizite acasă la familiile, prietenii şi cunoştinţele lor, ei intră în discuţii cu scop clar pe teme de importanţă spirituală, aprofundându-şi cunoştinţele despre Credinţă, împărtăşind mesajul lui Bahá’u’lláh, şi întâmpinând un număr tot mai sporit pentru a li se alătura într-o măreaţă întreprindere spirituală. Conştienţi de aspiraţiile copiilor lumii şi de nevoia acestora de educaţie spirituală, ei îşi extind eforturile în mod cuprinzător pentru a implica contingente mereu crescătoare de participanţi la lecţii care devin centre de atracţie pentru tineri şi întăresc rădăcinile Credinţei în societate. Ei asistă preadolescenţii pentru a naviga printr-un stadiu crucial al vieţilor lor şi a deveni împuterniciţi să-şi direcţioneze energiile către progresul civilizaţiei. Şi cu avantajul unei mai mari abundenţe de resurse umane, un număr tot mai crescător dintre ei este capabil să-şi exprime credinţa printr-o maree tot mai înaltă de eforturi care se adresează nevoilor umanităţii, atât în dimensiunile lor materiale, cât şi în cele spirituale. Astfel este panorama de dinaintea noastră, încât ne oprim la acest Ridvan pentru a observa progresul comunităţii bahá’í din întreaga lume.

Cu câteva ocazii am indicat că ţelul seriei de Planuri globale care va purta lumea bahá’í către celebrarea centenarului Erei Formative a Credinţei în 2021, va fi realizat printr-un progres marcant în activitatea şi dezvoltarea credinciosului individual, a instituţiilor şi a comunităţii. La acest punct aflat la mijlocul a ceea ce va fi un sfert de secol de străduinţă consistentă şi focalizată, dovezile de capacitate sporită sunt vizibile pretutindeni. De o deosebită semnificaţie este impactul tot mai larg al dinamismului decurgând din interacţiunile dintre cei trei participanţi ai Planului. Instituţiile, de la nivelul naţional la cel local, văd cu o din ce în ce mai mare claritate cum să creeze condiţii care să ducă la exprimarea energiilor spirituale ale unui număr crescând de credincioşi în urmărirea unui obiectiv comun. Comunitatea serveşte tot mai mult ca acel mediu în care efortul individual şi acţiunea colectivă, mediată de către institut, se pot complementa reciproc cu scopul de a realiza progres. Entuziasmul vibrant pe care îl manifestă aceasta şi unitatea de scop care îi animă strădaniile, atrag în rândurile ei tot mai sporite pe aceia din oricare clasă socială care sunt dornici să-şi dedice timpul şi energiile bunăstării umanităţii. Este clar că uşile comunităţii sunt şi mai larg deschise pentru oricare suflet receptiv, ca acesta să intre şi să primească susţinere de la Revelaţia lui Bahá’u’lláh. Nu este mai măreaţă palpabilă dovadă pentru eficienţa interacţiunilor dintre cei trei participanţi ai Planului decât dramatica accelerare a ritmului propovăduirii care a fost atestată în acest an care a trecut. Progresul făcut în procesul intrării în trupe a fost într-adevăr semnificativ.

În domeniul acestor interacţiuni sporite, iniţiativa individuală devine tot mai eficientă. În mesajele anterioare ne-am referit la impulsul pe care procesul de institut îl dă exercitării iniţiativei de către credinciosul individual. Prietenii din fiecare continent sunt angajaţi în studiul Scrierilor pentru scopul explicit de a învăţa cum să aplice învăţăturile pentru creşterea Credinţei. Un număr remarcabil de credincioşi au acum pe umerii lor responsabilitatea pentru vitalitatea spirituală a comunităţilor lor; în mod energic ei desfăşoară acele acte de servire care se cuvin unui model sănătos de creştere. Pe măsură ce au perseverat în câmpul de servire către Cauză, menţinând o postură umilă de învăţare, curajul şi înţelepciunea lor, zelul şi acuitatea, fervoarea şi circumspecţia, determinarea şi încrederea în Dumnezeu s-au combinat toate în mod reciproc pentru a se reîntări una pe cealaltă. În prezentarea făcută de ei Mesajului lui Bahá’u’lláh şi expunerii adevărurilor acestuia, ei au pus la inimă cuvintele lui Shoghi Effendi, precum că ei nu trebuie nici să „ezite“, nici să „şovăie“, nici să „supraacentueze“ şi nici să „diminueze“ adevărul pe care îl susţin. Ei nu sunt nici „fanatici“, nici „excesiv de liberali“. Prin constanţa lor în propovăduire, ei şi-au sporit abilitatea de a determina dacă receptivitatea ascultătorilor le cere să fie „grijulii“ sau „îndrăzneţi“, să „acţioneze rapid“ sau să „aştepte timpul potrivit“, să fie „direcţi“ sau „ indirecţi“ în metodele pe care le întrebuinţează.

Ceea ce noi continuăm să găsim încurajator este cât de bine disciplinată este iniţiativa individuală. Comunităţile de pretutindeni integrează treptat lecţiile învăţate din sistematizare şi cadrul structural definit de seria curentă de Planuri oferă consistenţă şi flexibilitate strădaniilor făcute de prieteni. Departe de a-i restricţiona, acest cadru structural le dă posibilitatea de a prinde ocaziile, de a clădi relaţii şi să traducă în realitate o viziune de creştere sistematică. Într-un cuvânt, dă formă puterilor lor colective.

Pe măsură ce trecem în revistă ceea ce a fost înfăptuit peste tot în lume, inimile noastre sunt pline de admiraţie pentru credincioşii din Iran, care, în cele mai dificile condiţii, s-au ridicat cu îndrăzneală pentru a-şi servi ţara şi îşi îndreaptă energiile către revitalizarea acesteia deşi căile deschise pentru ei sunt limitate. Şi date fiind restricţiile plasate asupra administrării Credinţei, ei au pornit la acţiune pe o bază individuală pentru a-i familiariza pe concetăţenii lor cu învăţăturile lui Bahá’u’lláh, angajându-i în conversaţii despre mesajul Său izbăvitor. Ei nu numai că au primit sprijin fără precedent de la sufletele iluminate pe măsură ce au început să facă aşa, dar au întâlnit o receptivitate cu mult dincolo de orice şi-ar fi imaginat ei că ar fi posibil.

Fiecare dintre cei ce-L urmează pe Bahá’u’lláh şi care este conştient de forţele de integrare şi dezintegrare operând în societate astăzi, vede relaţia dintre sporirea receptivităţii faţă de Credinţă în toate părţile lumii şi eşecurile sistemelor lumii. Faptul că o astfel de receptivitate va spori pe măsură ce agonia lumii va deveni mai profundă este sigur. Să nu fie nici o greşeală: capacitatea de a clădi care a fost pusă în mişcare pentru a răspunde unei receptivităţi tot mai înalte, este încă în stadiile ei timpurii. Magnitudinea solicitărilor unei lumi în derută va testa această capacitate până la limită în anii următori. Umanitatea este asediată de forţele opresiunii, fie generate de profunzimile prejudecăţilor religioase, sau de culmile materialismului agresiv. Bahá’íi sunt capabili să discearnă cauzele acestei afecţiuni. „Ce opresiune este mai amarnică“, întreabă BH, „decât cea a unui suflet căutând adevărul, şi dorind să ajungă la cunoaşterea de Dumnezeu, să nu ştie unde să ducă după ea şi de la cine să o caute?“ Nu este timp de pierdut. Trebuie realizat progres continuu în activitatea şi dezvoltarea celor trei participanţi la Plan.

‘Abdu’l-Bahá a elogiat „două chemări“ la „succes şi prosperitate“ care pot fi auzite dinspre „înălţimile fericirii umanităţii“. Una este chemarea „civilizaţiei“, a „progresului lumii materiale“. Ea cuprinde „legi“, „reglementări“, „arte şi ştiinţe“ prin care se dezvoltă umanitatea. Cealaltă chemare este o „mişcătoare chemare sufletească a lui Dumnezeu“, de care depinde fericirea eternă a umanităţii. „Această a doua chemare“, a explicat Dascălul, „este întemeiată pe poveţele şi îndemnurile Domnului, şi pe mustrările şi emoţiile altruiste aparţinând tărâmului moralităţii, care, precum o lumină strălucitoare, face să strălucească şi iluminează lampa realităţilor omenirii. Pătrunzătoarea ei putere este Cuvântul lui Dumnezeu“. Pe măsură ce continuaţi să lucraţi în zonele voastre geografice, veţi fi atraşi tot mai mult în viaţa societăţii din jurul vostru şi veţi fi provocaţi să extindeţi procesul de învăţare sistematică în care v-aţi angajat, pentru ca să cuprindă un spectru crescând de activităţi umane. În abordările pe care le veţi lua, în metodele pe care le veţi adopta, şi la instrumentele pe care le veţi întrebuinţa, veţi avea nevoie să realizaţi acelaşi grad de coerenţă care caracterizează modelul de creştere pe cale de a fi înfăptuit în prezent.

Susţinerea creşterii în zonă după zonă geografică va depinde de calităţile care disting serviciul vostru către popoarele lumii. Atât de libere trebuie să fie gândurile şi acţiunile voastre de orice urmă de prejudecată — rasială, religioasă, economică, naţională, tribală, de clasă sau culturală — încât chiar şi străinul să vadă în voi prieteni iubitori. Atât de înalt trebuie să fie standardul vostru de excelenţă şi atât de pure şi caste vieţile voastre, încât influenţa morală pe care voi o exercitaţi să penetreze conştiinţa comunităţii mai largi. Numai dacă voi demonstraţi corectitudinea comportamentului la care scrierile Credinţei cheamă fiecare suflet, veţi fi capabili să luptaţi împotriva zecilor de mii de forme de corupţie, făţişă şi subtilă, care sfâşie organele vitale ale societăţii. Numai dacă percepeţi onoare şi nobleţe în fiecare fiinţă umană — aceasta independent de avuţie ori sărăcie — veţi fi capabili să apăraţi cauza dreptăţii. Şi în măsura în care procesele administrative ale instituţiilor voastre sunt guvernate de principiile consultaţiei bahá’í, vor fi capabile marile mase ale umanităţii să capete adăpost în comunitatea bahá’í.

Pe când vă avântaţi înainte, fiţi încrezători că Adunarea din înalturi îşi rânduieşte forţele şi stă gata să vă vină în ajutor. Rugăciunile noastre continue vă vor înconjura.

Cu doar trei ani în urmă am pus în faţa lumii bahá’í provocarea de a exploata cadrul structural pentru acţiune care a reieşit cu atâta claritate la încheierea ultimului Plan global. Răspunsul, după cum am nădăjduit, a fost imediat. Cu mare vigoare, prietenii de pretutindeni au început să urmărească ţelul de a întemeia programe intensive de creştere în nu mai puţin de 1.500 de zone geografice de peste tot din lume, şi numărul de astfel de programe a început după scurt timp să urce. Dar nimeni nu şi-ar fi putut imagina atunci cât de profund Domnul oştirilor, în inscrutabila Sa înţelepciune, intenţiona să transforme comunitatea Sa într-o perioadă de timp aşa de scurtă. Ce comunitate încrezătoare şi hotărâtă a fost cea care a sărbătorit realizările ei la punctul de mijloc al Planului curent în patruzeci şi unu de conferinţe regionale peste tot pe glob! Ce contrast extraordinar a oferit coerenţa şi energia ei faţă de zăpăceala şi confuzia unei lumi prinse într-o spirală a crizei! Aceasta, într-adevăr, a fost comunitatea celor fericiţi la care s-a referit Păzitorul. Aceasta a fost o comunitate conştientă de vastele potenţialităţi cu care a fost înzestrată şi conştientă de rolul pe care este destinată să îl joace în reclădirea unei lumi sfărâmate. Aceasta a fost o comunitate în ascensiune, supusă unei severe represiuni într-o parte a globului, totuşi ridicându-se neabătută şi neînfricată ca un întreg unit şi întărindu-şi capacitatea de a realiza scopul lui Bahá’u’lláh de a elibera omenirea de sub jugul celei mai amarnice oprimări. Şi în cei aproape optzeci de mii de participanţi la conferinţe, noi am văzut apariţia pe scena istorică a unui credincios individual complet încrezător în eficacitatea metodelor şi instrumentelor Planului şi remarcabil de abil în a le mânui. Absolut fiecare suflet al acestei puternice mări a stat ca mărturie transformatoarei potenţe a Credinţei. Absolut fiecare a fost dovada făgăduielii lui Bahá’u’lláh de a-i asista pe toţi cei ce se ridică cu detaşare şi sinceritate pentru a-L servi. Absolut fiecare a oferit o întrezărire a acelei rase de fiinţe, consacrate şi curajoase, pure şi sanctificate, destinate să evolueze de-a lungul a generaţii sub directa influenţă a Revelaţiei lui Bahá’u’lláh. În ei noi am văzut primele semne ale împlinirii nădejdii noastre exprimată la începutul Planului, ca influenţa edificatoare a Credinţei să fie extinsă asupra a sute de mii prin procesul de institut. Există toate indicaţiile că la sfârşitul perioadei de Riḍvan numărul programelor intensive de creştere din lume va depăşi ţinta de 1.000. Ce putem face mai mult la deschiderea acestui cel mai plin de bucurie Festival decât să ne plecăm capetele în umilinţă înaintea lui Dumnezeu şi să îi oferim mulţumiri pentru nemărginita Sa generozitate faţă de comunitatea Celui Mai Mare Nume.

Vă transmitem salutări în atmosfera ce poartă încă amprenta evenimentelor memorabile care au marcat bicentenarul Nașterii Frumuseții Binecuvântate. Gândindu-ne la cele ce s-au petrecut cu acest prilej și de atunci încoace, observăm că astăzi comunitatea mondială bahá’í nu mai este aceeași cu cea care a pornit pe calea primelor șase cicluri ale Planului actual. Acum este mai conștientă ca niciodată de misiunea ei. A cunoscut un salt fără precedent în capacitatea sa de a pune prietenii și cunoștințele în contact cu viața sa comunitară; de a insufla vecinătăților și satelor viziunea eforturilor comune; de a articula felul în care adevărurile spirituale pot fi transpuse în acțiuni practice susținute; și, mai presus de toate, de a purta conversații nu doar despre învățăturile ce vor clădi lumea din nou, ci și despre Cel Care le-a propovăduit: Bahá’u’lláh. Relatările despre viața și suferințele Sale, povestite într-o sumedenie de limbi de către adulți, tineri și copii, au mișcat nenumărate inimi. Unii s-au arătat pregătiți să cerceteze Cauza Sa mai departe. Alții s-au angajat să colaboreze. Și numeroase suflete receptive au fost într-atât de emoționate, că și-au mărturisit noua credință.

Un indicator grăitor al progresului este numărul mare de locuri unde a devenit limpede că Credința a ieșit din obscuritate, ajungând un fenomen la nivel național. Șefi de guverne și lideri de opinie au declarat public – și uneori au accentuat în conversații private – că lumea are mare nevoie de viziunea lui Bahá’u’lláh și că eforturile bahá’ílor sunt privite cu admirație și ar trebui extinse. Ne-am bucurat să vedem că nu doar bahá’íi au dorit să Îl cinstească pe Bahá’u’lláh și să Îi sărbătorească Viața – au existat și întruniri speciale organizate de oameni din afara comunității bahá’í. În regiunile unde Credința este privită cu ostilitate, prietenii au fost neînfricați; dând dovadă de o vigoare de necrezut, ei și-au încurajat compatrioții să cerceteze singuri adevărul și mulți dintre aceștia au participat cu bucurie la festivități. Bicentenarul a mai produs o înflorire aparent fără limite a expresiei artistice, o frumoasă mărturie a izvorului nesecat de iubire din care a țâșnit. Natura întregii abordări a acestui prilej de către comunitatea bahá’í a fost o confirmare a bogatelor învățări dobândite în mai bine de două decenii, de când a început actuala serie de Planuri mondiale. Credincioșii individuali au avut inițiative, comunitățile s-au angajat în strădanii colective, iar prietenii și-au canalizat energiile creatoare către planurile pregătite de instituții. O aniversare semnificativă, marcând scurgerea a două secole, a oferit un stimulent puternic activității de dezvoltare de comunități în secolul care vine. În perioada până la cel de-al doilea bicentenar, fie ca semințele sădite cu atâta iubire cu ocazia celui dintâi să fie hrănite cu răbdare întru rodire.

În cel de-al doilea an al Planului actual, deși, în mod natural, progresele nu sunt la același nivel în fiecare țară, numărul de programe intensive de creștere din lume se apropie de jumătate din numărul de cinci mii preconizat pentru efortul global în curs, iar ritmul de creștere al acestui număr este mereu ascendent. La o privire mai atentă, vedem semne încurajatoare despre felul în care se manifestă puterea și potențialul indivizilor, comunităților și instituțiilor. Pentru credincioșii de pretutindeni, experiența sărbătorii bicentenarului a demonstrat că numeroase dintre interacțiunile lor zilnice cu oamenii din jurul lor pot fi impregnate cu spiritul propovăduirii. Și, pe măsură ce munca din mii de sate și vecinătăți ia avânt, o viață comunitară vibrantă prinde rădăcini în fiecare dintre aceste locuri. A crescut în mod considerabil numărul de zone geografice în care devine tot mai bine pus la punct sistemul de extindere a acestui model de activitate către tot mai multe locuri – permițându-le astfel prietenilor să treacă de cel de-al treilea jalon într-o dezvoltare continuă. Și tocmai aici, la hotarele învățăturilor lumii bahá’í, mai cu seamă în mișcarea populațiilor către viziunea lui Bahá’u’lláh, nu numai că numere mari de oameni intră în îmbrățișarea tot mai cuprinzătoare a activităților bahá’í dar prietenii află acum și că grupuri semnificative ajung să se identifice cu comunitatea Celui Mai Mare Nume. Vedem cum eforturile educaționale ale Credinței iau un caracter mai oficial în aceste locuri, pe măsură ce copiii avansează lin de la o clasă la alta și de la un an la altul, iar nivelurile programului de împuternicire spirituală a juniorilor se succed temeinic. În aceste locuri, institutul de pregătire învață să se asigure că sunt dezvoltate suficiente resurse umane care să se îngrijească de educația spirituală și morală a copiilor și juniorilor tot mai numeroși. Participarea la aceste activități de bază devine o parte atât de consacrată a culturii populației, încât este văzută ca un aspect indispensabil al vieții unei comunități. Un popor care preia controlul propriei dezvoltări simte născându-se în el o nouă vitalitate, care îi întărește imunitatea față de acele forțe ale societății care mențin pasivitatea. Prind contur noi posibilități de progres material și spiritual. Realitatea socială începe să se transforme.

Prieteni mult iubiți, acesta este cu adevărat momentul în care să Îi mulțumim Celui Prea-Iubit. Sunt multe motive ca să ne simțim încurajați. Însă conștientizăm prea bine amploarea sarcinii care ne rămâne. În mod fundamental, după cum am mai arătat anterior, în sute de zone geografice trebuie să apară un grup tot mai numeros de credincioși care pot menține, alături de cei din jurul lor, o concentrare susținută pe cultivarea creșterii și construirea capacității și care ies în evidență prin puterea și disciplina lor de a reflecta asupra acțiunilor lor și de a învăța din experiență. Ridicarea și însoțirea în fiecare loc – nu doar la nivel de zonă geografică, ci și în vecinătăți și sate – a unui nucleu de indivizi în continuă creștere este în același timp o provocare nemaipomenită și o necesitate critică. Însă acolo unde se întâmplă aceasta, rezultatele vorbesc de la sine.

Faptul că vedem că instituțiile Credinței mențin această necesitate supremă în prima linie a gândirii lor ne confirmă așteptările, acestea creând mecanisme eficace care să permită aplicarea la scară largă a învățăturilor ce decurg din progres. În același timp, experiența crescândă le oferă o viziune mai largă organismelor naționale, regionale și locale. Acestea încep să se implice în toate aspectele dezvoltării comunității și se preocupă și de bunăstarea oamenilor care nu se numără printre membrii oficiali. Conștiente de implicațiile profunde ale procesului de institut asupra progresului popoarelor, aceste organisme acordă o atenție deosebită consolidării institutului de pregătire. Ele au mereu în minte necesitatea de a menține concentrarea comunității asupra cerințelor Planului și cheamă cercurile tot mai largi de prieteni la niveluri tot mai ridicate de unitate. Își îndeplinesc cu credință responsabilitatea de a-și perfecționa sistemele administrative și financiare pentru ca munca de expansiune și consolidare să poată fi sprijinită adecvat. Și, prin toate acestea, ele se ocupă, în ultimă instanță, de crearea în sânul comunității a acelor condiții prielnice descătușării unor puternice forțe spirituale.

Pe măsură ce se intensifică activitatea de construire a comunității, prietenii își folosesc noile capacități pentru a îmbunătăți condițiile din societatea din jurul lor, plini de un entuziasm aprins de studierea învățăturilor divine. Proiectele pe termen scurt au avut un salt extraordinar ca număr, programele oficiale și-au extins aria de influență și avem acum mai multe organizații de dezvoltare de inspirație bahá’í care sunt implicate în educație, sănătate, agricultură și alte domenii. În recentele transformări vizibile în viețile individuale și colective ale popoarelor se pot distinge freamătele inconfundabile ale puterii de a dezvolta societatea pe care o are Cauza lui Bahá’u’lláh. Nu este deci de mirare că, din asemenea exemple de acțiune socială – fie că sunt simple sau complexe, pe durată determinată sau pe termen lung – se inspiră tot mai mult Oficiile Comunității Internaționale Bahá’í, în eforturile lor de a lua parte la discursurile dominante din societate. Acesta este un alt domeniu de acțiune al Credinței unde lucrurile au avansat bine. La nivel național, se aduc cu tot mai multă încredere, competență, și discernământ contribuții la discursurile semnificative pentru societatea respectivă – egalitatea dintre bărbați și femei, migrația și integrarea, rolul tineretului în transformarea socială și coabitarea religiilor, printre altele. Și, oriunde ar locui, munci sau studia, credincioșii de toate vârstele și proveniențele sociale au contribuții valoroase la discursuri specifice, aducând în atenția celor din jurul lor o perspectivă principială trasată de vasta Revelație a lui Bahá’u’lláh.

Statutul Credinței în diverse spații în care se vehiculează discursuri a fost mult îmbunătățit prin prezența ei oficială pe Internet, o prezență care s-a extins în mod considerabil prin lansarea a numeroase site-uri web bahá’í naționale și prin dezvoltarea în continuare a familiei de site-uri asociate cu Bahai.org. Aceasta are o valoare inestimabilă atât pentru propagarea, cât și pentru apărarea Cauzei. Pe parcursul a doar câteva zile, un public mondial numeros a fost atras de un conținut atent conceput despre Credință, care a fost prezentat pe site-ul dedicat bicentenarului și actualizat simultan în nouă limbi, conținut care a fost apoi îmbogățit de paginile individuale ale țărilor, care au ilustrat diversitatea celebrării ce a avut loc. Este într-un stadiu avansat proiectul de a introduce pe site-ul Biblioteca de Referințe Bahá’í (Bahá’í Reference Library) o opțiune ce va permite publicarea treptată online a unor pasaje sau Tablete din Scrierile Sfinte care nu au fost traduse și publicate până acum. Pe lângă aceasta, noi volume din Scrierile lui Bahá’u’lláh și ale lui ‘Abdu’l-Bahá traduse în engleză sunt programate a apărea în anii următori.

În Santiago, Chile, și în Battambang, Cambodgia, Casele de Adorație cel mai recent inaugurate devin centre de atracție, faruri călăuzitoare pentru societățile lor, cărora le arată tot ceea ce reprezintă Credința. Iar numărul lor este pe cale să crească. Ne face plăcere să vă anunțăm că ceremonia de inaugurare a Templului din Norte del Cauca, Columbia, va avea loc în luna iulie. Mai mult decât atât, construcția mai multor Case de Adorație este preconizată într-un orizont apropiat. În Vanuatu, se obține permisiunea pentru demararea construcției. În India și în Republica Democrată Congo, după un proces deosebit de complex și de laborios, s-a reușit în sfârșit achiziționarea de teren. Nici nu s-a domolit bine bucuria provocată de vederea proiectului primului Mashriqu’l-Adhkár național dezvelit în Papua Noua Guinee de Naw-Rúz, că a fost dezvelit și proiectul Casei de Adorație locale din Kenya. În același timp, ne așteptăm ca declarația și compilația de texte despre instituția Mashriqu’l-Adhkár recent lansate, pregătite de Departamentul de Cercetare, să stimuleze și mai mult respectul prietenilor pentru semnificația adorației în viața comunitară. Aceasta pentru că, prin actele lor de servire, în special în întâlnirile lor devoționale periodice, bahá’íi de pretutindeni pun bazele spirituale ale viitoarelor Case de Adorație.

Au mai rămas trei ani din efortul de un sfert de secol început în 1996 și concentrat pe un singur țel: un progres semnificativ în procesul intrării în trupe. De Riḍván 2021, adepții lui Bahá’u’lláh vor demara un Plan ce va dura un singur an. Scurtă, însă divin însămânțată cu potențialități miraculoase, această strădanie de un an va iniția un nou val de Planuri ce vor purta Arca Credinței în cel de-al treilea secol al Erei Bahá’í. Pe parcursul acestor douăsprezece luni de bun augur, comemorarea de către lumea bahá’í a centenarului Înălțării lui ‘Abdu’l-Bahá va cuprinde și o întrunire specială la Centrul Mondial Bahá’í, la care vor fi invitați reprezentanți ai fiecărei Adunări Spirituale Naționale și ai fiecărui Consiliu Regional Bahá’í. Însă acesta va fi doar primul dintr-o secvență de evenimente menite să îi pregătească pe credincioși pentru cerințele deceniilor ce vor veni. În luna ianuarie a anului următor, scurgerea a o sută de ani de la prima lectură publică a Testamentului Dascălului va fi prilejul unei conferințe în Țara Sfântă ce va aduna laolaltă membrii Corpului Continental al Consilierilor și toți membrii Corpurilor Auxiliare pentru Protecție și Propovăduire. Energia spirituală descătușată la aceste două întâlniri istorice va trebui apoi transmisă tuturor prietenilor lui Dumnezeu, oriunde locuiesc ei. În acest scop, o serie de conferințe va fi organizată la nivel mondial în lunile ce vor urma, pe post de catalizator al efortului multianual ce va succeda Planului de Un An care se apropie.

Astfel, ne apropiem de o nouă fază din desfășurarea Planului Divin al Dascălului. Însă, până atunci, un eveniment emoționant ne așteaptă în viitorul mai apropiat. Căci a mai rămas doar un an și jumătate până la Bicentenarul Nașterii lui Báb. În această perioadă se cuvine să ne amintim de eroismul ieșit din comun al Martirului-Crainic al Credinței noastre, al Cărui ministeriat a împins umanitatea într-o nouă eră a istoriei. Deși ne despart două secole de societatea în care a apărut Báb, lumea noastră seamănă cu cea de atunci prin persistența sentimentului de oprimare și prin dorința atâtor oameni de a găsi răspunsuri care să le astâmpere setea de cunoaștere a sufletului. Gândindu-ne la modul în care această aniversare de două sute de ani poate fi marcată cum se cuvine, realizăm faptul că aceste festivități vor avea un caracter propriu. Cu toate acestea, anticipăm o înflorire a activității ce nu va fi cu nimic mai prejos în bogăție și spirit de includere decât cea care a însoțit bicentenarul ce tocmai a trecut. Fără îndoială, este un prilej așteptat cu nerăbdare de fiecare comunitate, fiecare cămin și fiecare inimă.

În lunile care urmează va fi, de asemenea, timpul să ne reamintim viețile urmașilor neînfricați ai lui Báb – eroinele și eroii a căror credință și-a găsit expresia în acte de sacrificiu fără pereche ce vor împodobi pe vecie analele Cauzei. Calitățile lor de cutezanță, sfințenie și detașare față de tot în afară de Dumnezeu lasă o impresie puternică asupra oricui află despre faptele lor. Și cât de impresionantă este și vârsta fragedă la care mulți dintre acești cutezători neînfricați și-au pus amprenta pe istorie. În perioada următoare, fie ca exemplul lor să dea curaj întregului grup al celor credincioși – și îndeosebi tineretului, care este încă o dată chemat în avangarda unei mișcări care își propune nici mai mult nici mai puțin decât transformarea lumii.

Aceasta este, deci, strălucitoarea noastră speranță. În cele șase cicluri care se aștern între acest Riḍván și următorul bicentenar – adică pe parcursul celor trei ani rămași din Planul actual –, fie ca aceeași iubire nelimitată și neîntrecută care i-a îmboldit pe discipolii lui Báb la răspândirea luminii divine să vă inspire și pe voi la fapte mărețe. Ruga noastră la Pragul Sfânt este ca ajutorul ceresc să se reverse asupra voastră.

Pe măsură ce se apropie Cel Mai Măreț Festival, suntem stăpâniți deopotrivă de sentimente de recunoștință și nerăbdare – recunoștință față de minunile pe care Bahá’u’lláh a îngăduit adepților Săi să le înfăptuiască și nerăbdare pentru ceea ce ne va aduce viitorul imediat.

Avântul creat de sărbătorirea la scară mondială a Bicentenarului Nașterii lui Bahá’u’lláh nu a făcut decât să sporească de atunci. Dezvoltarea accelerată a comunității bahá’í, capacitatea sa în continuă creștere și abilitatea sa de a capta energiile a tot mai mulți dintre membrii săi reies în mod grăitor din sinteza recentelor sale realizări globale. În rândul acestora, sporirea activităților de construire a comunității iese în evidență în mod deosebit. Actualul Plan de Cinci Ani a urmat după douăzeci de ani de eforturi depuse de lumea bahá’í pentru a cizela și multiplica în mod sistematic aceste activități – însă, în mod remarcabil, în primii doi ani și jumătate ai Planului, numai numărul de activități de bază a înregistrat o creștere de mai mult de jumătate. Comunitatea din lumea întreagă a făcut dovada capacității sale de a implica, în orice moment, peste un milion de oameni în aceste activități, ajutându-i să cerceteze realitățile spirituale și să răspundă acestora. În aceeași perioadă scurtă, numărul de întâlniri pentru rugăciuni aproape că s-a dublat – o foarte necesară reacție la înstrăinarea crescândă a omenirii de Izvorul speranței și belșugului. Această evoluție este dătătoare de speranțe, căci întâlnirile devoționale insuflă un spirit nou vieții unei comunități. Întrețesute cu eforturi educaționale pentru toate vârstele, întâlnirile devoționale întăresc țelul nobil al acestor eforturi: să încurajeze dezvoltarea unor comunități ce se disting prin adorația față de Dumnezeu și prin servirea umanității. Nicăieri nu se vede mai bine acest lucru decât în acele zone geografice unde participarea în număr mare la activitățile bahá’í este susținută, iar prietenii au depășit cel de al treilea jalon în dezvoltarea comunităților lor. Suntem încântați să observăm că numărul de zone în care procesul de creștere a ajuns în acest stadiu a crescut deja de peste două ori de la începerea Planului, aceste zone fiind acum în jur de cinci sute.

Această scurtă sinteză nu surprinde cu adevărat amploarea transformării ce are loc. Perspectivele pentru cei doi ani care au rămas din Plan sunt luminoase. Numai în acest ultim an s-au făcut mari progrese prin diseminarea la scară largă a învățăturilor desprinse din programele mai puternice de creștere din zonele geografice care, după cum am sperat, au devenit rezervoare de cunoaștere și de resurse. Centrul Internațional de Propovăduire, Consilierii și neobositele lor ajutoare, Membrii Corpului Auxiliar au făcut totul pentru a se asigura că prietenii din toate colțurile lumii pot beneficia de această accelerare a învățării și pot aplica noile cunoștințe la propriile lor realități. Ne bucurăm să vedem că, în tot mai multe zone geografice și în vecinătățile și satele de pe cuprinsul lor, a apărut un nucleu de prieteni care, prin acțiune și reflecție, descoperă de ce este nevoie, la un anumit moment, pentru ca procesul de creștere să avanseze în acel context. Aceștia valorifică puternicul instrument al institutului, prin care este sporită capacitatea indivizilor de a contribui la prosperitatea materială și spirituală a comunității și, pe măsură ce acționează, tot mai multe persoane li se alătură. În mod firesc, condițiile diferă în mod semnificativ de la un loc la altul, ca și caracteristicile creșterii. Însă, prin strădanii sistematice, fiecare poate aduce o contribuție din ce în ce mai eficace la activitatea în curs. În fiece loc, prietenii sunt pătrunși de o bucurie curată atunci când implică și alte suflete în conversații semnificative și înălțătoare care conduc – rapid sau treptat – la trezirea receptivității spirituale. Cu cât flacăra aprinsă în inima credinciosului este mai vie, cu atât mai puternică este atracția simțită de cei ce sunt expuși la căldura ei. Iar pentru o inimă cuprinsă de iubirea pentru Bahá’u’lláh, ce îndeletnicire mai potrivită se poate închipui decât să caute spirite pereche, să le încurajeze când încep să pășească pe calea servirii, să le însoțească pe măsură ce câștigă experiență și – poate cea mai mare bucurie dintre toate – să vadă cum acele suflete sunt confirmate în credința lor, se ridică pe propriile picioare și îi ajută, la rândul lor, pe alții în aceeași călătorie? Acestea sunt unele dintre cele mai prețioase clipe pe care ni le îngăduie viața noastră trecătoare.

Perspectiva de a duce înainte această operă spirituală este încă și mai entuziasmantă dacă ne gândim la apropierea Bicentenarului Nașterii lui Báb. La fel ca Bicentenarul care l-a precedat, această aniversare reprezintă un moment de o valoare inestimabilă. El le oferă tuturor bahá’ílor ocazii minunate de a-i face conștienți pe semenii lor de Măreața Zi a lui Dumnezeu, de nemaipomenita revărsare de har divin, marcată de apariția a două Manifestări ale Ființei Divine, Aștrii succesivi care au luminat orizontul lumii. Bogăția de realizări posibile în următoarele două cicluri este cunoscută tuturor în urma experienței bicentenarului de acum doi ani; tot ce s-a învățat cu acea ocazie trebuie canalizat către planurile pentru Sfintele Zile de Naștere Gemene de anul acesta. Pe măsură ce aniversarea a două sute de ani se apropie, vom înălța adesea rugi în numele vostru la Sfintele Morminte, rugându-ne ca eforturile voastre de a-L cinsti așa cum se cuvine pe Báb, să izbutească să ducă înainte Cauza pe care El a prevestit-o.

Ne mai despart doar doi ani și jumătate de finalul primului secol din Epoca Formativă. Vor fi atunci pecetluiți o sută de ani de eforturi consacrate consolidării și extinderii temeliei care a fost pusă cu mari sacrificii în Epoca Eroică a Credinței. În acel moment, comunitatea bahá’í va marca și centenarul Înălțării lui ‘Abdu’l-Bahá celebrând scurgerea unui veac de când îndrăgitul Dascăl a fost eliberat de limitările acestei lumi pentru a Se alătura Tatălui Său pe tărâmul slavei cerești. Înmormântarea Sa, care a avut loc în ziua următoare, a fost un eveniment „cum nu se mai văzuse în

Palestina”. După înmormântare, rămășițele Sale pământești au fost puse spre odihnă într-un cavou din Mausoleul lui Báb. Totuși, Shoghi Effendi preconizase că aceea avea să fie o soluție temporară. La momentul potrivit, urma să fie ridicat un Mausoleu pe măsura rangului unic al lui ‘Abdu’l-Bahá.

Acel moment a venit. Lumea bahá’í este chemată să ridice edificiul care va adăposti pentru totdeauna aceste sfinte rămășițe. El urmează a fi construit în vecinătatea Grădinii Riḍván, pe pământ sfințit de pașii Frumuseții Binecuvântate; astfel, Mausoleul lui ‘Abdu’l-Bahá se va afla pe semicercul trasat de Mausoleele Sfinte din ‘Akká și Haifa. Planurile arhitecturale sunt în curs de realizare și vă vom împărtăși mai multe informații în lunile următoare.

Gândul la anul care vine și la tot ceea ce promite el ne copleșește acum de bucurie. Nădăjduim ca voi toți – cei care vă dedicați slujirii lui Bahá’u’lláh, trudind în fiecare națiune pentru cauza păcii – să vă îndepliniți înalta menire.

Două realități ce s-au ivit ne-au îndemnat să vă adresăm aceste cuvinte. Prima realitate este conștientizarea crescândă, la nivel mondial, a pericolelor îngrozitoare aduse de pandemia coronavirus care se profilează. În multe țări, în ciuda unor eforturi curajoase și hotărâte de a preveni dezastrul, situația este deja gravă, dezlănțuind tragedii pentru familii și indivizi și adâncind întregi societăți în criză. Valuri de suferință și mâhnire izbucnesc în multe locuri și vor șubrezi diferite națiuni, în diferite momente, în chipuri diferite.

Cea de-a doua realitate, una care devine pe zi ce trece mai evidentă, este reziliența și vitalitatea nediminuată a comunității Bahá’í în fața unei provocări care nu își găsește asemănare oricât de departe am privi înapoi în istorie. Răspunsul vostru a fost remarcabil. Când v-am scris acum o lună la Naw-Rúz, am fost dornici să subliniem impresionantele calități care erau demonstrate de comunități ale căror model normal de activitate fusese întrerupt. Tot ceea ce s-a petrecut în săptămânile de atunci și până acum, în care mulți prieteni au trebuit să se supună unor restricții din ce în ce mai stringente nu a făcut decât să amplifice și mai mult sentimentele noastre de admirație. Învățând din experiențele câștigate în alte părți ale lumii, unele comunități au găsit căi sigure și creative de a adânci conștientizarea populațiilor cu privire la cerințele legate de sănătatea publică. O atenție specială este acordată celor care se află în categoria de risc datorită virusului și a greutăților economice cauzate de răspândirea lui; inițiativele prezentate în Serviciul Mondial de Știri Bahá’í, în această privință, sunt doar câteva din nenumăratele inițiative care încep să se desfășoare. Acestea sunt completate de eforturi de a examina, promova și cultiva acele calități spirituale de care este cea mai mare nevoie în această perioadă. Multe dintre aceste eforturi au loc, în mod necesar, în cadrul familiilor sau în solitudine, dar acolo unde condițiile o permit sau mijloacele de comunicare fac acest lucru posibil, un sentiment de extraordinară solidaritate este, în mod activ cultivat, în sufletele celor care se află în circumstanțe asemănătoare. Dinamica vieții de comunitate, atât de importantă pentru progresul colectiv, nu va fi înăbușită.

Spiritul nostru a fost înălțat văzând cu câtă pricepere Adunările Spirituale Naționale, generalii neabătuți ai Armatei Luminii, și-au călăuzit comunitățile și au dat formă răspunsului lor în fața crizei. Ei au fost sprijiniți puternic de Consilieri și de Membrii Corpului Auxiliar care, ca întotdeauna, au înălțat în mod eroic stindardul servirii pline de iubire. Asigurându-se că sunt bine informați cu privire la de multe ori rapid schimbătoarele condiții din țările lor, Adunările au făcut aranjamente necesare pentru administrarea treburilor Cauzei și în mod deosebit pentru organizarea alegerilor, acolo unde acest lucru a rămas posibil. Prin comunicări regulate, instituții și agenții au oferit sfaturi înțelepte, asigurări mângâietoare și încurajare constantă. În multe cazuri, ei au început de asemenea să identifice temele constructive care se ivesc din discursurile ce se deschid în societățile lor. Așteptarea pe care am exprimat-o în mesajul nostru de Naw-Rúz cum că acest test al puterii de îndurare a umanității îi va conferi acesteia o mai adâncă înțelegere pătrunzătoare este deja îndeplinită. Conducători, gânditori proeminenți și comentatori au început să exploreze concepte fundamentale și aspirații îndrăznețe care, în vremurile din urmă, mai degrabă au lipsit din discursul public. În prezent acestea sunt doar licăriri timpurii, totuși ele sugerează posibilitatea că un moment de conștientizare colectivă ar putea urma.

Mângâierea pe care o găsim văzând reziliența lumii Bahá’í manifestându-se în acțiune este afectată de tristețea pe care ne-o stârnesc urmările pandemiei pentru umanitate. Vai, suntem conștienți că și credincioșii și cei apropiați lor își au partea lor de suferință. Distanța față de prieteni și cunoștințe pe care, datorită cerințelor de securitate publică, atât de mulți oameni din lume trebuie să o mențină acum, va duce pentru unii, la o despărțire permanentă. La fiecare răsărit de soare pare sigur că mai multe agonii vor fi îndurate înainte de apusul soarelui. Fie ca promisiunea reunirii pe tărâmurile eterne să ofere alinare acelora care i-au pierdut pe cei dragi. Ne rugăm pentru înseninarea inimilor lor și pentru ca harul lui Dumnezeu să-i înconjure pe cei ale căror educație, ocupație, cămine, sau chiar mijloace de trăi de la o zi la alta sunt acum sub semnul întrebării. Pentru voi și pentru aceia pe care îi îndrăgiți și pentru toți compatrioții voștri, Îl implorăm pe Bahá’u’lláh și ne rugăm cu ardoare pentru binecuvântările și favoarea Lui.

Oricât de lung și de dificil ar fi drumul la capătul căruia trebuie să ajungem, suntem pe deplin încredințați în tăria voastră morală și determinarea voastră de a termina călătoria. Vă folosiți de rezervele voastre de speranță, credință, mărinimie, așezând nevoile altora înaintea propriilor nevoi, îngăduindu-le celor deprivați să fie hrăniți spiritual, celor care sunt din ce în ce mai însetați de răspunsuri să fie satisfăcuți și celor care tânjesc să muncească pentru îmbunătățirea lumii să primească mijloacele prin care să o facă. Cum ne-am putea aștepta la mai puțin din partea credincioșilor adepți ai Frumuseții Binecuvântate?

Ultimele cuvinte dintr-un foarte memorabil capitol din istoria Cauzei au fost acum scrise, iar pagina se întoarce. Acest Riḍván marchează încheierea unui an extraordinar, a unui Plan de cinci ani și a unei serii întregi de planuri care a început în 1996. O nouă serie de planuri ne cheamă cu putere, cu ceea ce promite să fie o perioadă deosebit de importantă de douăsprezece luni, servind ca preludiu al unui nou efort de un an care urmează să înceapă la următorul Riḍván. Vedem în fața noastră o comunitate care a câștigat forță rapid și este gata să facă pași mari înainte. Dar trebuie să nu existe nici un fel de iluzii cu privire la cât de multă strădanie a fost necesară pentru a ajunge în acest punct și la cât de greu au fost câștigate înțelegerile pătrunzătoare dobândite pe parcurs: lecțiile învățate vor da formă viitorului comunității și relatarea modului în care ele au fost învățate aruncă lumină asupra a ceea ce va urma.

Deceniile de dinainte de 1996, bogate în progrese și înțelegeri pătrunzătoare proprii, nu lăsaseră nici o îndoială că un număr mare de oameni din multe societăți erau gata să intre sub stindardul Credinței. Cu toate acestea, oricât de încurajatoare au fost cazurile de înrolări pe scară largă, acestea nu au dus la un proces de creștere sustenabil care să poată fi cultivat în medii diverse. Comunitatea era confruntată cu întrebări profunde cărora nu le putea răspunde în mod adecvat, deoarece, în acel moment, nu avea destulă experiență. Cum ar putea eforturile care vizau expansiunea să meargă mână în mână cu procesul de consolidare și să soluționeze provocarea de lungă durată, aparent de nerezolvat a creşterii sustenabile? Cum s-ar putea forma indivizi, instituții și comunități, care să fie în stare să transpună învățăturile lui Bahá’u'lláh în acțiune? Și cum ar putea cei care erau atrași de învățături să devină protagoniști într-o întreprindere spirituală globală?

Așa s-a întâmplat că, acum un sfert de secol, o comunitate Bahá’í care încă putea număra trei Mâini ale Cauzei lui Dumnezeu în primele sale rânduri s-a angajat într-un Plan de Patru Ani, diferit de cele de dinaintea lui, prin concentrarea sa asupra unui singur scop: un progres semnificativ în procesul intrării în trupe. Acest scop a ajuns să definească seria Planurilor care a urmat. Comunitatea ajunsese deja să înțeleagă că acest proces nu consta doar în intrarea în Credință a unor grupuri de dimensiuni considerabile și că el nu se va întâmpla spontan; acest proces implica procese de extindere și consolidare care să aibe scopuri clare și să fie sistematice și accelerate. Această întreprindere ar necesita participarea în cunoștință de cauză a unui foarte mare număr de suflete, iar în 1996, lumea Bahá’í a fost convocată pentru a prelua vasta provocare educațională pe care aceasta o presupunea. Ea a fost chemată să înființeze o rețea de institute de pregătire concentrate pe

generarea unui flux tot mai mare de indivizi înzestrați cu capacitățile necesare pentru a susține procesul de creștere.

Prietenii s-au apucat de această sarcină conștienți de faptul că, în pofida victoriilor lor anterioare în câmpul propovăduirii, în mod clar, au avut multe de învățat despre ce capacități să dobândească și, ceea ce era de o importanță vitală, cum le puteau dobândi. În multe feluri, comunitatea ar învăța prin acțiune și lecțiile învățate, odată ce fuseseră distilate și rafinate prin aplicarea lor în diverse contexte de-a lungul timpului, ar fi, în cele din urmă, încorporate în materiale educaționale. S-a recunoscut că anumite activități erau un răspuns natural la nevoile spirituale ale unei populații. Cercurile de studiu, lecțiile pentru copii, întâlnirile devoționale și mai târziu grupurile de juniori s-au remarcat ca fiind de o importanță centrală în acest sens și s-a observat că atunci când ele sunt întrețesute cu activități conexe, dinamica generată putea da naștere unui model vibrant de viață comunitară. Și pe măsură ce numărul participanților la aceste activități de bază a crescut, o nouă dimensiune a fost adăugată scopului lor inițial. Ele au ajuns să servească drept portaluri prin care tineri, adulți și familii întregi din întreaga societate puteau intra în contact cu Revelația lui Bahá’u'lláh. De asemenea, devenea evident cât de practic era să se ia în considerare strategiile pentru activitatea de construire a comunității în contextul „zonei geografice”: o arie geografică de dimensiuni gestionabile, cu caracteristici sociale și economice distincte. A început să fie cultivată o capacitate de pregătire a unor planuri simple la nivelul zonei geografice și din astfel de planuri, s-au ivit programe pentru creșterea Credinței, organizate în perioade ce aveau să devină cicluri de activitate de trei luni. Un aspect important care a dat claritate a apărut de timpuriu: mișcarea indivizilor printr-o secvență de cursuri dă impuls și este perpetuată de mișcarea zonelor geografice de-a lungul unui continuum de dezvoltare. Această relație complementară i-a ajutat pe prietenii de pretutindeni să evalueze dinamica creșterii în propriile împrejurimi și să traseze o cale spre o tărie sporită. Odată cu trecerea timpului, s-a dovedit rodnic să vedem ceea ce se întâmpla într-un grup atât din perspectiva a trei imperative educaționale - servirea copiilor, juniorilor și tinerilor și adulților - cât și din perspectiva ciclurilor de activitate esențiale pentru ritmul de creștere. În decursul unei perioade de douăzeci și cinci de ani de efort, multe dintre cele mai recunoscute caracteristici ale procesului de creștere pe care le vedem astăzi deveneau bine stabilite.

Pe măsură ce eforturile prietenilor s-au intensificat, diferite principii, concepte și strategii cu relevanță universală pentru procesul de creștere au început să se cristalizeze într-un cadru de acțiune care putea evolua pentru a cuprinde elemente noi. Acest cadru s-a dovedit fundamental pentru eliberarea unei extraordinare vitalități. I-a ajutat pe prieteni să-și canalizeze energiile în moduri care, după cum arătase experiența, au fost favorabile creșterii unor comunități sănătoase. Dar un cadru nu este o formulă. Luând în considerare diversele elemente ale cadrului atunci când se evaluează realitatea unei zone geografice, a unei localități sau, pur și simplu, a unei vecinătăți, s-ar putea dezvolta un model de activitate care să se bazeze pe ceea ce restul lumii Bahá'í învăța, în timp ce era încă un răspuns la particularitățile acelui loc. O dihotomie între cerințele rigide, pe de o parte, și preferințele personale nelimitate, pe de altă parte, a făcut loc unei înțelegeri mai nuanțate a varietății de mijloace prin care indivizii ar putea susține un proces care, în miezul său, era coerent și continuu rafinat pe măsură ce experiența era acumulată. Să nu existe nicio îndoială cu privire la progresul reprezentat de apariția acestui cadru: implicațiile pentru armonizarea și unificarea eforturilor întregii lumi Bahá’í și propulsarea marșului său înainte au fost de mare însemnătate.

Pe măsură ce un Plan s-a succedat altuia, iar implicarea în activitatea de construire a comunității a căpătat o bază mai largă, progresele la nivelul culturii au devenit mai pronunțate. De exemplu, importanța educării generațiilor tinere, precum și potențialul extraordinar reprezentat în mod deosebit de juniori au căpătat o mai largă apreciere. Suflete care se ajută și se însoțesc unele pe altele de-a lungul unei căi comune, lărgind constant cercul sprijinului reciproc, acesta a devenit modelul la care aspirau toate eforturile ce vizau dezvoltarea capacității de servire. Chiar și interacțiunile prietenilor unii cu alții și cu cei din jur au suferit o schimbare, pe măsură ce a fost conștientizată puterea conversațiilor semnificative de a aprinde și susține susceptibilitățile spirituale. Și în mod semnificativ, comunitățile Bahá’í au adoptat o orientare din ce în ce mai orientată către exterior. Orice suflet receptiv la viziunea Credinței ar putea să devină un participant activ - chiar un promotor și facilitator - al activităților educaționale, al întâlnirilor devoționale și al altor elemente ale activității de construire a comunității; dintre aceste suflete, multe și-ar declara credința în Bahá’u'lláh. Într-adevăr, pe măsură ce procesul de Institut a fost consolidat în regiune după regiune, numărul de persoane implicate în activitatea Planului, extinzându-se chiar și la cei care au cunoscut recent Credința, a crescut rapid. Dar acest lucru nu a fost determinat de o simplă preocupare pentru creșterea numerică. O viziune a transformării personale și colective care au loc simultan, bazate pe studiul Cuvântului lui Dumnezeu și pe o apreciere a capacității fiecărei persoane de a deveni protagonist într-o dramă spirituală profundă, a dat naștere unui sentiment de strădanie comună.

Una dintre cele mai izbitoare și inspiratoare caracteristici ale acestei perioade de douăzeci și cinci de ani a fost servirea prestată de tinerii Bahá’í, care cu credință și vitejie și-au asumat locul lor de drept în fruntea eforturilor comunității. Ca propovăduitori ai Cauzei și educatori ai tinerilor, în calitate de facilitatori mobili și pionieri interni, de coordonatori ai zonelor geografice și membri ai agențiilor Bahá’í, tineri de pe cinci continente s-au mobilizat spre a-și servi comunitățile cu devotament și sacrificiu. Maturitatea pe care au demonstrat-o, în îndeplinirea sarcinilor de care depinde avansarea Planului Divin, exprimă vitalitatea lor spirituală și angajamentul lor de a salvgarda viitorul umanității. Ca recunoaștere a acestei maturizări din ce in ce mai evidente, am decis ca, imediat după acest Riḍván, în timp ce vârsta la care un credincios devine eligibil pentru a sluji într-o Adunare Spirituală va rămâne cea de douăzeci și unu de ani, vârsta la care un credincios poate vota în alegerile Bahá’í va fi cea de optsprezece ani. Nu avem nicio îndoială că tinerii Bahá’í de această vârstă, de pretutindeni, justifică încrederea noastră în capacitatea lor de a-și îndeplini „în mod conștiincios și sârguincios” „datoria sacră” la care este chemat fiecare elector Bahá’í.

Suntem conștienți că, în mod natural, realitățile comunităților diferă foarte mult. Diferite comunități naționale și diferite locuri din acele comunități au început această serie de Planuri pe când se aflau în diferite puncte de dezvoltare; de atunci, ele s-au dezvoltat cu viteze diferite și au atins diferite niveluri de progres. Acest lucru, în sine, nu este nimic nou. Dintotdeauna condițiile din diferite locuri au variat, la fel și gradul de receptivitate găsit acolo. Dar noi percepem, de asemenea, un flux crescând, prin care capacitatea, încrederea și experiența acumulată a majorității comunităților sunt în creștere, susținute fiind de succesul comunităților lor surori de aproape și de departe. De exemplu, în timp ce sufletelor care s-au mobilizat pentru a deschide o nouă localitate în 1996 nu le lipseau defel curajul, credința și devotamentul, astăzi omologii lor de pretutindeni combină aceleași calități cu cunoștințe, înțelegeri pătrunzătoare și abilități care reprezintă acumularea a douăzeci și cinci de ani de efort depus de către întreaga lume Bahá’í pentru a sistematiza și rafina munca de expansiune și consolidare.

Indiferent de punctul de plecare al unei comunități, aceasta a avansat procesul de creștere atunci când a combinat calități cum ar fi credința, perseverența și dedicația cu disponibilitatea de a învăța. De fapt, o moștenire de preț a acestei serii de Planuri este recunoașterea pe scară largă a faptului că orice efort către progres începe cu o orientare spre învățare. Simplitatea acestui precept nu reușește să ne ofere o impresie adevărată a semnificației implicațiilor care decurg din el. Nu ne îndoim că, în timp, fiecare regiune geografică, va progresa de-a lungul continuumului dezvoltării; comunitățile care au avansat cel mai rapid, în raport cu cele ale căror circumstanțe și posibilități erau similare, au arătat o capacitate de a încuraja unitatea de gândire și de a învăța despre acțiunea eficientă. Și au făcut aceste lucruri fără a ezita să acționeze.

Un angajament față de învățare însemna, de asemenea, să fii pregătit să greșești - și uneori, desigur, greșelile au adus disconfort. Nu a fost surprinzător faptul că, noi metode și abordări au fost întreprinse în mod ineficient, la început, din cauza lipsei de experiență; ocazional, o capacitate nou dobândită, de vreun fel, a fost pierdută în timp ce comunitatea era absorbită în dezvoltarea alteia. Să ai cea mai bună intenție nu este o garanție împotriva pașilor greșiți, iar trecerea peste ei necesită atât smerenie, cât și detașare. Când o comunitate a rămas hotărâtă să arate răbdare și să învețe din greșelile care apar în mod natural, progresul nu a fost niciodată de neatins.

Pe la jumătatea seriei de Planuri, implicarea comunității în viața societății a început să devină centrul unei atenții mai directe. Credincioșii au fost încurajați să considere acest aspect gândindu-se la două domenii de efort interconectate - acțiunea socială și participarea la discursurile predominante ale societății. Acestea, desigur, nu erau alternative la munca de expansiune și consolidare, și cu atât mai puțin distrageri de la aceasta: ele erau inerente acestei munci, incluse in ea. Cu cât resursele umane la care ar putea apela o comunitate ar fi mai mari, cu atât mai mare ar deveni capacitatea ei de a folosi înțelepciunea conținută în Revelația lui Bahá’u'lláh pentru a face față provocărilor zilei - de a transpune învățăturile Sale în realitate. Și tulburatele treburi ale omenirii din această perioadă păreau să sublinieze cât de disperată era nevoia ei pentru remediul prescris de Medicul Divin. În toate acestea era implicată o concepție a religiei foarte diferită de cele care aveau influență în lume în general: o concepție care a recunoscut religia ca pe forța puternică care propulsează o civilizație în continuu progres. S-a înțeles și faptul că o asemenea civilizație nu s-ar ivi spontan, de la sine - era misiunea adepților lui Bahá’u'lláh să trudească pentru apariția sa. O astfel de misiune cerea aplicarea aceluiași proces sistematic de învățare atât strădaniei acțiunii sociale cât și implicării în discursul public.

Privită din perspectiva ultimelor două decenii și jumătate, capacitatea pentru acțiune socială a crescut semnificativ, ducând la o extraordinară eflorescență a activității. Comparativ cu 1996, când aproximativ 250 de proiecte de dezvoltare economică și socială, erau susținute de la an la an, acum există 1.500 și numărul organizațiilor de inspirație Bahá’í s-a mărit de patru ori, depășind 160. Peste 70.000 de acțiuni sociale de bază, inițiative de scurtă durată, sunt întreprinse în fiecare an, numărul lor crescând de cincizeci de ori. Așteptăm cu nerăbdare o creștere continuă a tuturor acestor strădanii, rezultată din sprijinul plin de dedicație și stimulul oferit acum de Organizația Internațională de Dezvoltare Bahá’í. Între timp, participarea Bahá’í la discursurile predominante ale societății a crescut de asemenea imens. Pe lângă numeroasele ocazii în care prietenii găsesc că pot oferi o perspectivă Bahá’í în conversații care apar la locul de muncă sau într-un context personal, participarea mai formală la discursuri a avansat semnificativ. Avem în vedere nu numai eforturile mult extinse și contribuțiile din ce în ce mai sofisticate ale Comunității Internaționale Bahá’í - care în această perioadă a adăugat Birouri în Africa, Asia și Europa - dar și munca unei extrem de amplificate, mult fortificate rețele de Birouri Naționale de Afaceri Externe, pentru care acest domeniu de activitate a devenit principala preocupare; în plus, au existat contribuții perspicace și notabile făcute de credincioși individuali în domenii specifice. Toate acestea merg într-un fel spre explicarea stimei, aprecierii și admirației pe care liderii de gândire și alte figuri importante la toate nivelurile societății le-au exprimat, iar și iar, față de Credință, adepții ei și activitățile acestora.

Trecând în revistă întreaga perioadă de douăzeci și cinci de ani, suntem uimiți de progresele de multe feluri, realizate concomitent de lumea Bahá’í. Viața sa intelectuală a prosperat, așa cum a fost demonstrat nu numai de progresele sale în toate domeniile de activitate deja discutate, ci și prin volumul de literatură de înaltă calitate publicat de autori Bahá’í, prin dezvoltarea unor spații pentru explorarea anumitor discipline în lumina Învățăturilor și prin impactul seminariilor universitare și postuniversitare oferite în mod sistematic de Institutul de Studii pentru Prosperitatea Globală, care, în colaborare cu instituțiile Cauzei, servește acum tineri Bahá’í din peste 100 de țări. Eforturile de ridicare a Caselor de Adorație au fost accelerate în mod vizibil. Ultimul Templu Mamă a fost ridicat în Santiago, Chile și au fost inițiate proiecte pentru construirea a două Mashriqu’l-Adhkár naționale și cinci locale. Casele de Adorație din Battambang, Cambodgia și Norte del Cauca, Columbia, și-au deschis deja porțile. Templele Bahá’í, fie ele de curând dedicate sau înființate demult, ocupă o poziție din ce în ce mai centrală în viața de comunitate. Suportul material oferit de masa credincioșilor individuali pentru nenumăratele eforturi întreprinse de prietenii lui Dumnezeu a fost nestăvilit. Privite pur și simplu ca o măsură a vitalității spirituale colective, generozitatea și sacrificiul cu care, într-un moment de tulburare economică considerabilă, decisivul flux de fonduri a fost menținut - ba nu, revigorat - sunt cât se poate de grăitoare. În domeniul administrației Bahá’í, capacitatea Adunărilor Spirituale Naționale de a gestiona treburile comunităților lor, în toată complexitatea lor crescândă, a fost considerabil îmbunătățită. Au beneficiat în special de noi culmi de colaborare cu Consilierii, care au avut un rol important în sistematizarea adunării înțelegerilor pătrunzătoare din câmpul activităților din întreaga lume și în asigurarea diseminării acestora pe scară largă. Aceasta a fost, de asemenea, perioada în care Consiliul Bahá’í Regional a apărut ca instituție a Cauzei cu drepturi depline, iar în 230 de regiuni acum, Consiliile și acele institute de pregătire de care ele sunt responsabile s-au dovedit indispensabile avansării procesului de creștere. În 2005 a fost înființat Consiliul Internațional al Împuterniciților Ḥuqúqu'lláh, pentru a extinde în viitor funcțiile Împuternicitului Șef al Ḥuqúqu'lláh, Mâna Cauzei lui Dumnezeu 'Alí-Muḥammad Vargá; Consiliul coordonează astăzi eforturile a nu mai puțin de 33 de Consilii naționale și regionale ale împuterniciților răspândite acum pe tot globul, care la rândul lor călăuzesc munca a peste 1.000 de reprezentanți. Evoluțiile care au avut loc la Centrul Mondial Bahá’í în aceeași perioadă sunt multe: finalizarea Teraselor Mausoleului lui Báb și a două clădiri ale Arcului și începutul construcției Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá, ca să nu mai vorbim de o serie de proiecte de consolidare și prezervare a prețioaselor Locuri Sfinte ale Credinței. Mausoleul lui Bahá’u'lláh și Mausoleul lui Báb au fost recunoscute ca situri ale Patrimoniului Mondial, locuri de o inestimabilă semnificație pentru omenire. Publicul a venit la acestea locații sacre cu sutele de mii, numărul vizitatorilor apropiindu-se de un milion și jumătate în unii ani, iar Centrul Mondial a primit în mod regulat sute de pelerini simultan, uneori mai mult de 5.000 într-un an, împreună cu un număr similar de vizitatori Bahá’í; suntem încântați la fel de mult de numerele crescute, precum și de zecile de popoare și națiuni diferite reprezentate de cei care se împărtășesc din darul pelerinajului. Traducerea, publicarea și diseminarea Textele Sfinte au fost, de asemenea, foarte mult accelerate, în paralel cu dezvoltarea

Bibliotecii de Referințe Bahá’í, unul dintre cei mai notabili membri ai familiei în creștere de site-uri web asociate cu Bahai.org, site care el însuși este acum disponibil în zece limbi. O varietate de birouri și agenții au fost înființate, situate fie la Centrul Mondial, fie în alte părți, însărcinate cu sprijinirea procesului de învățare care se desfășoară în multiplele domenii de strădanie de pe tot cuprinsul lumii Bahá’í. Toate acestea, surorile și frații noștri întru Credință, nu sunt decât o fracțiune din povestea pe care am putea-o spune despre roadele devoțiunii voastre față de Acela care a fost Nedreptățitul Lumii. Nu putem decât să fim ecoul puternicelor cuvinte rostite odată de preaiubitul Dascăl atunci când, copleșit de emoție, a strigat: „O Bahá’u'lláh! Ce ai făurit?”

*

De la panorama unui sfert de secol crucial, ne îndreptăm acum atenția către cel mai recent Plan de Cinci Ani, un plan destul de diferit, în multe feluri, de oricare altul dintre cele care l-au precedat. În acest Plan i-am îndemnat pe bahá’íi lumii să se bazeze pe tot ceea ce învățaseră în precedenții douăzeci de ani și să pună din plin în aplicare această învățare. Suntem încântați că speranțele noastre în această privință au fost mai mult decât împlinite, dar, în timp ce, în mod natural, ne-am aștepta la lucruri mari de la urmașii Frumuseții Binecuvântate, caracterul a ceea ce a fost realizat prin eforturile lor herculeene a fost cu adevărat uluitor. A fost culminarea unei realizări la care s-a trudit douăzeci și cinci de ani.

Planul a fost deosebit de memorabil pentru că a fost trisecat de două bicentenare sacre, fiecare dintre ele galvanizând comunitățile locale din întreaga lume. Compania credincioșilor a demonstrat, pe o scară care nu a fost niciodată atinsă anterior și cu relativă ușurință, o capacitate de a angrena oameni din toate secțiunile societății în onorarea vieții unei Manifestări a lui Dumnezeu. Acesta a fost un puternic indicator a ceva mai larg: abilitatea de a canaliza eliberarea unor imense energii spirituale pentru progresul Cauzei. Atât de magnific a fost răspunsul încât în

în multe locuri, Credința a fost propulsată din obscuritatea în care se afla până la nivelul național. O receptivitate marcată la Credință a devenit evidentă în contexte neașteptate, poate chiar desconsiderate. Mii și mii de oameni au fost încântați de întâlnirea lor cu spiritul devoțional care este astăzi caracteristic comunităților Bahá’í de pretutindeni. Viziunea a ceea ce este posibil prin celebrarea unei Zile Sfinte Bahá’í a fost extinsă nemăsurat.

Realizările Planului, pur și simplu în termeni numerici, le-au eclipsat rapid pe cele ale tuturor Planurilor care îl precedaseră începând cu 1996. La începutul acestui Plan, exista capacitatea de a desfășura puțin peste 100.000 de activități de bază la un moment dat, o capacitate care era rodul a douăzeci de ani de eforturi comune. Acum, 300.000 de activități de bază sunt susținute simultan.

Numărul participanților la acele activități a crescut la peste două milioane, ceea ce este, de asemenea, o creștere de aproape trei ori. Există 329 de institute de pregătire naționale și regionale în funcțiune și capacitatea acestora este evidențiată de faptul că trei sferturi de milion de oameni au fost capabili să finalizeze cel puțin o carte a secvenței; în general, numărul cursurilor parcurse de indivizi este acum

de asemenea, două milioane - o creștere cu mult peste o treime în cinci ani.

Intensitatea crescută cu care sunt continuate programele de creștere din întreaga lume spune propria ei poveste impresionantă. În acest interval de cinci ani, lansaserăm chemarea ca creșterea să fie accelerată în fiecare dintre cele 5.000 de zone geografice unde fusese începută. Acest imperativ a devenit impulsul unor strădanii serioase în întreaga lume. Ca urmare, numărul programelor intensive de creștere s-a dublat și se ridică acum la aproximativ 4.000. Dificultăți legate de deschiderea de noi sate și vecinătăți către Credință în mijlocul unei crize mondiale de sănătate sau de extinderea activităților care se aflau într-un stadiu incipient atunci când a început pandemia, au împiedicat atingerea unui total și mai mare în ultimul an al Planului. Cu toate acestea, sunt mai multe de spus. La începutul Planului, ne exprimaserăm speranța ca numărul de zone geografice în care prietenii trecuseră de cel de-al treilea jalon de-a lungul unui continuum de creștere, ca urmare a faptului că au învățat cum să primească un număr mare de oameni în îmbrățișarea activităților lor, să crească cu încă câteva sute. Acel total a fost apoi de aproximativ 200, răspândite în aproximativ 40 de țări. După cinci ani, acest număr a crescut la un nivel uimitor de 1.000 în aproape 100 de țări - un sfert din toate programele intensive de creștere din lume și o realizare depășind cu mult așteptările noastre. Și totuși nici aceste cifre nu dezvăluie cele mai înalte culmi pe care s-a avântat comunitatea. Există peste 30 de zone geografice în care numărul activităților de bază susținute depășește 1.000; pe alocuri, totalul este de câteva mii, implicând participarea a peste 20.000 de persoane într-o singură zonă geografică. Un număr tot mai mare de Adunări Spirituale Locale supraveghează acum desfășurarea programelor educaționale care se adresează practic tuturor copiilor și juniorilor dintr-un sat; aceeași realitate începe să apară și în câteva vecinătăți urbane. Implicarea în Revelația lui Bahá’u'lláh a depășit, în cazuri notabile, persoane, familii și rudenii extinse - lucrul la care suntem martori acum este mișcarea populațiilor către un centru comun. Uneori, vechi ostilități dintre grupuri opuse sunt lăsate în urmă și anumite structuri sociale și dinamici se transformă în lumina învățăturilor divine.

Nu putem decât să fim încântați la culme în fața unor progrese atât de impresionante. Puterea de clădire a societății a Credinței lui Bahá’u'lláh se manifestă cu o claritate din ce în ce mai mare și acesta este un fundament ferm pe care se va construi viitorul Plan de Nouă Ani. După cum se sperase, zonele geografice de o forță marcată, s-au dovedit a fi rezervoare de cunoștințe și resurse pentru vecinii lor. Și regiunile în care există mai mult de o astfel de zonă geografică au dezvoltat mai ușor mijloacele pentru accelerarea creșterii în zonă geografică, după zonă geografică. Cu toate acestea, ne simțim obligați să accentuăm din nou faptul că progresul a fost aproape universal; diferența între progresul dintr-un loc și cel din altul este de grad. Înțelegerea colectivă pe care comunitatea o are asupra procesului intrării în trupe și încrederea ei că este în stare să stimuleze acest proces în orice set de împrejurări au crescut până la niveluri care erau de neimaginat în deceniile trecute. Întrebările profunde care se profilaseră de atât de mult timp, și care au fost aduse în centrul atenției în 1996, au primit un răspuns convingător din partea lumii Bahá’í. Există o generație de credincioși ale căror vieți, în întregimea lor, poartă amprenta progresului comunității. Dar amploarea tangibilă a ceea ce s-a întâmplat în acele numeroase zone geografice în care frontierele învățării sunt extinse a transformat un avans semnificativ în procesul intrării în trupe într-un avans cu o semnificație deosebită pentru viitor, unul de proporții istorice.

Mulți vor fi familiarizați cu modul în care Păzitorul a împărțit erele Credinței în epoci consecutive; a cincea epocă a erei formative a început în 2001. Mai puțin cunoscut este faptul că Păzitorul a făcut, de asemenea, referire specifică la existența unor epoci ale Planului Divin și stadii ale acelor epoci. Ținut în suspensie două decenii, în timp ce organele locale și naționale ale Ordinii Administrative erau ridicate și consolidate, Planul Divin conceput de ‘Abdu’l-Bahá a fost inaugurat oficial în 1937, odată cu începerea primei etape din prima sa epocă: Planul de Șapte Ani atribuit de Păzitor Comunității Bahá’í Nord-Americane. Această primă epocă a luat sfârșit în 1963, după încheierea Cruciadei de Zece Ani, care dusese la fluturarea stindardului Credinței în întreaga lume. Stadiul inițial al celei de a doua epoci a fost primul Plan de Nouă Ani, căruia i-au urmat nu mai puțin de zece Planuri cu durate cuprinse între douăsprezece luni și șapte ani. În zorii celei de a doua epoci, lumea Bahá’í era deja martoră la cele mai timpurii aspecte ale acelei intrări în trupe în rândurile Credinței care fusese prevăzută de Autorul Planului Divin; în deceniile următoare, generații de credincioși devotați din sânul Comunității Celui Mai Mare Nume au lucrat în Podgoria Divină pentru a cultiva condițiile necesare unei creșteri sustenabile, pe scară largă. Și în acest glorios sezon al Riḍvánului, cât de abundente sunt roadele acelor osteneli! Fenomenul unor numere considerabile de oameni care amplifică activitățile comunității, aprinzând scânteia Credinței și mobilizându-se cu iuțeală pentru a servi în primele rânduri ale Planului a încetat să mai fie o prognoză susținută de credință și a devenit o realitate recurentă. Un astfel de progres marcat și demonstrabil se cere să fie consemnat în analele Cauzei. Cu inimile pline de încântare, vă anunțăm că cea de a treia epocă a Planului Divin al Dascălului a început. Stadiu după stadiu, epocă după epocă Planul Său se va desfășura, până când lumina Împărăției va lumina fiecare inimă.

Iubiți prieteni, nicio trecere în revistă a întreprinderii de cinci ani care a încheiat cea de a doua epocă a Planului Divin nu ar fi completă fără o referire specială la tulburările care au însoțit ultimul său an și care persistă încă. Restricțiile privind interacțiunile între persoane care au fluctuat în majoritatea țărilor în această perioadă ar fi putut da eforturilor colective ale comunității o lovitură severă, de pe urma căreia, ea ar fi putut avea nevoie de ani de zile pentru a-și reveni, dar există două motive pentru care acest lucru nu s-a întâmplat. Unul a fost conștientizarea larg răspândită a faptului că datoria Bahá’ílor de a servi omenirea, nu este niciodată mai arzătoare decât în vremuri de primejdie și adversitate. Celălalt a fost creșterea extraordinară în lumea Bahá’í a capacității de a exprima acea conștiință. Obișnuiți de mulți ani să adopte modele de acțiune sistematică, prietenii și-au folosit creativitatea și simțul scopului pentru a face față unei crize neprevăzute, asigurându-se în același timp că noile abordări pe care le-au dezvoltat erau coerente cu cadrul la a cărui perfecționare trudiseră de-a lungul unor planuri succesive. Greutățile serioase pe care le îndură bahá’íi, la fel ca și compatrioții lor din toate țările nu ar trebui trecute cu vederea; totuși, străbătând mari dificultăți, credincioșii și-au păstrat concentrarea. Resurse au fost direcționate către comunitățile care aveau nevoie de ele, alegerile s-au desfășurat oriunde a fost posibil și, în toate circumstanțele, instituțiile Cauzei au continuat să își îndeplinească atribuțiile. Au fost chiar pași îndrăzneți înainte. Adunarea Spirituală Națională din São Tomé și Príncipe va fi reînființată în acest Riḍván și vor fi ridicați doi noi piloni ai Casei Universale a Dreptății: Adunarea Spirituală Națională din Croația, cu sediul în Zagreb, și Adunarea Spirituală Națională din Timorul de Est, cu sediul în Dili.

Și astfel începe Planul de Un An. Scopul și cerințele sale au fost deja stabilite în mesajul nostru trimis de Ziua Legământului; acest Plan, deși scurt, va fi suficient pentru a pregăti lumea Bahá’í pentru Planul de Nouă Ani care urmează. O perioadă de potență specială, care s-a deschis la o sută de ani după revelarea Tabletelor Planului Divin, se va încheia în curând odată cu centenarul Înălțării lui ‘Abdu’l-Bahá, marcând încheierea primului secol al erei formative și începutul celui de-al doilea. Compania credincioșilor intră în acest nou Plan într-un moment în care umanitatea, mustrată prin expunerea vulnerabilității sale, pare mai conștientă de necesitatea colaborării pentru a adresa provocările globale. Cu toate acestea, obiceiurile persistente vădind competiția, interesul personal, prejudecățile și îngustimea minții continuă să împiedice mișcarea spre unitate, în ciuda numărului tot mai mare de persoane din societate care arată prin cuvinte și fapte cum și ei tânjesc după o mai mare acceptare a unității inerente a umanității. Ne rugăm ca familia națiunilor să poată reuși să pună deoparte diferențele dintre ele în interesul binelui comun. Fără a ține seama de incertitudinile care învăluie lunile următoare, Îl rugăm pe Bahá'u'lláh să facă astfel încât confirmările care i-au susținut pe adepții Săi atât de mult timp să fie încă și mai abundente astfel încât voi să puteți fi purtați mai departe în misiunea voastră, cu liniștea netulburată de zbuciumul unei lumi a cărei nevoie de mesajul Său vindecător este din ce în ce mai acută.

Planul Divin intră într-o nouă epocă și într-un nou stadiu. Pagina este întoarsă.

Simțim o bucurie enormă adresându-ne unei comunități ale cărei principii înalte și înalte hotărâri sunt pe măsura înaltei sale chemări. Cât de mare, nespus de mare este dragostea noastră pentru voi, și cum se înalță spiritele noastre văzând sincera și devotata voastră strădanie de a trăi vieți modelate de Învățăturile lui Bahá’u’lláh și de a oferi apele dătătoare de viață ale Revelației Sale unei lumi mistuite de sete. Puternicul vostru simț al scopului este evident. Expansiunea și consolidarea, acțiunea socială și participarea la discursul societății continuă ritmic, iar coerența naturală a acestor întreprinderi la nivelul zonei geografice devine tot mai vizibilă. Nicăieri nu este mai clar acest lucru decât în locurile unde numere tot mai mari devin angajate într-o serie de eforturi, fiecare dintre acestea fiind un mijloc de a elibera puterea de construire a societății pe care o are Credința.

În cele douăsprezece luni care au trecut de la începutul Planului de Nouă Ani, am fost încântați să vedem cum această întreprindere spirituală globală a inspirat și galvanizat prietenii și a impulsionat anumite linii de acțiune. Un accent imediat a fost pus pentru a pune în aplicare planuri care asigură ca, în fiecare țară și regiune, să apară cel puțin câte o zonă geografică în care cel de-al treilea jalon să fi fost depășit: un loc în care numere mari de oameni lucrează împreună și contribuie la viața unei comunități vibrante. Conștienți, cu toate acestea, că țelul pentru această perioadă de douăzeci și cinci de ani este de a stabili un program intensiv de creștere în fiecare zonă geografică din lume, credincioșii au început de asemenea să deschidă pentru Credință noi zone geografice și în același timp să-și intensifice eforturile în locuri cu un program de creștere existent. Este o conștientizare mărită a oportunității pentru pionieri să se ridice în toate părțile lumii – multe suflete devotate se gândesc cum ar putea răspunde la această șansă, iar mulți alții au ocupat deja posturi, în mod vizibil pe frontul local dar în măsură tot mai mare și pe plan internațional. Acesta este unul dintre cele câteva moduri în care, după cum speraserăm, un spirit de sprijin reciproc este exprimat de către prieteni pretutindeni. Comunități în care puterea a fost clădită s-au angajat să susțină progresul care se face într-un loc diferit – în altă zonă geografică, regiune, țară sau chiar în alt continent- și au fost găsite modalități creative pentru a oferi încurajare de la distanță și a permite experienței să fie împărtășită direct. În același timp, abordarea de bază de a surprinde ceea ce este învățat într-o zonă geografică, pentru a putea inspira planuri făcute pe plan local și altundeva, este practicată pe scară largă. Am fost mulțumiți să vedem că se acordă o atenție deosebită pentru a învăța cum este sporită calitatea experienței educaționale oferite de către institut. Atunci când procesul de institut prinde rădăcini într-o comunitate, efectele sale sunt dramatice. Observați, de exemplu, acele centre de activitate intensă unde locuitorii au ajuns să privească institutul de pregătire ca pe un puternic instrument care le aparține: un instrument pentru a cărui dezvoltare sănătoasă ei și-au asumat responsabilitatea principală. Știind bine că porțile Credinței rămân întotdeauna larg deschise, credincioșii învață cum să ofere încurajare celor care sunt pe punctul de a intra. A străbate calea cu asemenea suflete, și a le ajuta să treacă pragul, este un privilegiu și o bucurie specială; în fiecare context cultural, sunt multe de învățat despre dinamicile acestui moment rezonant de recunoaștere și apartenență. Și aceasta nu este totul. În timp ce în multe zone geografice eforturi de a contribui la transformarea societății sunt în stadiile cele mai timpurii, Adunări Spirituale Naționale, cu pricepere susținute ca întotdeauna de către Consilieri, urmăresc în mod activ să învețe mai mult despre felul în care aceste eforturi apar din procesul de construire a comunității. Discuții despre bunăstarea socială și materială a unui popor sunt cultivate în cadrul unor grupuri de familii și în comunități, în timp ce prietenii de asemenea găsesc căi prin care să participe în discursuri semnificative care se desfășoară în imediata lor apropiere.

În centrul tuturor celor descrise, acțiunile tinerilor strălucesc splendid. Departe de a fi simpli absorbitori pasivi de influență–fie că influența este benignă sau de alt fel–ei s-au dovedit a fi protagoniști îndrăzneți și cu discernământ ai Planului. Acolo unde o comunitate i-a văzut în această lumină și a creat condiții pentru progresul lor, tinerii au făcut mai mult decât să justifice încrederea în ei arătată. Ei le propovăduiesc Credința prietenilor lor și fac din servire fundația unor prietenii mai semnificative. Adesea, o astfel de servire ia forma educării celor care sunt mai tineri decât ei înșiși–oferindu-le nu numai educație morală și spirituală, ci adesea asistență și pentru activitatea lor școlară. Însărcinați cu o responsabilitate sacră de a întări procesul institutului, tinerii Bahá՚í împlinesc speranțele noastre prețioase.

Scena tuturor acestor eforturi este o epocă profund tulburată. Este unanim acceptat faptul că structurile actuale ale societății sunt slab pregătite să răspundă nevoilor omenirii în travaliile curente. Multe dintre lucrurile care erau considerate sigure și de neclintit sunt puse acum sub semnul întrebării, iar fermentul rezultat produce o dorință arzătoare pentru o viziune unificatoare. Corul vocilor care susțin unitatea, egalitatea și dreptatea arată cât de mulți împărtășesc aceste aspirații pentru societățile lor. Bineînțeles, nu este o surpriză pentru un adept al Frumuseții

Binecuvântate faptul că inimile ar trebui să aspire la idealurile spirituale pe care El le-a propus. Dar noi totuși găsim izbitor faptul că, într-un an în care perspectivele omenirii pentru progres colectiv au părut adesea mai sumbre, lumina Credinței a strălucit cu splendoare uimitoare în mai bine de zece mii de conferințe, la care au participat aproape un milion și jumătate de oameni, concentrați asupra mijloacelor de promovare a acelorași idealuri. Viziunea lui Bahá’u’lláh, și îndemnul Său adresat omenirii de a lucra împreună pentru îmbunătățirea lumii, a fost centrul în jurul căruia s-au adunat diverse elemente ale societății și nu este de mirare, întrucât așa cum a explicat Abdu’l-Bahá, „Fiecare comunitate din lume găsește în aceste Învățături Divine realizarea celor mai înalte aspirații ale sale.” Unii binevoitori ai omenirii ar putea fi la început atrași spre comunitate ca loc de refugiu, un adăpost de o lume polarizată și paralizată. Totuși dincolo de un adăpost, ceea ce ei găsesc sunt suflete înrudite trudind împreună pentru a construi lumea din nou.

Mult ar putea fi scris despre răspândirea geografică a conferințelor, extraordinarul impuls pe care l-au dat noului Plan, sau expresiile însuflețite de bucurie și entuziasm pe care le-au evocat din partea celor care au participat la ele. Însă în aceste câteva rânduri dorim să atragem atenția asupra însemnătății lor pentru dezvoltarea Cauzei. Ele au fost o reflectare a unei comunități Bahá’í care vede înrudire, nu diferență. Această perspectivă a făcut să fie firesc să explorezi Planul de Nouă Ani la întâlniri la care toată lumea era binevenită. Prietenii au examinat implicațiile Planului pentru societățile lor nu doar în compania unor indivizi și a unor familii, ci și a unor conducători locali și a unor autorități. Faptul de a aduce împreună atât de mulți oameni într-un singur loc a creat condițiile pentru o conversație transformativă despre progres spiritual și social, una care se desfășoară în întreaga lume. Contribuția specială pe care astfel de întruniri – în același timp deschise, înălțătoare și hotărâte – o pot face asupra unui model în expansiune a dezvoltării comunității într-o zonă geografică este o lecție valoroasă pentru instituțiile Bahá’í de reținut pentru viitor.

Și astfel compania credincioșilor intră în cel de-al doilea an al Planului cu o perspectivă proaspătă și cu o înțelegere profundă a semnificației a ceea ce urmăresc să realizeze. Cât de diferite arată acțiunile când sunt văzute în lumina puterii de construire a societății pe care o eliberează! Această perspectivă expansivă permite unei activități susținute să fie văzută ca mult mai mult decât un act de servire izolat sau doar o informație. În localitate după localitate, inițiativele urmărite arată o populație care învață cum să-și asume o responsabilitate tot mai mare pentru a naviga pe calea propriei dezvoltări. Transformarea spirituală și socială care rezultă se manifestă în viața unui popor într-o varietate de feluri. În precedenta serie de Planuri, aceasta putea fi văzută cel mai clar în promovarea educației spirituale și a adorării colective. În această nouă serie de Planuri, e nevoie ca o atenție sporită să fie acordată altor procese care urmăresc să intensifice viața unei comunități – de exemplu, prin îmbunătățirea sănătății publice, protejarea mediului înconjurător, sau folosirea mai eficientă a puterii artelor. Ceea ce este necesar pentru toate aceste aspecte complementare pentru ca bunăstarea unei comunități să avanseze este, bineînțeles, capacitatea de a se angaja în învățare sistematică în toate aceste arii – o capacitate care se bazează pe perspective pătrunzătoare din Învățături și pe bagajul de cunoștințe umane acumulat, generat prin cercetare științifică. Pe măsură ce această capacitate crește, multe vor fi realizate pe parcursul decadelor ce vor urma.

Această viziune lărgită de construire a societății are implicații vaste. Fiecare comunitate se află pe propria cale spre realizarea ei. Dar progresul dintr-un anumit loc adesea are trăsături în comun cu progresul din altul. O trăsătură este că, pe măsură ce sporește capacitatea și se multiplică puterile unei comunități locale sau naționale, atunci, când momentul potrivit va sosi, condițiile cerute pentru ridicarea unui Mashriqu՚l-Adhkár, prevăzute în mesajul nostru din 2012, vor fi până la urmă îndeplinite. După cum am indicat în mesajul nostru pe care vi l-am adresat la ultimul Riḍván, vom identifica în mod periodic locuri unde trebuie construit un Templu Bahá՚í. Suntem foarte încântați să cerem, de data aceasta, construirea Caselor locale de Adorație în Kanchanpur, Nepal, și Mwinilunga, Zambia. Dincolo de aceasta, lansăm chemarea pentru o Casă națională de Adorație în Canada, în vecinătatea vechiului Ḥaẓíratu’l-Quds național din Toronto. Aceste proiecte, și altele care trebuie începute în viitor, vor beneficia de sprijinul acordat Fondului pentru Temple de către prietenii din toate țările.

Abundente sunt binecuvântările pe care un Stăpân binevoitor a ales să le acorde celor iubiți de El. Înaltă e chemarea, magnifică perspectiva. Presante sunt timpurile în care am fost cu toții chemați să servim. Pline de ardoare, atunci, sunt rugăciunile cu care, în numele vostru și pentru eforturile voastre neobosite, implorăm la Pragul lui Bahá’u’lláh.

Cu ḍoár un án rá más pá ná lá í ncheiereá primei etápe á Plánului ḍe Nouá Ani, suntem ḍornici sá ráportá m ásuprá progresului ácestuiá — cum, prin exemple strá lucitoáre ḍe eforturi nobile, viziuneá oferitá ḍe Creḍint á umple ḍin ce í n ce mái multe inimi cu speránt á .

Procesul ḍe cres tere continuá sá ávánseze. Progrese remárcábile áu ávut loc í n ḍiferite regiuni, ácolo unḍe nu se observáse ánterior un progres semnificátiv, pe má surá ce sá má nt á Creḍint ei á ḍát noi lá stári s i cápácitáteá ḍe á lucrá cu mái multe suflete simultán á í nceput sá se mánifeste. Aceste progrese áu fost áḍeseá posibile ḍátoritá pionierilor ḍevotát i cáre, cu inimile árzá nḍ ḍe iubireá pentru Domnul lor, s-áu grá bit sá ocupe posturi pe plán intern s i í n strá iná táte, í ntr-un numá r impresionánt. I n zonele geográfice unḍe un prográm ḍe cres tere í ncepuse ḍejá, s-á ácorḍát o átent ie reí nnoitá áplicá rii, cu creátivitáte s i ingeniozitáte, á ácelor strátegii s i linii ḍe áct iune recunoscute cáre le vor permite prietenilor sá átingá ceá ḍe-á ḍouá s i á treiá borná . Iár í n zonele geográfice á cá ror fort á á fost ḍoveḍitá , licá ririle puterii Creḍint ei ḍe á construi societáteá ḍevin ḍin ce í n ce mái vizibile, pe má surá ce un moḍel vibránt s i tránsformátor ḍe viát á báhá ’í este í mbrá t is át ḍe un numá r tot mái máre ḍe suflete ánimáte.

I ntre timp, implicáreá ḍe lá firul ierbii í n viát á societá t ii á fá cut pás i remárcábili í náinte. Init iátivele comunitáre ḍe áct iune sociálá áxáte pe eḍucát ie sáu í nmult it cel mái rápiḍ, ḍár s i álte init iátive áu í nregistrát progrese, í n ḍomenii precum ágriculturá, sá ná táteá, meḍiul, emáncipáreá femeilor s i ártele. Astfel ḍe progrese sunt cel mái eviḍente í n zonele geográfice cele mái puternice, ácolo unḍe numeroáse sáte sáu veciná tá t i — chiár s i o singurá stráḍá sáu o clá ḍire ḍens populátá — áḍá postesc o populát ie cáre experimenteázá eleváreá spirituálá ce vine ḍin tránspunereá principiilor Creḍint ei í n reálitáte tángibilá . I n unele locuri, liḍeri civici s i persoáne cu responsábilitáte pentru eḍucát iá copiilor sáu ḍezvoltáreá sociálá lá nivel locál nu ḍoár cá ápeleázá lá báhá ’í pentru perspective, ci cáutá sá coláboreze í n iḍentificáreá ḍe solut ii práctice. Mái mult, ne bucurá sá veḍem cá lá nivel nát ionál s i internát ionál, moḍul í n cáre báhá ’í i áborḍeázá ánumite ḍiscursuri importánte ḍin viát á societá t ii átráge tot mái multá átent ie s i áḍmirát ie.

Plánul ḍe Nouá Ani se bázeázá pe un vást proces globál ḍe í nvá t áre, lá fel ḍe eficient í n poḍis urile Boliviei cá t s i í n suburbiile orás ului Syḍney. Acest proces ḍe í nvá t áre á ḍát nás tere unor strátegii s i áct iuni áḍáptábile oricá rui context. Este sistemátic; este orgánic; este cuprinzá tor. Creeázá conexiuni, í nflores te í n relát ii ḍinámice — í ntre fámilii, í ntre vecini, í ntre tineri s i í ntre tot i cei gátá sá ḍeviná protágonis ti í n áceástá glorioásá í ntreprinḍere. Riḍicá comunitá t i cáre ábunḍá í n potent iál. Permite í mplinireá áspirát iilor í nálte í mpá rtá s ite ḍe oámeni cáre áu fost sepárát i ḍe geográfie, limbá , culturá sáu moḍul í n cáre áu fost obis nuit i sá gá nḍeáscá , ḍár cáre ácum áu áuzit s i áu rá spuns chemá rii universále á lui

Báhá ’u’llá h ḍe á „á se strá ḍui fá rá í ncetáre pentru í mbuná tá t ireá viet ii celorlált i”.

S i se bázeázá í n í ntregime pe putereá revitálizántá á Cuvá ntului lui Dumnezeu — áceá „fort á unificátoáre” „cáre mis cá sufletele s i cáre leágá s i regleázá lumeá umánitá t ii” – s i pe áct iuneá sust inutá pe cáre o inspirá .

Pe funḍálul sumbru ál unui cer furtunos, cá t ḍe strá lucitoáre este luminá ce se revársá ḍin eforturile voástre ḍevotáte! Chiár í n timp ce furtuná fáce rávágii í n lume, í n toáte t á rile, regiunile s i zonele geográfice se construiesc refugii cáre vor áḍá posti omenireá. Dár mái sunt multe ḍe fá cut. I n áceástá primá etápá á Plánului, fiecáre comunitáte nát ionálá áre obiectivele s i ás teptá rile ei legáte ḍe progresele cáre trebuie reálizáte. Timpul trece. Iubit i prieteni, promotori ái í nvá t á turilor ḍivine s i cámpioni ái Frumuset ii Binecuvá ntáte — eforturile voástre sunt necesáre ácum. Fiecáre pás í náinte fá cut í n lunile trecá toáre pá ná lá Riḍ vá nul urmá tor vá pregá ti mái bine comunitáteá Celui Mái Máre Nume pentru ceeá ce trebuie sá reálizeze í n á ḍouá etápá á Plánului. Fie cá sá fit i í ncununát i ḍe succes! Pentru áceástá í n implorá m pe Domnului suverán; pentru áceástá cerem ájutorul Sá u neábá tut; pentru áceástá I l rugá m sá trimitá í ngerii Sá i fávorit i pentru á sprijini pe fiecáre ḍintre voi.